Adevarul interior sau exterior omului; Realitate sau falsitate interioara a oamenilor

[Tangun]

Dincolo de fericire şi nefericire se află pacea!

1. Binele superior, dincolo de bine şi de rău;

Există vreo diferenţă între fericire şi pacea interioară?
Da. Fericirea depinde de condiţii percepute ca pozitive; pacea interioară, nu.

Putem atrage numai circumstanţe pozitive în viaţă? Dacă atitudinea şi gândirea noastră sunt mereu pozitive, am crea numai evenimente şi situaţii pozitive, nu-i aşa?

Nu. Ce este pozitiv şi ce este negativ? Aveţi o viziune de ansamblu? Au existat multe persoane pentru care limitările, eşecul, pierderea, boala sau durerea de orice fel s-au dovedit cei mai mari profesori. Astfel au învăţat să renunţe la imaginile false despre sine şi la scopurile şi dorinţele superficiale, dictate de sinele fals. Au dobândit profunzime, smerenie şi compasiune. Au devenit mai reale.
Ori de câte ori vi se întâmplă un lucru negativ, există o lecţie profundă ascunsă în acel eveniment, deşi în momentul respectiv poate că nu o sesizaţi. Chiar şi o boală scurtă sau un accident vă pot arăta ce este real şi ce nu este real în viaţa voastra, ce contează şi ce nu contează în ultimă instanţă.

Dintr-o perspectivă superioară, condiţiile sunt întotdeauna pozitive. Ca să fiu mai precis: ele nu sunt nici pozitive, nici negative. Sunt ceea ce sunt. Şi când trăiţi acceptând complet starea de fapt — singurul mod sănătos de a trăi — nu mai există „bine” şi „rău” în viaţa voastra. Există numai un bine superior — în care este inclus şi „răul”. Totuşi, din perspectiva minţii există bine-rău, plăcere-neplăcere, iubire-ură. De aceea, se spune în Cartea Genezei că Adam şi Eva nu au mai avut voie să rămână în „rai” după ce au „mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului”.

Nu vă prefaceţi şi nu pretindeţi nimic. Permiteţi lucrurilor să fie aşa cum sunt, atâta tot. Atitudinea de a le „permite lucrurilor să fie aşa cum sunt” vă va ajuta să depăşiţi mintea cu tiparele ei de rezistenţă ce creează polarităţi pozitiv-negativ. Este un aspect esenţial al iertării. Iertarea prezentului este şi mai importantă decât iertarea trecutului. Dacă iertaţi fiecare moment — îi permiteţi sa existe ca atare —, atunci nu vor exista acumulări de resentimente care să necesite mai târziu iertarea voastra.

Nu uitaţi că aici nu vorbim de fericire. De exemplu, când o persoană iubită tocmai a murit sau vă simţiţi moartea aproape, nu puteţi fi fericiti. Este imposibil. Dar puteţi fi împăcati. Poate că veţi plânge şi vă veţi simţi tristi, dar dacă aţi abandonat rezistenţele, în spatele tristeţii veţi simţi o linişte, un calm profund şi o prezenţă sacră. Aceasta este emanaţia Fiinţei, este pacea interioară, binele care nu are opus.

Deoarece mintea şi rezistenţa sunt sinonime, acceptarea vă eliberează imediat de dominaţia minţii şi astfel va reconectează cu Fiinţa. Ca urmare, motivaţiile obişnuite ale sinelui fals pentru a intra în acţiune — frica, lăcomia, nevoia de control, de a apăra sau alimenta falsul sentiment de identitate — vor înceta să funcţioneze. O inteligenţă mult mai puternică decât mintea are acum controlul şi astfel, în acţiunile voastre, va pătrunde o altă calitate a conştiinţei.
„Acceptaţi ceea ce vine spre voi ţesut în tiparul destinului, căci ce ar putea fi mai potrivit pentru nevoile voastre?”.

Se pare că cei mai mulţi dintre oameni au nevoie de un anumit grad de suferinţă înainte de a-şi abandona rezistenţele şi de a învăţa să accepte — înainte de a ierta. Imediat ce fac acest lucru, se întâmplă unul dintre cele mai mari miracole: trezirea conştiinţei Fiinţei prin ceea ce pare a fi răul, transformarea suferinţei în pace interioară. Efectul ultim al tuturor relelor şi suferinţelor din lume este că ele îi vor forţa pe oameni să realizeze cine sunt dincolo de nume şi de formă. Astfel, ceea ce percepeti ca fiind rău din perspectiva voastră limitată este, de fapt, o parte din binele superior care nu are opus. Totuşi, acest lucru nu devine adevărat pentru voi decât prin iertare. Până când nu se întâmplă acest lucru, răul nu a fost recuperat şi din acest motiv rămâne rău.

Prin iertare, care în esenţă înseamnă recunoaşterea lipsei de realitate a trecutului şi acceptarea momentului prezent aşa cum apare, miracolul transformării se produce nu numai înăuntru, ci şi în afară. Un spaţiu liniştit de prezenţă intensă apare atât în voi, cât şi în jurul vostru. Oricine şi orice intră în acest câmp al conştiinţei va fi afectat de ea, uneori vizibil şi imediat, alteori la niveluri mai profunde, schimbările vizibile apărând ulterior. Dizolvaţi dezacordurile, vindecaţi durerile, spulberaţi inconştienţa — fără să faceţi nimic — pur şi simplu existând şi păstrând frecvenţa prezenţei intense.

Cea mai mare parte a lucrurilor aşa-zis rele care se întâmplă în vieţile oamenilor sunt cauzate de inconştienţă. Ele se creează singure sau, mai bine-zis, sunt create de sinele fals. Mă refer la lucrurile „dramatice”. Când sunteţi total conştienti, în viaţa voastra nu se mai produc evenimente dramatice.

Cum funcţionează sinele fals şi cum creează el dramele;
Sinele fals este mintea nesupravegheată ce vă conduce viaţa atunci când nu sunteţi prezenti sub forma conştiinţei treze, ca martor tăcut. Sinele fals se percepe ca fragment separat într-un univers ostil, fără o legătură reală cu vreo altă Fiinţă, înconjurat de alte forme de sine fals, ale altor oameni, pe care fie le vede ca pe nişte ameninţări potenţiale, fie încearcă să le folosească pentru atingerea scopurilor sale. Sinele celor religiosi este acest fals construit.Tiparele de bază ale acestui sine fals sunt făcute să îi abată frica profund înrădăcinată sau sentimentul de lipsă. Ele sunt rezistenţa, controlul, puterea, lăcomia, apărarea, atacul. O parte din strategiile sinelui fals sunt extrem de inteligente, însă cu toate acestea nu rezolvă niciodată niciuna dintre problemele sale, pur şi simplu pentru că problema este însuşi sinele fals.

