În prealabil postat de Mihailc

N-am înţeles niciodată cum un creştin poate fi ferm convins că alţii nu se mântuie, ba chiar ajunge să-şi dorească asta. Eu personal, sper să ajungă toţi la mântuire pentru că toţi sunt chipul lui Hristos, icoane vii ale Sale. N-am cum să fiu sigur însă de mântuirea lor aşa cum nu sunt absolut sigur de mântuirea mea. Mântuirea ortodoxului se pierde şi se câştigă zi de zi. Până la Judecată nimic nu e bătut în cuie.

De un lucru sunt sigur: nu mă pot substitui milei Domnului. Aproapele meu poate fi catolic, adventist, mahomedan sau mason. Adică nişte samarineni, pentru unii ortodocşi. Condamnaţi din oficiu. Eu totuşi îmi doresc ca ei să se mântuie, atâta pot să fac, ba mi se porunceşte să fac. Însă nu pot să le garantez că dorinţa mea îşi atinge obiectul.

Am citit şi eu multe teologumene hazardate ale unor preoţi, călugări chiar şi "dascăli ai Bisericii" (ortodocşi) care înlătură orice posibilitate ca heterodocşii să se mântuie. Dar stau şi mă întreb: sunt ei oare infailibili, aşa cum cred catolicii că e papa de la Roma? Poate, fie şi un sfânt, să măsoare iubirea şi mila Sfintei Treimi? S-a dat cumva Domnul "pe mâna noastră " să-I facem noi reguli după capriciile noastre?