Așa am fost și eu. Ba chiar mai rău. Spre deosebire de Saul, eu nu păzeam hainele celor care îi lapidau pe urmașii lui Cristos, ci eram chiar printre cei care dădeau cu pietre în Însuși Domnul nostru. Nu eram pregătit să fiu rabin la școala lui Gamaliel, ci eram pregătit în materialism dialectic și istoric. Adâncit, în anii tinereții, într-o viață în care păcătuiam cu nonșalanță, pierzând chiar și noțiunea de păcat, nu auzeam strigătul de durere al lui Cristos, Căruia fiecare zi de viață a mea îi aducea noi batjocuri. Azi o beție. Mâine o curvie. Venea la rând o hoție și ciclul se repeta, încât mă întreb dacă există vreun păcat de care să fi fost străin.
Așa orbisem și eu, ca Saul. Nu mai vedeam nimic, decât iluziile mele că merg înainte, când de fapt eram pe marginea prăpastiei. Cel prin care Dumnezeu mi-a redat vederea, dându-mi jos solzii de pe ochi, în cazul meu nu s-a numit Anania, ci...Vasile. Părintele Vasile, un adevărat pescari de oameni, cu sfinții să-L odihnească Dumnezeu !
|