Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
Am spus de noroi din cauză că se ia un astfel de caz și se spune: uite, credincioși.
Poate femeia era într-adevăr un model. De aceea am zis că e probabil schizofrenie, pentru că schizofrenicii au personalitate dublă. Iar cazurile în care cineva vede diavoli în alte persoane și aud voci care le spun să-i omoare sunt tipice de schizofrenie. Din punctul de vedere al credinței s-ar putea bănui că o astfel de persoană e ea însăși posedată de diavol. Însă nu pot să o spun eu, pentru că nici nu cunosc efectiv persoana și nici pricepere duhovnicească nu am.
Pe de altă parte, am întâlnit și eu în biserici multe persoane cu probleme psihice. Dar ar fi o greșeală să credem că Biserica le provoacă. Ei vin acolo pentru că simt mângâiere. Acolo se mai liniștesc cât de cât.
|
Nu as face nicodata greseala de a generaliza, asemenea greseala este des intalnita la oamenii informati prost(ca sa fiu elegant), sunt si crestini/credinciosi absolut respectabili din toate punctele de vedere, am zis ca este un caz de credinta inteleasa prost combinata cu o afectiune psihica, nu biserica le provoaca neaparat dar este un mediu propice petru ca multi crestini promoveaza credinta aia oarba, inca un caz ar fi cel de la Tanacu(o zic fara a arunca cu noroi :D)