Citat:
În prealabil postat de Andrei B.
Sa nu credeti ca va critic pe careva din voi! Cititi doar textul si vedeti daca va regasiti undeva.
Eu pun pariu ca oamenii nu ar fi asa de distrasi de pacate daca nu ar pierde atata timp incercand sa isi imagineze cum ei, bravi razboinici, participa la o lupta intre "bine" si "rau" iar de undeva din departare Dumnezeu ii priveste si aclameaza, ca la meci.
Nu e asta vanitate in forma pura? Sa-ti imaginezi ca poti sa demonstrezi ceva lui Dumnezeu, ceva ce el nu stie deja. Viata nu e asa de complicata daca o iei cate o zi la rand, sau moment cu moment. O complicam noi oamenii incercand sa construim o poveste fantastica al carui personaj principal suntem noi insine.
Hai sa zic si ceva de ordin practic,
Puterea raului este atat de mare pe cat de mult timp ii acorzi. Te simti ispitit? Apuca-te si munceste ceva, asta o sa iti distraga atentia garantat.
|
mersi frumos, esti a nu stiy cata persoana care imi reproseaza ca nu muncesc indeajuns.
Dar in rest ai dreptate.
Revenind, daca se intampla sa fac o "fapta buna", intr-adevar uit de toata "lucrarea raului" si revin la sentimentele cele bune. Dar credeti-ma ca nu e zi de la Dumnezeu in care sa nu intre cineva pe usa si sa intrebe "ma puteti ajuta cu cutare lucru" si "ala rau" din capul meu sa zica "daca n-o sa pot"; abia cand vad ce vrea omul ma mai linistesc si-i zic se poate sau nu se poate. Unii inteleg cand nu se poate altii nu, pleaca nemultumiti, si noi ne ofticam si dam vina unul pe altul (colegele). Am avut la un moment dat un moment de luciditate, cand am zis "daca se poate bine, daca nu, nu". Nimeni nu poate orice, decat Dumnezeu. Mai rau e cand aia de langa tine nu cred in Dumnezeu si daca se intampla ceva rau, unul din noi a fost de vina (nu si-a dat silinta, a gresit, a fost rau intentionat). Poate de-asta ne-o si "luam peste ochi" sistematic (scuzati expr.). Inclusiv eu, ca daca as fi destul de credincioasa, nu m-as teme atat de rautatile oamenilor si ale "diavolilor".
Cam asta e.