"Cel ce vrea sa-si curateasca inima, sa o incalzeasca necontenit cu pomenirea Domnului Iisus, neavand decat acest cuget si acest lucru, fara incetare. Caci cei ce vor sa se lepede de putreziciunea lor nu se cade ca uneori sa se roage, iar alteori nu, ci pururea sa petreaca cu rugaciune in pazirea mintii, chiar daca s-ar afla undeva departe de casa de rugaciune.
Caci precum cel ce vrea sa curateasca aurul, daca lasa sa inceteze oricat de scurta vreme focul din cuptor, face sa se aseze iarasi sgura pe aurul curatit, asa si cel ce uneori pomeneste pe Dumnezeu, alteori nu, pierde prin intrerupere ceea ce socoteste sa castige prin rugaciune.
E propriu barbatului iubitor de virtute sa tina pururea pamantul inimii in focul pomenirii lui Dumnezeu, ca asa, curatindu-se raul putin cate putin sub dogoarea bunei pomeniri, sufletul sa se intoarca cu desavarsire la stralucirea sa fireasca, spre si mai multa slava" (Diadoh al Foticeii).
|