Când sinele fals al unei persoane întâlneşte un alt sine fals, într-o relaţie personală sau în cadrul unei organizaţii sau instituţii religioase, mai devreme sau mai târziu se întâmplă lucruri „rele”: drame de un fel sau altul, sub forma conflictelor, a problemelor, a luptelor pentru putere, a violenţei fizice sau emoţionale ş.a.m.d. Aici intră şi relele colective, ca războiul, genocidul şi exploatarea -— toate cauzate de inconştienţa acumulată. În plus, multe tipuri de boli sunt produse de rezistenţa continuă a sinelui fals, care generează restricţii şi blocaje în circulaţia energiei prin corp. Când vă reconectaţi cu Fiinţa şi nu mai sunteţi condusi de minte, încetaţi să mai creaţi toate acele lucruri. Nu mai creaţi şi nu mai participaţi la nicio dramă.

Ori de câte ori sinele fals al cuiva întâlneşte un alt sine fals, apar drame de un fel sau altul. Chiar dacă trăiţi complet singuri, tot vă veţi crea o dramă proprie. Când vă este milă de voi, începe drama. Când vă simţiţi vinovati sau anxiosi, este tot o dramă. Când lăsaţi trecutul sau viitorul să se suprapună prezentului, creaţi timp, timp psihologic — materialul din care se construiesc dramele. Ori de câte ori nu respectaţi momentul prezent, permiţându-i să existe aşa cum este, creaţi drame. De aceea crestinii, musulmanii si altii, isi traiesc propria drama inventata de sinele fals.

Cei mai mulţi dintre religiosi îşi iubesc drama vieţii lor. Povestea lor este identitatea lor. Sinele fals le conduce viaţa. Au investit în această poveste tot sentimentul identităţii lor. Chiar şi căutarea — de obicei fără succes — a unui răspuns, a unei soluţii sau a unui mod de vindecare devine o parte din ea. Şi lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai mult este sfârşitul dramei proprii... Atâta timp cât sunt mintea lor, lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai tare este propria lor trezire...

Când trăiţi într-o deplină acceptare a ceea ce este, aţi pus capăt dramelor în viaţa voastra o dată pentru totdeauna. Nimeni nu mai poate nici măcar să se certe cu voi, indiferent cât de tare se străduieşte. Nu vă puteţi certa cu o persoană care a devenit complet conştientă. O ceartă implică identificarea cu mintea şi o poziţie mentală, ca şi o rezistenţă şi o reacţie faţă de poziţia celuilalt. Rezultatul este că polarităţile opuse se energizează reciproc. Aceasta este mecanica inconştientului. Vă puteţi exprima părerea clar şi ferm, dar în spatele ei nu se va mai afla nicio forţă de reacţie, niciun fel de apărare sau atac. Aşa că nu se va transforma într-o dramă. Când sunteţi deplin conştienti, încetaţi să mai fiţi în conflict. „Nicio persoană unificată cu sine nu poate nici măcar să conceapă conflictul”. Aceasta se referă nu numai la conflictul cu alte persoane, ci, mult mai important, şi la conflictul cu sine, care încetează atunci când nu mai există contradicţii între cererile şi aşteptările minţii voastre şi ceea ce este.

[Tangun]

2. Efemeritatea şi ciclurile vieţii

Totuşi, atâta timp cât vă aflaţi în dimensiunea fizică şi sunteţi legati de psihicul uman colectiv, durerea fizică — deşi rară — mai este încă posibilă. Ea nu trebuie confundată cu suferinţa, cu durerea mental-emoţională. Orice suferinţă este creată de sinele fals şi apare ca urmare a rezistenţei. De asemenea, atâta timp cât vă aflaţi în această dimensiune, mai sunteţi încă supusi naturii ei ciclice şi legii efemerităţii tuturor lucrurilor, dar nu mai percepeţi acest lucru ca „rău” — el există pur şi simplu.

Acceptând starea şi calitatea prezentă a tuturor lucrurilor, vi se dezvăluie o dimensiune mai profundă în spatele jocului contrariilor, ca o prezenţă durabilă, o linişte adâncă ce nu se schimbă, o bucurie fără nicio cauză, dincolo de bine şi de rău. Este bucuria Fiinţei, pacea lui Dumnezeu.
La nivelul formei, există naştere şi moarte, creaţie şi distrugere, creştere şi dispariţie a formelor aparent separate. Acest lucru se reflectă peste tot: în ciclul de viaţă al unei stele sau al unei planete, al unui corp fizic, al unui copac, al unei flori; în ridicarea şi prăbuşirea naţiunilor, a sistemelor politice, a religiilor, a civilizaţiilor; şi în inevitabilul ciclu câştig-pierdere din viaţa unei persoane.

Există cicluri ale succesului, când lucrurile se adună în jurul vostru şi prosperaţi, şi cicluri ale eşecului, când lucrurile se spulberă sau se dezintegrează şi trebuie să renunţaţi la ele pentru a lăsa să apară lucruri noi sau pentru a le permite transformărilor să se producă. Dacă vă agăţaţi de lucruri şi vă opuneţi în momentul respectiv înseamnă că refuzaţi să acceptaţi cursul vieţii şi veţi suferi.

Nu este adevărat că ciclul ascendent este bun şi cel descendent este rău, cu excepţia evaluărilor mentale. Creşterea este de obicei pozitivă, dar nimic nu poate creşte la infinit. Dacă această creştere, de orice fel, ar continua mereu, în final ar deveni monstruoasă şi distructivă. Distrugerea este necesară ca să poată avea loc o nouă creştere. Nu se poate una fără alta.
Ciclul descendent este absolut esenţial pentru realizarea spirituală. Trebuie să ai un eşec profund la un anumit nivel sau să trăieşti o pierdere sau o durere profundă ca să te simţi atras către dimensiunea spirituală. Sau poate că, la un moment dat, succesul însuşi a devenit gol şi lipsit de sens şi astfel s-a transformat în eşec. Eşecul se află ascuns în fiecare succes şi succesul în fiecare eşec. În această lume, adică la nivelul formei, toată lumea are „eşecuri” mai devreme sau mai târziu şi, desigur, fiecare realizare ajunge în ultimă instanţă un nimic. Toate formele sunt efemere.

