Părintele Cleopa povestește:
Era o biată mamă tânără. A murit soțul ei în război cu perșii. Era din Grecia și i-a rămas un copilaș. Ea, femeie serioasă, cu frica lui Dumnezeu, a hotărât în inima ei să nu se mai căsătorească.
A dus viață cinstită, în curăție, în post, în milostenie, în cercetarea bisericii și a crescut copilașul ăsta. Toată mângâierea ei era copilul.
Așa l-a crescut biata mamă dintr-o fărâmătură de carne, cu multă dragoste, ca o mamă când are unul singur și când nu are, mai ales, nici soț. L-a învățat școală, mă rog, ținea la el ca la ochii din cap. Dar, crescând copilul, creștea și grija mamei.
Așa a trecut copilăria și a făcut armata. Mama, până la armată, l-a crescut ca pe o fată mare în casa ei. Era cel mai cinstit din tot satul, cel mai cuminte. Nici un cuvânt n-a zis împotriva mamei, nici n-a mâhnit-o vreodată; nimic nu făcea ceva fără sfatul mamei.
Dar, o, răutatea lumii ! Când a venit din armată, i s-a schimbat mintea. A început să nu mai asculte de mama. A început să nu-și mai arate dragostea față de mamă ca mai înainte; se ducea seara prin sat și venea tot mai târziu.
Mama se topea de scârbă acasă. Aprindea candela la Maica Domnului și făcea metanii :
" Maica Domnului, păzește-l !"
Și când venea Ioan mai târziu, că Ioan îl chema, îi zicea :
- Dragul mamei, Ioane, unde ai stat tu așa de târziu, că mare scârbă am avut ? Uite, ai mâncare caldă, ai camera ta grijită. Eu am plâns, că tu n-ai frați; te vei fi întâlnit cu cineva, ai fi greșit sau niște oameni răi te-or bate.
Dar el a început, ca niciodată, să vorbească împotrivă :
- Mamă, lasă-mă în pace ! Ce mă păzești ca pe copii ? De acum înainte eu știu să mă port în lume !
Niciodată nu vorbise el așa. Mama se topea când auzea.
- Vai de mine, dragul mamei ! Dar eu pentru că te urăsc îți spun asta ? Eu te iubesc ! Dar mă tem, că numai pe tine te am, singura mea nădejde ! Dacă nu te mai văd, mai bine să mor și eu !
Să vedeți ce s-a întâmplat.
În satul vecin era o fată rea, blestemată, la care trăgeau mai mulți. A început să se ducă și el acolo. Mama lui nu știa nimic.
- Unde te duci tu ? l-a întrebat ea. Eu am auzit că te duci la vrăjitoarea aceea. Vai mie, mai bine muream, decât să aud aceasta !
El, în loc să asculte, a zis :
- Lasă-mă, mamă ! Ce mă păzești ? Eu știu să-mi port căciula de-acum !
Niciodată în viață nu vorbise așa cu mama lui. Iar ea se topea de plâns, că nu mai avea ce să-i facă.
Ce s-a întâmplat ? Blestemata aceea de vrăjitoare a auzit de la alții că mama lui nu-l lasă să vină pe la dânsa. Odată, mergând el la casa ei, i-a spus :
- Ia ascultă, măi ! Să-mi spui drept, pe cine iubești mai mult ? Pe mine sau pe mama ta ? El, fermecat la minte de muierea aceea blestemată, sta oleacă și zice:
- Pe tine te iubesc mai mult !
- Eu nu cred ! a zis ea. Du-te acasă și, dacă mă iubești pe mine mai mult decât pe maică-ta, în noaptea asta să vii cu inima mamei tale la mine ! Faci așa sau nu ?
A stat oleacă și, îndemnat de satana, a zis :
- Și aceasta o fac !
Și s-a dus din fața ei și a venit acasă. Mama, săraca, îi pregătise mâncarea, îi încălzise camera și plângea la Maica Domnului să-l aducă sănătos acasă. Iată ce pregătea mama pentru dânsul și iată ce pregătea el pentru mama lui !
Ce contrast era aici ! Ce fărădelege nemaipomenită ! Mama îl aștepta plângând, să-l păzească Dumnezeu de primejdii și el vine să-i scoată inima.
Vine acasă. Trecuse de miezul nopții. Mama i-a ieșit în cale :
- Dragul mamei, dar acum se vine ? Vai, multă grijă am avut de tine !
El nu vedea nimic. Se uita în stânga și-n dreapta prin casă, după cuțit. Și vede cuțitul cel mare din bucătărie. Ia cuțitul în mână, o ia pe mama de grumaz, să nu răcnească, și o junghie în inimă.
Biata mama s-a dus ! Sângele a înăbușit-o, s-a stins mama cea scumpă, care se jertfea pentru el !
Ce-a făcut ? Auzi până unde l-a dus satana ! A spintecat sânul stâng al mamei, a scos inima mamei, a pus-o într-un castron, a spălat-o de sânge, a îmbrăcat-o pe mamă-sa cu haine de moarte, a culcat-o pe pat, a încuiat ușa și a luat inima mamei lui în basma și a pornit prin pădure să o ducă vrăjitoarei, ca să-i arate că o iubește mai mult.
Ați văzut, când merge un om repede prin pădure, dacă-i pădurea deasă, te lovesc crengile. El mergea repede, ca până la ziuă să vină înapoi, să nu afle nimeni crima pe care a făcut-o, și totodata s-o încredințeze pe aceea că o iubește mai mult decât pe mama lui.
Mergând el repede cu inima mamei într-o basma albă, o creangă din pădure s-a arcuit și l-a lovit peste ochiul drept; și-l durea și a pus mâna la ochi. Atunci aude din inima mamei, care era în basmaua albă :
" Puiul mamei, te doare rău ?"
Atunci de abia s-a trezit el !
" Vai, mamă, cum am ajuns pâna aici ? Unde sunt eu ? Unde mă duc ? Mamă scumpă, mamă bună, cum ți-am scos inima ta de la loc și înca te mai doare pentru durerea ochiului meu ?"
Și a început a plânge groaznic. Atunci a văzut că-i fermecat și s-a întors înapoi, când a auzit glasul mamei din inimă :
" Puiul mamei, te doare rău ?"...
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/34inimama.htm