După Sfântul Pavel suntem cu toţii mădulare ale lui Hristos şi fiecare mădular are rostul lui. Cred că problema carierei trebuie să fie de fapt aceea a descoperirii lucrării la care suntem chemaţi. Poţi să ai chemare ca preot, ca medic, ca învăţător sau profesor, ca (de ce nu?) instalator. Important este ca ceea ce faci să faci din inimă şi cu dragoste pentru cei care beneficiază de ceea ce faci tu.
Altfel, prin carieră îţi poţi pierde sufletul, intrând în contradicţie cu propria ta credinţă. Sunt multe profesii, mai ales cele din vânzări şi publicitate, în care se minte foarte mult şi se vând o mulţime de lucruri cel puţin inutile, dacă nu de-a dreptul vătămătoare pentru suflet. Nu cred că poţi să-ţi păstrezi conştiinţa împăcată dacă le practici.
Dacă ne punem întrebarea ce trebuie să primeze între profesie şi familie, răspunsul nu e întotdeauna uşor. Să zicem că eşti un preot bun şi, prin urmare, foarte solicitat de credincioşi. Toţi au nevoie de sfatul tău, foarte mulţi vin la tine să se spovedească... Nu poţi să-i refuzi şi, prin urmare, vei acorda mai puţin timp familiei. La fel în cazul unui medic bun. Cred că e nevoie de rugăciune şi Dumnezeu te va lumina în aşa fel încât între două lucruri binecuvântate să-l alegi pe cel mai important.
A înţelege şi a face voia lui Dumnezeu e ceea ce contează.