Natura ciclică a universului este strâns legată de efemeritatea tuturor lucrurilor şi a situaţiilor.Atâta timp cât o stare este evaluată de mintea voastra ca fiind „bună”, indiferent dacă este vorba de o relaţie, o posesiune, "raiul" religiilor, un rol social, un loc sau corpul fizic, mintea se ataşează de ea şi se identifică cu ea. Vă face fericiti, vă face să aveţi un sentiment pozitiv faţă de propria persoană şi poate să devină o parte din voi sau din acela care credeţi că sunteţi. Dar nimic nu durează în această dimensiune. Lucrurile iau sfârşit, se transformă sau suferă o schimbare de polaritate: aceeaşi stare care ieri sau anul trecut era bună a devenit brusc sau treptat rea. Starea care vă făcea fericit vă face acum nefericit. Prosperitatea de azi devine consumismul fără sfârşit de mâine. Căsătoria şi luna de miere fericite devin divorţul nefericit sau coabitarea nefericită de mâine. Sau o anumită stare dispare, şi absenţa ei vă face nefericiti. Când o stare sau o situaţie de care mintea s-a ataşat şi cu care s-a identificat se schimbă sau dispare, mintea nu poate accepta acest lucru. Se va agăţa de starea care dispare şi se va opune schimbării. Este ca şi cum un membru ar fi smuls din corpul vostru. Atunci apare suferinta si durerea.

Fericirea înseamnă „suferinţă” sau „insatisfacţie”. Este inseparabilă de opusul ei. Adică fericirea şi nefericirea sunt, de fapt, una. Numai iluzia timpului le separă.
A privi lucrurile în acest fel nu înseamnă negativism. Înseamnă, pur şi simplu, recunoaşterea naturii lucrurilor, astfel încât să nu alergaţi după o iluzie tot restul vieţii. Nu înseamnă nici că nu ar trebui să apreciaţi lucrurile sau stările plăcute. Dar a încerca să obţineţi prin ele un lucru pe care acestea nu vi-l pot oferi — o identitate, un sentiment de permanenţă şi împlinire — este o reţetă sigură de frustrare şi suferinţă.

Lucrurile şi stările vă pot oferi plăcere, dar vă vor da şi durere. Lucrurile şi stările vă pot oferi plăcere, dar nu vă vor da bucurie. Nimic nu vă poate aduce bucurie. Bucuria nu are o cauză şi vine din interior, întocmai ca bucuria Fiinţei. Este o parte esenţială a stării interioare de pace, stare care a fost numită pacea lui Dumnezeu. Este starea voastra naturală, nu un lucru pentru care trebuie să vă străduiţi mult să-l obţineţi sau să-l realizaţi.

Mulţi oameni nu îşi dau seama niciodată că niciunul dintre lucrurile pe care le fac, le posedă sau le realizează nu le poate aduce „mântuirea”. Cei care observă acest fapt devin deseori plictisiţi de lume şi depresivi: dacă nimic nu le poate oferi o satisfacţie adevărată, pentru ce să te lupţi, ce rost mai au toate? Am vazut preoti care isi cantau slujba scarpinandu-se adesea in cap. Se pare ca si ei, au inceput sa vada iluzia si au devenit plictisiti de rolul pe care trebuie sa-l joace la nesfarsit, in mod inutil. Religia a ajuns sa se repete la nesfarsit ca o moara stricata, si o data cu trecerea timpului, povara psihologica care s-a adunat isi spune cuvantul : pasi batuti in loc pe drumul spre desavarsirea spirituala care este atingerea Fiintei eterne, infinitatea si profunzimea care nu se repeta. Constiinta ce va lua nastere in aceasta lume, va aduce prabusirea tuturor conceptelor religioase, inclusiv a crestinismului. Acest lucru va avea loc cat de curand iar procesul a inceput deja, multi oameni nu isi vor mai cauta identitatea in aceste concepte fixe. Un mare obstacol ii asteapta pe capii religiilor, preoti si alti avizi de statut social, care isi vor pierde "locurile de munca". Ei sunt personalitatile ce au ingropat fiinta.

A nu opune rezistenţă vieţii înseamnă a fi atins starea de graţie, de uşurinţă şi iluminare. Această stare nu mai depinde de anumite stări sau calităţi ale lucrurilor, bune sau rele. Pare aproape paradoxal, şi totuşi, atunci când dependenţa interioară de o anume formă a dispărut, condiţiile generale de viaţă, formele exterioare, tind să se amelioreze foarte mult. Lucrurile, oamenii sau condiţiile de care credeaţi că aveţi nevoie ca să fiţi fericit vă vin acum fără să fie nevoie să faceţi vreun efort şi sunteţi liberi să vă bucuraţi de ele şi să le apreciaţi — cât există. Toate aceste lucruri, desigur, vor dispărea, ciclurile vin şi se duc, dar, dacă dependenţa a dispărut, nu mai există frica de pierdere. Viaţa curge mai uşor.
Fericirea derivată dintr-o sursă secundară nu este niciodată prea profundă. Este numai o reflexie palidă a bucuriei Fiinţei, pacea vibrantă pe care o descoperiţi în interior atunci când vă abandonaţi pe sine. Fiinţa vă poartă dincolo de polarităţile opuse ale minţii şi vă eliberează de dependenţa de formă. Chiar dacă totul s-ar prăbuşi şi s-ar distruge în jurul vostru, tot aţi simţi un miez interior de pace profundă. Poate că nu veţi fi fericiti, dar veţi fi împăcati.

[Tangun]

3. Folosirea şi abandonarea negativismului

Orice rezistenţă internă este trăită ca negativism sub o formă sau alta. Orice formă de negativism este rezistenţă. În acest context, cele două cuvinte sunt aproape sinonime. Negativismul merge de la iritare sau nerăbdare până la furia feroce, de la o stare de deprimare sau supărare tăcută la disperarea suicidară. Uneori, rezistenţa declanşează corpul emoţional de durere, caz în care chiar şi o situaţie minoră poate provoca un negativism intens, ca furia, deprimarea sau suferinţa profundă.
Ego-ul crede că prin negativism poate manipula realitatea şi poate obţine ceea ce doreşte. Crede că prin negativism poate atrage o stare dezirabilă sau dizolva una indezirabilă.

Ori de câte ori sunteţi nefericiti, există credinţa inconştientă că prin nefericire „plătiţi” lucrul anume pe care-l doriţi.

Dacă „voi” — mintea — nu credeţi în faptul că nefericirea duce la vreun rezultat, de ce o mai creaţi? Adevărul este, desigur, că negativismul nu duce la niciun rezultat. În loc să atragă o stare dezirabilă, el o împiedică să apară. În loc să dizolve starea indezirabilă, el o ţine pe loc. Singura sa funcţie „utilă” este că întăreşte sinele fals şi acesta este motivul pentru care acesta o iubeşte.
Odată ce v-aţi identificat cu o formă sau alta de negativism, nu mai vreţi să renunţaţi la ea şi, la un nivel inconştient profund, nu doriţi nici schimbări pozitive. Ele v-ar ameninţa identitatea de persoană deprimată, furioasă şi greu de mulţumit. Atunci veţi ignora, nega sau sabota lucrurile pozitive din viaţa voastra. Este un fenomen des întâlnit. Şi nebunesc în acelaşi timp.

