În prealabil postat de dobrin7m

Zilele acestea am citit mult despre smerenie si cum trebuie sa intelegem smerenia noi crestinii ortodocsi si mai ales cum sa o dobandim.
Iata ce am inteles eu:
in primul rand omul smerit nu stie ca e smerit sau mai bine zis nu face din aceasta o virtute. Omul smerit nu vorbeste decat daca i se cere sfatul. Altfel tace ca un umil crestin sub ochii lui Dumnezeu. Atunci cand cineva ii cere sfatul, atunci acesta ii vorbeste bland si cald, cu dragoste. Omul smerit iubeste pe toti oamenii deopotriva crestini sau necrestini si se roaga pentru toti deopotriva. Pentru fiecare are o vorba buna , la omul smerit fiecare dintre noi gaseste odihna sufletului sau. Omul smerit nu are nimic pentru el, si nu tine nimic pentru el. Tot imparte, haine, lucruri, hrana. El il are doar pe Dumnezeu in inima sa.
Asta am invatat citindu-l pe Cuviosul Paisie Aghioratul.
Citind asta am vazut , cu tristete, cat de departe suntem noi cei de aici de pe forum de asta. Si ca oricate cuvinte frumoase am lega despre smerenie noi nu avem acest dar nici pe departe. Suntem mandrii, care mai de care mai mestesugari in vorbe, mai semeti, mai...
Tot Cuviosul Paisie Aghioratul m-a invatat ca daca vrei sa fii evlavios trebuie sa cauti oamenii evlaviosi. Asadar tinand cont de sfatul iubitului Paisie Aghioratul cred ca nu am sa mai intru aici pe acest forum. Am ajuns la momentul cand simt ca nu aici invat smerenia, nici evlavia.