Durerea unei mame,

[Carmen FUNIERU]

Părintele Cleopa povesteşte:

Era o biată mamă tânără. A murit soţul ei în război cu perşii. Era din Grecia şi i-a rămas un copilaş. Ea, femeie serioasă, cu frica lui Dumnezeu, a hotărât în inima ei să nu se mai căsătorească.
A dus viaţă cinstită, în curăţie, în post, în milostenie, în cercetarea bisericii şi a crescut copilaşul ăsta. Toată mângâierea ei era copilul.
Aşa l-a crescut biata mamă dintr-o fărâmătură de carne, cu multă dragoste, ca o mamă când are unul singur şi când nu are, mai ales, nici soţ. L-a învăţat şcoală, mă rog, ţinea la el ca la ochii din cap. Dar, crescând copilul, creştea şi grija mamei.
Aşa a trecut copilăria şi a făcut armata. Mama, până la armată, l-a crescut ca pe o fată mare în casa ei. Era cel mai cinstit din tot satul, cel mai cuminte. Nici un cuvânt n-a zis împotriva mamei, nici n-a mâhnit-o vreodată; nimic nu făcea ceva fără sfatul mamei.
Dar, o, răutatea lumii ! Când a venit din armată, i s-a schimbat mintea. A început să nu mai asculte de mama. A început să nu-şi mai arate dragostea faţă de mamă ca mai înainte; se ducea seara prin sat şi venea tot mai târziu.
Mama se topea de scârbă acasă. Aprindea candela la Maica Domnului şi făcea metanii :
" Maica Domnului, păzeşte-l !"
Şi când venea Ioan mai târziu, că Ioan îl chema, îi zicea :
- Dragul mamei, Ioane, unde ai stat tu aşa de târziu, că mare scârbă am avut ? Uite, ai mâncare caldă, ai camera ta grijită. Eu am plâns, că tu n-ai fraţi; te vei fi întâlnit cu cineva, ai fi greşit sau nişte oameni răi te-or bate.
Dar el a început, ca niciodată, să vorbească împotrivă :
- Mamă, lasă-mă în pace ! Ce mă păzeşti ca pe copii ? De acum înainte eu ştiu să mă port în lume !
Niciodată nu vorbise el aşa. Mama se topea când auzea.
- Vai de mine, dragul mamei ! Dar eu pentru că te urăsc îţi spun asta ? Eu te iubesc ! Dar mă tem, că numai pe tine te am, singura mea nădejde ! Dacă nu te mai văd, mai bine să mor şi eu !
Să vedeţi ce s-a întâmplat.
În satul vecin era o fată rea, blestemată, la care trăgeau mai mulţi. A început să se ducă şi el acolo. Mama lui nu ştia nimic.
- Unde te duci tu ? l-a întrebat ea. Eu am auzit că te duci la vrăjitoarea aceea. Vai mie, mai bine muream, decât să aud aceasta !
El, în loc să asculte, a zis :
- Lasă-mă, mamă ! Ce mă păzeşti ? Eu ştiu să-mi port căciula de-acum !
Niciodată în viaţă nu vorbise aşa cu mama lui. Iar ea se topea de plâns, că nu mai avea ce să-i facă.
Ce s-a întâmplat ? Blestemata aceea de vrăjitoare a auzit de la alţii că mama lui nu-l lasă să vină pe la dânsa. Odată, mergând el la casa ei, i-a spus :
- Ia ascultă, măi ! Să-mi spui drept, pe cine iubeşti mai mult ? Pe mine sau pe mama ta ? El, fermecat la minte de muierea aceea blestemată, sta oleacă şi zice:
- Pe tine te iubesc mai mult !
- Eu nu cred ! a zis ea. Du-te acasă şi, dacă mă iubeşti pe mine mai mult decât pe maică-ta, în noaptea asta să vii cu inima mamei tale la mine ! Faci aşa sau nu ?
A stat oleacă şi, îndemnat de satana, a zis :
- Şi aceasta o fac !
Şi s-a dus din faţa ei şi a venit acasă. Mama, săraca, îi pregătise mâncarea, îi încălzise camera şi plângea la Maica Domnului să-l aducă sănătos acasă. Iată ce pregătea mama pentru dânsul şi iată ce pregătea el pentru mama lui !
Ce contrast era aici ! Ce fărădelege nemaipomenită ! Mama îl aştepta plângând, să-l păzească Dumnezeu de primejdii şi el vine să-i scoată inima.
Vine acasă. Trecuse de miezul nopţii. Mama i-a ieşit în cale :
- Dragul mamei, dar acum se vine ? Vai, multă grijă am avut de tine !
El nu vedea nimic. Se uita în stânga şi-n dreapta prin casă, după cuţit. Şi vede cuţitul cel mare din bucătărie. Ia cuţitul în mână, o ia pe mama de grumaz, să nu răcnească, şi o junghie în inimă.
Biata mama s-a dus ! Sângele a înăbuşit-o, s-a stins mama cea scumpă, care se jertfea pentru el !
Ce-a făcut ? Auzi până unde l-a dus satana ! A spintecat sânul stâng al mamei, a scos inima mamei, a pus-o într-un castron, a spălat-o de sânge, a îmbrăcat-o pe mamă-sa cu haine de moarte, a culcat-o pe pat, a încuiat uşa şi a luat inima mamei lui în basma şi a pornit prin pădure să o ducă vrăjitoarei, ca să-i arate că o iubeşte mai mult.
Aţi văzut, când merge un om repede prin pădure, dacă-i pădurea deasă, te lovesc crengile. El mergea repede, ca până la ziuă să vină înapoi, să nu afle nimeni crima pe care a făcut-o, şi totodata s-o încredinţeze pe aceea că o iubeşte mai mult decât pe mama lui.
Mergând el repede cu inima mamei într-o basma albă, o creangă din pădure s-a arcuit şi l-a lovit peste ochiul drept; şi-l durea şi a pus mâna la ochi. Atunci aude din inima mamei, care era în basmaua albă :
" Puiul mamei, te doare rău ?"
Atunci de abia s-a trezit el !
" Vai, mamă, cum am ajuns pâna aici ? Unde sunt eu ? Unde mă duc ? Mamă scumpă, mamă bună, cum ţi-am scos inima ta de la loc şi înca te mai doare pentru durerea ochiului meu ?"
Şi a început a plânge groaznic. Atunci a văzut că-i fermecat şi s-a întors înapoi, când a auzit glasul mamei din inimă :
" Puiul mamei, te doare rău ?"...

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/34inimama.htm