Urmăriţi orice plantă sau animal şi lăsaţi-le să vă înveţe acceptarea situaţiei date, abandonarea în faţa Clipei de acum. Lăsaţi-le să vă înveţe Fiinţa. Lăsaţi-le să vă înveţe integritatea — care înseamnă a fi o unitate, a fi tu însuţi, a fi real. Lăsaţi-le să vă înveţe cum să trăiţi, cum să muriţi şi cum să nu transformaţi viaţa sau moartea într-o problemă. Observarea lor este o meditaţie în sine. Cât de liniştite plutesc, într-o totală acceptare de sine, complet prezente în Clipa de acum, demne şi perfecte, aşa cum numai o Fiinţă fără minte poate fi.

O emoţie negativă nu poate conţine un mesaj important? De exemplu, dacă mă simt deseori deprimat poate fi un semn că ceva nu este în regulă cu viaţa mea şi mă poate obliga să îmi analizez situaţia de viaţă şi să fac anumite schimbări. Aşa că am nevoie să ascult ce îmi spune emoţia şi nu să o resping ca fiind negativă.

Da, emoţiile negative recurente conţin uneori un mesaj, ca şi bolile. Dar orice schimbări veţi face, indiferent dacă ele sunt legate de muncă, de relaţiile personale sau de mediul ambiant, acestea sunt, în ultimă instanţă, doar o cosmetizare — dacă nu vin dintr-o modificare de conştiinţă. Modificarea nu poate însemna decât un singur lucru: o prezenţă mai intensă. Când aţi ajuns la un anumit grad de prezenţă, nu mai aveţi nevoie ca negativismul să vă spună de ce anume aveţi nevoie într-o situaţie de viaţă dată. Dar atâta timp cât negativismul este prezent, folosiţi-l. Folosiţi-l ca pe un fel de semnal care să vă reamintească să fiţi mai prezent.
Cum împiedicăm apariţia negativismului? Cum scăpăm de el după ce a apărut?
Il împiedicaţi să apară fiind total prezent. Dar nu vă descurajaţi. Există foarte puţini oameni pe pământ care îşi pot menţine o stare de prezenţă continuă, deşi unii sunt foarte aproape de acest lucru. În curând cred că vor fi mult mai mulţi.
Ori de câte ori observaţi că resimţiţi o formă sau alta de negativism, nu o consideraţi un eşec, ci un semnal util, care vă spune: „Trezeşte-te! Părăseşte-ţi mintea! Fii prezent!”.

Chiar şi cea mai mică iritare este semnificativă şi trebuie acceptată şi analizată; altminteri, se va produce o acumulare crescândă a reacţiilor neobservate. Aşa cum v-am mai spus, aţi putea renunţa la negativism odată ce vă veţi da seama că nu doriţi ca acest câmp energetic să se afle în interiorul dvs. şi că este inutil. Dar în acest caz asiguraţi-vă că îl abandonaţi complet. Dacă nu reuşiţi să îl abandonaţi, atunci acceptaţi existenţa lui şi îndreptaţi-vă atenţia asupra acestui sentiment, aşa cum v-am arătat mai devreme.

Nu căutaţi nicio altă stare în afara celei în care vă aflaţi acum; altfel, veţi construi singur conflictul interior şi rezistenţa inconştientă. Iertaţi-vă pentru faptul că nu sunteţi împăcat. În momentul în care veţi accepta complet lipsa voastra de pace, ea se va transforma în pace. Orice lucru pe care îl acceptaţi pe deplin vă va duce acolo, vă va aduce pacea. Acesta este miracolul abandonării. Poate că aţi auzit expresia „întoarce şi celălalt obraz”, pe care a folosit-o acum 2.000 de ani un mare maestru spiritual. El încerca să exprime simbolic secretul lipsei de rezistenţă şi de reacţie. În această afirmaţie, ca şi în toate celelalte, el era interesat numai de realitatea voastra interioară, nu de comportamentul exterior din viaţă.

Natura compasiunii
Depăşind sfera contrariilor create de minte, veţi deveni asemeni unui lac adânc. Situaţia externă de viaţă şi tot ceea ce se întâmplă aici este suprafaţa lacului. Uneori calmă, uneori bătută de vânt şi neuniformă, în funcţie de cicluri şi anotimpuri, în adâncuri, totuşi, lacul este mereu netulburat. Voi sunteţi întreg lacul, nu doar suprafaţa lui, şi sunteţi în contact cu propria profunzime, care rămâne absolut nemişcată. Nu vă opuneţi schimbărilor, agăţându-vă mental de orice situaţie. Liniştea voastra interioară nu depinde de acest lucru. Rămâneţi în Fiinţă — neschimbătoare, atemporală, nemuritoare — şi satisfacţia sau fericirea voastra nu va mai depinde de lumea exterioară a formelor schimbătoare. Vă puteţi bucura de ele, vă puteţi juca, de asemenea, cu ele, puteţi crea forme noi şi aprecia frumuseţea lor. Dar nu va fi nevoie să vă ataşaţi de niciuna.

Când devii atât de detaşat nu înseamnă că te îndepărtezi şi de ceilalţi oameni?

