[HoratiuM]

În prealabil postat de anna21

La aceasta intrebare pot raspunde in multe feluri

etc.

anna21, îţi răspund aici pentru că văd pentru prima oară intenţia cuiva de a lua în discuţie ideea, nu omul. Cu toate acestea, trebuie să-ţi aduc aminte că am răspuns deja obiecţiilor pe care mi le aduci mai sus în postarea cu nr. 856 de pe acest thread, cea oferită la cererea userului N.Priceputu pentru nişte clarificări. Or, în obiecţiile pe care le formulezi mai sus tu ai luat în consideraţie doar postarea mea cu nr. 852 din thread. Dacă ai fi analizat-o şi pe cealaltă şi i-ai fi înţeles implicaţiile, obiecţiile cădeau de la sine.

Cu toate acestea, revin prin câteva precizări pe care încerc să le spun cât mai simplu cu putinţă, ca să nu mai apară confuzii. Poate şi limbajul meu, stilul, topica frazei etc. sunt de natură să-i inducă pe unii în eroare şi să interpreteze greşit unele pasaje.

Aşadar:

1. Povestirea „antihristică” nu-mi aparţine. Am cules-o şi eu de la alţii. Eu doar am expus-o cu un stil puţin modificat şi adaptat unei expuneri textuale. Dar conţinutul este riguros acelaşi cu cel pe care l-am auzit şi eu. E adevărat că e pătrunsă de ironie. Dar mie ironia îmi place atunci când e inteligentă şi ţinteşte bine. Iar această ironie ţinteşte ireproşabil. Dovada: povestirea e adeverită... tocmai prin reacţiile multora dintre ortodocşii (sau a acelora care aşa se pretind) de pe acest forum. Consider deci că ironia ei este, deja, nu doar adeverită, dar şi amplificată la infinit.

2. Spui că şi dacă Legea e înscrisă în inimile Neamurilor, ele nu se mântuiesc doar prin aceasta (aici vii direct în contradicţie cu pasajul din Romani 2:12-13 pentru că, aşa cum îţi voi arăta mai jos, nu înţelegi bine ce este Legea; până şi în linkul lui dobrin7m din postarea cu nr. 864 apare, printre faimoasele „4 legi ale mântuirii”, legea sub chipul conştiinţei de sine).

Acum, mântuirea are mai multe posibilităţi (eu cred că infinite, pentru că se raportează la Dumnezeu Care este Infinitul Absolut) şi pasajele NT sunt, în această privinţă, aşa cum ne-a obişnuit această Scriere, antinomice. (Antinomia este fundamentală pentru dogmatica creştină: vezi analiza suprinzător de pătrunzătoare a lui Lucian Blaga din Eonul dogmatic cu privire la modul în care sunt formulate enunţurile dogmatice — inspirat, poate, de Pavel Florensky care deja avea texte pe această problemă). Astfel că avem pasaje în care ni se spune că ne vom mântui prin botez (Romani 6:3-5; Acte 2:38; Ioan 3:3-5; 1 Petru 1:23); în altele, prin fapte (Iacob 2:24-26; Apocalipsa 20:12-13); în altele ni se spune că prin har (Efeseni 2:8-9; Tit 3:5-7 şi 3:4-7); în altele că ne vom mântui prin credinţă (Marcu 16:16; Ioan 3:16; Romani 10:9-10; Romani 10:13); în altele că ne vom mântui dacă avem inima curată (Romani 2:12-13); în altele că prin darul şi iubirea lui Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos (Romani 5:8; Efeseni 2:4-5; Tit 3:4-6).

Care este măsura comună a tuturor acestora? Explic la următorul punct.