Citat:
În prealabil postat de Lilith23
Nu pot sa identific un moment anume sau un motiv special pentru care nu mai cred. Eram copila cand mergeam la biserica, cand invatam rugaciunile ca pe niste poezii.
|
Credinta nu se rezuma la asta.
Citat:
|
Apoi da, la un moment dat m'am revoltat, cum zici tu, in urma unui eveniment traumatic. Nu pot sa spun ca mi'am schimbat total convingerile. Adevarul e ca mereu am avut indoieli si intrebari la care nu gaseam raspuns.
|
Ati cautat la momentul respectiv cu disperare raspuns?
Sau credinta nu era o chestiune care sa fi meritat sa investiti atata energie?
Va intreb deoarece in general chestiunea e o problema existentiala, cei care ajung la ea si si-o insusesc cu adevarat fac din ea un pilon central al existentei lor.
Si de pilonul asta in general au grija, vad pe cineva ca vine si da cu ciocanul in el, atunci iau masuri, nu stau si asista pasiv cum cade o bucata de aici, de dincolo, etc. asteptand sa vina buldozerul sa-i dea lovitura de gratie.
Citat:
|
Apoi am inceput sa nu'mi mai pun nadejdea in nimeni si in nimic altceva, in afara de mine si puterea mea de a merge mai departe. Doar asta m'a ajutat de'a lungul unei vieti scurte, dar zbuciumate. Poate de aceea ma "aprind" cand lumea zice "ai 21 de ani, nu stii tu ce'i aia suferinta"!
|
Bun pana la un punct, Dumnezeu nu ne cere sa fim mamaligi, problema e ca tu te-ai inchis, te-ai autolimitat cumva si ai ajuns in punctul in care toata greutatea existentei tale se afla intr-un singur punct, unul cam fragil as zice desi tu ai alta parere.
Am mai cunoscut un astfel de caz, lovitura a venit cand se astepta mai putin, de unde se astepta mai putin si culmea, cand o ducea mai bine ca niciodata (zicea el), acum nu e nici mort, nici viu dar in mod sigur este foarte foarte singur..