Dimpotrivă. Atâta timp cât nu sunteţi conştienti de Fiinţă, nu veţi înţelege realitatea altor persoane, pentru că nu aţi descoperit-o pe a voastra. Mintea va aproba sau va respinge forma lor, care nu include numai corpul, ci şi mintea lor. Relaţiile autentice devin posibile numai atunci când există conştiinţa Fiinţei. Venind din Fiinţă, veţi percepe corpul şi mintea altei persoane ca pe un ecran în spatele căruia puteţi simţi realitatea ei adevărată, aşa cum o simţiţi pe a voastra. Aşa că, atunci când vă veţi confrunta cu suferinţa sau cu comportamentul inconştient al altei persoane, rămâneţi prezent şi în contact cu Fiinţa şi astfel veţi putea privi dincolo de formă, simţind Fiinţa pură şi strălucitoare a celuilalt prin propria Fiinţă. La acest nivel, orice suferinţă este recunoscută ca iluzorie. Suferinţa este cauzată de identificarea cu forma. Uneori această înţelegere este însoţită de miracole ale vindecării prin trezirea conştiinţei Fiinţei în alţii — dacă aceştia sunt pregătiţi.
Aceasta este compasiunea?
Da. Compasiunea este conştiinţa unei legături profunde între voi şi toate celelalte fiinţe. Unul dintre cele mai puternice exerciţii spirituale este meditaţia profundă asupra morţii formelor fizice, inclusiv a propriei fiinţe. Acest lucru se numeşte „moartea înainte de moarte”. Pătrundeţi cât mai profund în acest exerciţiu. Forma voastra fizică se dizolvă, nu mai există. Apoi vine un moment când toate formele mentale sau gândurile mor şi ele. Şi totuşi voi sunteţi încă aici — prezenţa divină din voi. Radiind, complet trează. Niciun lucru real nu a murit vreodată, numai numele, formele şi iluziile.
Conştiinţa existenţei acestei dimensiuni nemuritoare, natura voastra adevărată, este cealaltă latură a compasiunii. La un nivel profund, recunoaşteţi acum nu numai propria nemurire, dar prin ea şi pe aceea a tuturor fiinţelor. La nivelul formei, vă împărtăşiţi din moartea şi efemerul existenţei. La nivelul Fiinţei, împărtăşiţi viaţa eternă, strălucitoare. Acestea sunt cele două aspecte ale compasiunii. În compasiune, sentimentele aparent opuse, ca tristeţea şi bucuria, se contopesc într-un singur sentiment şi se transformă într-o pace interioară profundă. Aceasta este pacea lui Dumnezeu. Este unul dintre cele mai nobile sentimente de care sunt capabili oamenii şi are o mare putere de vindecare şi transformare. Dar adevărata compasiune, aşa cum am descris-o eu, este rară. O empatie profundă pentru suferinţa altei fiinţe umane necesită, bineînţeles, un grad înalt de conştiinţă, dar reprezintă numai o latură a compasiunii. Nu este completă. Adevărata compasiune depăşeşte empatia sau simpatia. Ea nu apare până când tristeţea nu se contopeşte cu bucuria, bucuria Fiinţei dincolo de formă, bucuria vieţii eterne.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Dincolo de fericire şi nefericire se află pacea!

1. Binele superior, dincolo de bine şi de rău;

Există vreo diferenţă între fericire şi pacea interioară?
Da. Fericirea depinde de condiţii percepute ca pozitive; pacea interioară, nu.

......................
Nu vă prefaceţi şi nu pretindeţi nimic. Permiteţi lucrurilor să fie aşa cum sunt, atâta tot. Atitudinea de a le „permite lucrurilor să fie aşa cum sunt” vă va ajuta să depăşiţi mintea cu tiparele ei de rezistenţă ce creează polarităţi pozitiv-negativ. Este un aspect esenţial al iertării. Iertarea prezentului este şi mai importantă decât iertarea trecutului. Dacă iertaţi fiecare moment — îi permiteţi sa existe ca atare —, atunci nu vor exista acumulări de resentimente care să necesite mai târziu iertarea voastra.

Nu uitaţi că aici nu vorbim de fericire. De exemplu, când o persoană iubită tocmai a murit sau vă simţiţi moartea aproape, nu puteţi fi fericiti. Este imposibil. Dar puteţi fi împăcati. Poate că veţi plânge şi vă veţi simţi tristi, dar dacă aţi abandonat rezistenţele, în spatele tristeţii veţi simţi o linişte, un calm profund şi o prezenţă sacră. Aceasta este emanaţia Fiinţei, este pacea interioară, binele care nu are opus.

Deoarece mintea şi rezistenţa sunt sinonime, acceptarea vă eliberează imediat de dominaţia minţii şi astfel va reconectează cu Fiinţa. Ca urmare, motivaţiile obişnuite ale sinelui fals pentru a intra în acţiune — frica, lăcomia, nevoia de control, de a apăra sau alimenta falsul sentiment de identitate — vor înceta să funcţioneze. O inteligenţă mult mai puternică decât mintea are acum controlul şi astfel, în acţiunile voastre, va pătrunde o altă calitate a conştiinţei.
„Acceptaţi ceea ce vine spre voi ţesut în tiparul destinului, căci ce ar putea fi mai potrivit pentru nevoile voastre?”.

Se pare că cei mai mulţi dintre oameni au nevoie de un anumit grad de suferinţă înainte de a-şi abandona rezistenţele şi de a învăţa să accepte — înainte de a ierta. Imediat ce fac acest lucru, se întâmplă unul dintre cele mai mari miracole: trezirea conştiinţei Fiinţei prin ceea ce pare a fi răul, transformarea suferinţei în pace interioară. Efectul ultim al tuturor relelor şi suferinţelor din lume este că ele îi vor forţa pe oameni să realizeze cine sunt dincolo de nume şi de formă. Astfel, ceea ce percepeti ca fiind rău din perspectiva voastră limitată este, de fapt, o parte din binele superior care nu are opus. Totuşi, acest lucru nu devine adevărat pentru voi decât prin iertare. Până când nu se întâmplă acest lucru, răul nu a fost recuperat şi din acest motiv rămâne rău.

Prin iertare, care în esenţă înseamnă recunoaşterea lipsei de realitate a trecutului şi acceptarea momentului prezent aşa cum apare, miracolul transformării se produce nu numai înăuntru, ci şi în afară. Un spaţiu liniştit de prezenţă intensă apare atât în voi, cât şi în jurul vostru. Oricine şi orice intră în acest câmp al conştiinţei va fi afectat de ea, uneori vizibil şi imediat, alteori la niveluri mai profunde, schimbările vizibile apărând ulterior. Dizolvaţi dezacordurile, vindecaţi durerile, spulberaţi inconştienţa — fără să faceţi nimic — pur şi simplu existând şi păstrând frecvenţa prezenţei intense.

Cea mai mare parte a lucrurilor aşa-zis rele care se întâmplă în vieţile oamenilor sunt cauzate de inconştienţă. Ele se creează singure sau, mai bine-zis, sunt create de sinele fals. Mă refer la lucrurile „dramatice”. Când sunteţi total conştienti, în viaţa voastra nu se mai produc evenimente dramatice.

Cum funcţionează sinele fals şi cum creează el dramele;
Sinele fals este mintea nesupravegheată ce vă conduce viaţa atunci când nu sunteţi prezenti sub forma conştiinţei treze, ca martor tăcut. Sinele fals se percepe ca fragment separat într-un univers ostil, fără o legătură reală cu vreo altă Fiinţă, înconjurat de alte forme de sine fals, ale altor oameni, pe care fie le vede ca pe nişte ameninţări potenţiale, fie încearcă să le folosească pentru atingerea scopurilor sale. Sinele celor religiosi este acest fals construit.Tiparele de bază ale acestui sine fals sunt făcute să îi abată frica profund înrădăcinată sau sentimentul de lipsă. Ele sunt rezistenţa, controlul, puterea, lăcomia, apărarea, atacul. O parte din strategiile sinelui fals sunt extrem de inteligente, însă cu toate acestea nu rezolvă niciodată niciuna dintre problemele sale, pur şi simplu pentru că problema este însuşi sinele fals.

