Uneori da, alteori nu, ca oricare dintre noi. După cum mi-a fost şi starea. Adică dacă la rugăciune nu m-am adunat în sinea mea sau am fost tulburat de ceva, nu l-am simţit. De asemenea, la spovedanie uneori am simţit o mare uşurare. După împărtăşanie, iarăşi, uneori, am simţit o bucurie inexplicabilă. În posturi, de asemenea, mă simt mai liniştit şi mai receptiv.
Însă cred că acestea sunt mai degrabă nişte mângâieri pe care Dumnezeu ni le oferă. Statornicia în stările bune ale sufletului se obţine după ani mulţi de practică. Iar bucuriile acestea duhovniceşti, mângâierile harului, iluminările le primesc cei care se curăţesc mai mult, cei care îşi dedică viaţa întreagă despătimirii, respectiv călugărilor.
Mirenii, însă, cred că obţin şi ei, cu cât înaintează în vârstă, bucuria şi mulţumirea unei vieţi trăite curat, frumos, şi, mai ales, roditoare (nu e cazul meu).