[rugati-va neincetat]

Despre păcatul râsului.

1. Nu-ti deschide gura pentru râs si glume, acesta este semnul unui suflet risipit si negrijuliu, strain de frica lui Dumnezeu (Avva Isaia).

2. Sfântul Nicodim Aghirotul

"Tot acest organ al simţurilor (după Sf. Nicodim Aghioritul, gustul) provoacă râsul pe care se cuvine să-l goneşti departe de la sfinţita ta persoană - mai ales cel cu hohot, fără rânduială şi răsunător, care de multe ori scoate şi lacrimi din multa pornire a umezelilor precum şi din marea dezlegare a inimii, [făcându-se] cu mult sunet al gurii şi al obrajilor. El face ca cei ce râd să-şi arate gingiile şi dinţii precum le arată caii când cască. Sfântul Vasile cel Mare îl ocărăşte pe cel care râde, zicând: "a se deda cineva unui râs neînfrânat şi fără măsură, este un semn al lipsei de stăpânire de sine, al neputinţei de a ţine în frâu emoţiile". Şi iarăşi: "a hohoti cu vocea şi a-şi scutura involuntar tot corpul nu este propriu aceluia care este liniştit cu sufletul, nici celui binecrescut şi nici celui care este stăpân pe sine. Acest fel de râs îl dezaprobă şi Ecclesiastul, ca fiind, în măsură foarte mare, dărâmător al statorniciei sufletului: Râsului i-am zis nebunie! (Ecc. 2, 2)".


3. De asemenea, Sfinţii Părinţi avertizează în scrierile lor că: Râsul e de la draci!


4. Nebunul, când râde, îşi înalţă glasul, iar omul cuminte abia va zâmbi. (cap. 21, vers 22) Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) - VECHIUL TESTAMENT.




5. Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire. (Efeseni cap 5.4)