Când sinele fals al unei persoane întâlneşte un alt sine fals, într-o relaţie personală sau în cadrul unei organizaţii sau instituţii religioase, mai devreme sau mai târziu se întâmplă lucruri „rele”: drame de un fel sau altul, sub forma conflictelor, a problemelor, a luptelor pentru putere, a violenţei fizice sau emoţionale ş.a.m.d. Aici intră şi relele colective, ca războiul, genocidul şi exploatarea -— toate cauzate de inconştienţa acumulată. În plus, multe tipuri de boli sunt produse de rezistenţa continuă a sinelui fals, care generează restricţii şi blocaje în circulaţia energiei prin corp. Când vă reconectaţi cu Fiinţa şi nu mai sunteţi condusi de minte, încetaţi să mai creaţi toate acele lucruri. Nu mai creaţi şi nu mai participaţi la nicio dramă.

Ori de câte ori sinele fals al cuiva întâlneşte un alt sine fals, apar drame de un fel sau altul. Chiar dacă trăiţi complet singuri, tot vă veţi crea o dramă proprie. Când vă este milă de voi, începe drama. Când vă simţiţi vinovati sau anxiosi, este tot o dramă. Când lăsaţi trecutul sau viitorul să se suprapună prezentului, creaţi timp, timp psihologic — materialul din care se construiesc dramele. Ori de câte ori nu respectaţi momentul prezent, permiţându-i să existe aşa cum este, creaţi drame. De aceea crestinii, musulmanii si altii, isi traiesc propria drama inventata de sinele fals.

Cei mai mulţi dintre religiosi îşi iubesc drama vieţii lor. Povestea lor este identitatea lor. Sinele fals le conduce viaţa. Au investit în această poveste tot sentimentul identităţii lor. Chiar şi căutarea — de obicei fără succes — a unui răspuns, a unei soluţii sau a unui mod de vindecare devine o parte din ea. Şi lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai mult este sfârşitul dramei proprii... Atâta timp cât sunt mintea lor, lucrul de care se tem şi căruia i se împotrivesc cel mai tare este propria lor trezire...

Când trăiţi într-o deplină acceptare a ceea ce este, aţi pus capăt dramelor în viaţa voastra o dată pentru totdeauna. Nimeni nu mai poate nici măcar să se certe cu voi, indiferent cât de tare se străduieşte. Nu vă puteţi certa cu o persoană care a devenit complet conştientă. O ceartă implică identificarea cu mintea şi o poziţie mentală, ca şi o rezistenţă şi o reacţie faţă de poziţia celuilalt. Rezultatul este că polarităţile opuse se energizează reciproc. Aceasta este mecanica inconştientului. Vă puteţi exprima părerea clar şi ferm, dar în spatele ei nu se va mai afla nicio forţă de reacţie, niciun fel de apărare sau atac. Aşa că nu se va transforma într-o dramă. Când sunteţi deplin conştienti, încetaţi să mai fiţi în conflict. „Nicio persoană unificată cu sine nu poate nici măcar să conceapă conflictul”. Aceasta se referă nu numai la conflictul cu alte persoane, ci, mult mai important, şi la conflictul cu sine, care încetează atunci când nu mai există contradicţii între cererile şi aşteptările minţii voastre şi ceea ce este.

Domnule Tangun, recunosc ca ati ajuns la o adancime a cugetarii demna de invidiat. Totusi, parerea mea, e ca nu ati atins inca adancimea maxima. Va aflati in apropierea ei dar nu ati atins-o. Ultimul principiu pe care l-ati atins este PACEA. Pace pe care o numiti pacea lui Dumnezeu si bucuria ce izvoreste din ea. E adevarat ca exista acest principiu si ca el este foarte adanc. Dar exista unul si mai adanc si acela e cel ce da SENS Fiintei. Va las placerea de a-l descoperi singur. Daca pacea ar fi ultimul principiu, asa cum transpare din viziunea expusa de dvs, atunci, intr-adevar, Nemanifestul este Sensul, si nu Fiinta. Atunci nemanifestarea e mai "buna", adica ar avea mai mult sens, decat manifestarea, caci manifestarea presupune forma si dualitate, iar dualitatea instabilitate si, deci, ciclicitate. Nemanifestul ar trebui, cu adevarat, sa nu se manifeste. Or, el totusi se manifesta. Asta inseamna ca altul trebuie sa fie SENSUL ULTIM. Nu pacea, nu linistea, nu nonactiunea, nu nemanifestul. Ci altceva, mai adanc si mai plin de sens decat pacea. Mai faceti un pas in adancime si il veti gasi.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

În prealabil postat de MariS_

Domnule Tangun, recunosc ca ati ajuns la o adancime a cugetarii demna de invidiat. Totusi, parerea mea, e ca nu ati atins inca adancimea maxima. Va aflati in apropierea ei dar nu ati atins-o. Ultimul principiu pe care l-ati atins este PACEA. Pace pe care o numiti pacea lui Dumnezeu si bucuria ce izvoreste din ea. E adevarat ca exista acest principiu si ca el este foarte adanc. Dar exista unul si mai adanc si acela e cel ce da SENS Fiintei. Va las placerea de a-l descoperi singur. Daca pacea ar fi ultimul principiu, asa cum transpare din viziunea expusa de dvs, atunci, intr-adevar, Nemanifestul este Sensul, si nu Fiinta. Atunci nemanifestarea e mai "buna", adica ar avea mai mult sens, decat manifestarea, caci manifestarea presupune forma si dualitate, iar dualitatea instabilitate si, deci, ciclicitate. Nemanifestul ar trebui, cu adevarat, sa nu se manifeste. Or, el totusi se manifesta. Asta inseamna ca altul trebuie sa fie SENSUL ULTIM. Nu pacea, nu linistea, nu nonactiunea, nu nemanifestul. Ci altceva, mai adanc si mai plin de sens decat pacea. Mai faceti un pas in adancime si il veti gasi.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Daca dizolvi si ultimele picaturi de personalitate din tine, intelegi ca Sensul Fiintei este insasi Fiinta. Sensul vietii este insasi Viata si bucuria ei. Atata timp cat vrei sa dai un sens Vietii la nivel mental, nu vei reusi. Mintea nu poate sa perceapa bucuria Fiintei si nici nu poate da un sens Vietii. De aceea tot ceea ce exista la nivel mental, este efemer. Acesta este sensul mortii. Moartea iti poate lua mintea, si corpul, si tot ceea ce ai crezut tu ca esti, dar nu iti poate lua Viata. Moartea este opusul nasterii, pentru ca Viata nu are opus. Dar, desigur, este necesar sa traiesti acestea si sa iti trezesti constiinta, ca sa poti ajunge la bucuria de a fiinta. In ultima instanta trebuie sa pierzi si personalitatea, si atunci ce va mai ramane din tine? Va ramane Viata care are ca sens insasi Viata eterna si bucuria. Acesta este scopul ultim. Dar nu poti ajunge la el decat atunci cand in tine se aseaza pacea.
Distruge-ti personalitatea si tot ceea ce crezi ca esti, ca sa poti elibera Fiinta si bucuria ei.


