[MariS_]

În prealabil postat de N.Priceputu

Iubesc ortodoxia şi cred şi simt că ea păstrează întregul adevăr despre mântuire. Cred, de asemenea, că Biserica e plină de energiile dumnezeieşti, pe care le împărtăşeşte credincioşilor prin sfintele taine şi prin toate binecuvântările. Nu cred că mai există vreo biserică în care să poţi să te bucuri de o intimitate atât de mare cu Dumnezeu. Pe măsură ce au apărut sciziunile, depărtarea lor a fost tot mai mare.
Însă cred că toţi ne aflăm într-o stare de relativitate în privinţa apropierii de Dumnezeu, chiar dacă suntem ortodocşi. Unii sunt mai aproape de Dumnezeu (sfinţii cel mai aproape), alţii sunt mai departe, iar alţii aleg singuri să stea chiar foarte departe, limitându-se la a-şi boteza copiii şi la celelalte obiceiuri, însă, uneori, chiar fără să creadă. Doar pentru că aşa se obişnuieşte.
În privinţa celorlalte confesiuni, m-am frământat destul de mult, mai ales că îmi iubesc bunicii şi consider că au fost oameni cu o viaţă aleasă. Am ajuns să înţeleg că şi celelalte confesiuni şi chiar celelalte religii se împărtăşesc în diferite măsuri din lumina lui Dumnezeu. Fiecare se împărtăşeşte în măsura în care crede şi din ceea ce crede. Adevărul este cel mărturisit de Biserica Ortodoxă. Dar câţi dintre cei ce ne numim ortodocşi cunoaştem acest adevăr în deplinătatea lui? Câţi îl transpunem în viaţă? Or, eu cred că foarte importantă pentru Dumnezeu este şi moralitatea vieţii, adică împlinirea cuvintelor sale. De aceea, cred că nu vor fi lipsiţi nici bunicii mei de Cel pe care L-au iubit. Observaţi, de altfel, că dacă în privinţa felului în care înţelegem mântuirea ne deosebim atât de mult şi suntem gata chiar să „scoatem săbiile” pentru adevăr, atunci când vine vorba de datoriile creştineşti, cu toţii, indiferent de confesiune, înţelegem că trebuie să ne iubim aproapele, să îl ajutăm când este în nevoi, să ne jertfim, chiar, pentru el, fără a mai ţine cont ce credinţă mărturiseşte. Prin urmare, aş spune că mintea ne separă iar inima ne uneşte. La omul sănătos duhovniceşte, mintea este unită cu inima, însă noi suntem dezbinaţi înlăuntrul nostru. Nu voi putea niciodată să cred că un ortodox care trăieşte ca un necredincios se va mântui iar un baptist care duce o viaţă de iubire şi de jertfă pentru Dumnezeu şi pentru cei din jurul său, va avea parte de iad. Nu într-un astfel de Dumnezeu cred.

Si bunicii dvs cred ca s-au mantuit. Asa cred eu. Multumesc de raspuns.