Nu uita ca felul in care percepi lumea este o reflectare a starii tale de constiinta. Nu esti separat de ea si nu exista nicio lume obiectiva in afara ei. In fiecare moment constiinta ta creeaza lumea in care traiesti. Atunci cand credeti, la un nivel profund, in separare si lupta pentru supravietuire, vedeti aceasta credinta reflectata peste tot in jur si perceptiile voastre sunt guvernate de nevoia de a da un sens Vietii, sau de frica, frica de moarte etc. Locuiti intr-o lume a mortii si a corpurilor care se lupta, se omoara si se devoreaza unele pe altele.
Nimic nu este asa cum pare a fi. Lumea pe care o creati si o vedeti prin mintea care creeaza sinele fals poate parea un loc extrem de imperfect, chiar o "vale a plangerii". Dar indiferent ce anume percepeti, totul este numai un fel de simbol, ca o imagine dintr-un vis.
Este felul in care constiinta voastra interpreteaza si interactioneaza cu dansul energiei moleculare din univers. Aceasta energie este materia bruta a asa-numitei realitati fizice. O vedeti in termenii corpurilor, nasterii si mortii sau ca pe o batalie pentru supravietuire. Este posibil un numar infinit de interpretari complet diferite, de lumi complet diferite si de fapt chiar exista - toate depind de constiinta care percepe. Fiecare fiinta este un punct focal al constiintei si fiecare astfel de punct focal isi creeaza propria lume, desi toate lumile sunt conectate. Fiintele cu o constiinta inalta, care sunt constiente de legatura lor cu Sursa si cu celelalte fiinte si lucruri, ar locui intr-o lume care voua vi s-ar parea un rai - si totusi toate lumile sunt, in final, una singura.

Bucuria Fiintarii
Nefericirea sau negativitatea reprezinta o boala pe planeta noastra. Ceea ce este poluarea la nivel exterior, este negativitatea in plan interior. Este prezenta pretutindeni, nu doar in cazul oamenilor care nu au indeajuns, ci chiar mai mult in cazul celor care au mai mult decat suficient. Cei cu personalitate se identifica si mai profund cu forma, se pierd mai mult in continut, cad mai usor in capcana egoului. Cine nu ii lasa sa inteleaga ca sensul vietii este chiar insasi viata? Egoul sau sinele personalitatii. Oamenii cred ca sensul lor depinde de ceea ce se intampla, adica depinde de forma. Ei nu realizeaza ca intamplarea reprezinta lucrul cel mai instabil din univers, mereu supus schimbarii.

In viziunea lor,ca si a ta de altfel, Sensul Fiintei este ori tulburat de ceva ce s-a intamplat si n-ar fi trebuit sa se intample, ori incomplet pentru ca ceva ar trebui sa se intample, si nu s-a intamplat inca. In acest fel, ratezi perfectiunea mai profunda inerenta Vietii insesi, o perfectiune ce intotdeauna exista deja, dincolo de ceea ce se intampla sau nu se intampla, dincolo de forma. Accepta momentul prezent si gasesti perfectiunea aceea mai adanca decat orice forma si neatinsa de timp.

Bucuria Fiintarii, care este singura fericire adevarata, nu poate ajunge la voi prin intermediul niciunei forme, forme mentale, realizari, persoane sau eveniment - prin nimic din cele ce se intampla. Bucuria aceea nu poate veni la voi - niciodata. Ea izvoraste din dimensiunea fara de forma din interiorul vostru, din constiinta insasi; astfel, este una cu ceea ce sunteti.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Daca dizolvi si ultimele picaturi de personalitate din tine, intelegi ca Sensul Fiintei este insasi Fiinta. Sensul vietii este insasi Viata si bucuria ei. Atata timp cat vrei sa dai un sens Vietii la nivel mental, nu vei reusi. Mintea nu poate sa perceapa bucuria Fiintei si nici nu poate da un sens Vietii. De aceea tot ceea ce exista la nivel mental, este efemer. Acesta este sensul mortii. Moartea iti poate lua mintea, si corpul, si tot ceea ce ai crezut tu ca esti, dar nu iti poate lua Viata. Moartea este opusul nasterii, pentru ca Viata nu are opus. Dar, desigur, este necesar sa traiesti acestea si sa iti trezesti constiinta, ca sa poti ajunge la bucuria de a fiinta. In ultima instanta trebuie sa pierzi si personalitatea, si atunci ce va mai ramane din tine? Va ramane Viata care are ca sens insasi Viata eterna si bucuria. Acesta este scopul ultim. Dar nu poti ajunge la el decat atunci cand in tine se aseaza pacea.
Distruge-ti personalitatea si tot ceea ce crezi ca esti, ca sa poti elibera Fiinta si bucuria ei.


Nu uita ca felul in care percepi lumea este o reflectare a starii tale de constiinta. Nu esti separat de ea si nu exista nicio lume obiectiva in afara ei. In fiecare moment constiinta ta creeaza lumea in care traiesti. Atunci cand credeti, la un nivel profund, in separare si lupta pentru supravietuire, vedeti aceasta credinta reflectata peste tot in jur si perceptiile voastre sunt guvernate de nevoia de a da un sens Vietii, sau de frica, frica de moarte etc. Locuiti intr-o lume a mortii si a corpurilor care se lupta, se omoara si se devoreaza unele pe altele.
Nimic nu este asa cum pare a fi. Lumea pe care o creati si o vedeti prin mintea care creeaza sinele fals poate parea un loc extrem de imperfect, chiar o "vale a plangerii". Dar indiferent ce anume percepeti, totul este numai un fel de simbol, ca o imagine dintr-un vis.
Este felul in care constiinta voastra interpreteaza si interactioneaza cu dansul energiei moleculare din univers. Aceasta energie este materia bruta a asa-numitei realitati fizice. O vedeti in termenii corpurilor, nasterii si mortii sau ca pe o batalie pentru supravietuire. Este posibil un numar infinit de interpretari complet diferite, de lumi complet diferite si de fapt chiar exista - toate depind de constiinta care percepe. Fiecare fiinta este un punct focal al constiintei si fiecare astfel de punct focal isi creeaza propria lume, desi toate lumile sunt conectate. Fiintele cu o constiinta inalta, care sunt constiente de legatura lor cu Sursa si cu celelalte fiinte si lucruri, ar locui intr-o lume care voua vi s-ar parea un rai - si totusi toate lumile sunt, in final, una singura.

Bucuria Fiintarii
Nefericirea sau negativitatea reprezinta o boala pe planeta noastra. Ceea ce este poluarea la nivel exterior, este negativitatea in plan interior. Este prezenta pretutindeni, nu doar in cazul oamenilor care nu au indeajuns, ci chiar mai mult in cazul celor care au mai mult decat suficient. Cei cu personalitate se identifica si mai profund cu forma, se pierd mai mult in continut, cad mai usor in capcana egoului. Cine nu ii lasa sa inteleaga ca sensul vietii este chiar insasi viata? Egoul sau sinele personalitatii. Oamenii cred ca sensul lor depinde de ceea ce se intampla, adica depinde de forma. Ei nu realizeaza ca intamplarea reprezinta lucrul cel mai instabil din univers, mereu supus schimbarii.

In viziunea lor,ca si a ta de altfel, Sensul Fiintei este ori tulburat de ceva ce s-a intamplat si n-ar fi trebuit sa se intample, ori incomplet pentru ca ceva ar trebui sa se intample, si nu s-a intamplat inca. In acest fel, ratezi perfectiunea mai profunda inerenta Vietii insesi, o perfectiune ce intotdeauna exista deja, dincolo de ceea ce se intampla sau nu se intampla, dincolo de forma. Accepta momentul prezent si gasesti perfectiunea aceea mai adanca decat orice forma si neatinsa de timp.

Bucuria Fiintarii, care este singura fericire adevarata, nu poate ajunge la voi prin intermediul niciunei forme, forme mentale, realizari, persoane sau eveniment - prin nimic din cele ce se intampla. Bucuria aceea nu poate veni la voi - niciodata. Ea izvoraste din dimensiunea fara de forma din interiorul vostru, din constiinta insasi; astfel, este una cu ceea ce sunteti.

Nu, n-ati inteles inca. Eu nu vorbesc de minte, aici sunt de acord cu dvs ca nu mintea e cea care gaseste SENSUL. SENSUL e mai adanc decat mintea, dar e mai adanc si decat PACEA si el nu se cauta cu mintea. De acord si cu faptul ca singura care il percepe este CONSTIINTA si nu egoul. Iar constiinta este situata pe axul adancimii fiintei, dincolo de gandire. Mai incercati.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

În prealabil postat de MariS_

Nu, n-ati inteles inca. Eu nu vorbesc de minte, aici sunt de acord cu dvs ca nu mintea e cea care gaseste SENSUL. SENSUL e mai adanc decat mintea, dar e mai adanc si decat PACEA si el nu se cauta cu mintea. De acord si cu faptul ca singura care il percepe este CONSTIINTA si nu egoul. Iar constiinta este situata pe axul adancimii fiintei, dincolo de gandire. Mai incercati.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ceva nu este corect in ceea ce afirmi, pentru ca eu spun despre Sensul Fiintei si a Vietii ca sens ultim si bucuria ei, descriind pacea interioara ce te apropie de Fiinta, iar tu spui altceva sau in oarecare masura,ceva asemanator cu ceea ce spun eu.
Voi continua in cele ce urmeaza(dar nu acum,poate maine), cu unele explicatii la cum te poti elibera de acest tip de ego, de fapt si de ultima picatura egocentrista.

[MariS_]

În prealabil postat de Tangun

Ceva nu este corect in ceea ce afirmi, pentru ca eu spun despre Sensul Fiintei si a Vietii ca sens ultim si bucuria ei, descriind pacea interioara ce te apropie de Fiinta, iar tu spui altceva sau in oarecare masura,ceva asemanator cu ceea ce spun eu.
Voi continua in cele ce urmeaza(dar nu acum,poate maine), cu unele explicatii la cum te poti elibera de acest tip de ego, de fapt si de ultima picatura egocentrista.

Acum esti pe aproape. Tu vorbesti despre pacea interioara ca fiind sensul sau starea care te apropie cel mai mult de Fiinta si Viata, iar eu spun ca sub acest sens sau stare, al pacii si bucuriei, se ascunde un altul si mai adanc. Deci nu-l neg pe al tau, dar adaug un sens mai adanc si pe acesta trebuie sa-l constientizezi. Acela e adevaratul SENS. Daca pacea si linistea ar fi ultimul sens atunci Nemanifestatul nu s-ar manifesta. Dar el se manifesta! Deci exista un sens mai adanc decat pacea si linistea.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Tangun]

În prealabil postat de MariS_

Acum esti pe aproape. Tu vorbesti despre pacea interioara ca fiind sensul sau starea care te apropie cel mai mult de Fiinta si Viata, iar eu spun ca sub acest sens sau stare, al pacii si bucuriei, se ascunde un altul si mai adanc. Deci nu-l neg pe al tau, dar adaug un sens mai adanc si pe acesta trebuie sa-l constientizezi. Acela e adevaratul SENS. Daca pacea si linistea ar fi ultimul sens atunci Nemanifestatul nu s-ar manifesta. Dar el se manifesta! Deci exista un sens mai adanc decat pacea si linistea.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Cred ca nu ai citit tot de aceea nu ai observat ca le iau pe toate pe rand, le-am si numerotat ca sa se inteleaga. Trebuie sa se inteleaga mai intai ce este pacea, ca sa poti sa intri adanc in Fiinta. Trebuie data o explicatie fiecarei stari, doar asa se poate ajunge la intelegere. Ori nu ai citit tot ori nu ai rabdare si te grabesti ori ai inteles gresit.

Tu spui acum sunt pe aproape...aproape de ce? Pai eu asta am spus de la bun inceput, ca pacea si linistea sunt stari ce te apropie de Fiinta, si ca SENSUL cel mai profund este insasi Fiintarea, Viata. Nemanifestul nu se manifesta (deformezi adevarul). Nemanifestul EXISTA in spatele formelor care se manifesta... Nemanifestul este SPATIUL care exista lasand formele sa umple acest spatiu. Daca nu intelegi aceasta, vei cauta un alt sens mai "profund" decat Fiinta, Viata insasi, EXISTENTA.