[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de korinna

Mirii sunt si ei chemati la infranare cat pot ei de multa, deci impreunarea ar trebui sa fie cat mai rara cu putinta, dar nu absenta, ca nu mai e cununie... si de 2 ori pe saptamana cred ca e de ajuns, zic.

Asta din ce canon mai e ??

Ceea ce vă scapă este ce a spus şi Sophia: baza înfrânării în zile de post este voinţa comună (după căsătorie există un "noi" şi nu un "eu" şi "tu"). Deci, dacă unul dintre soţi îl refuză pe celălalt, invocând obligaţia postului, săvârşeşte păcat. Refuzul datoriei conjugale este păcat grav, fiind condamnat explicit în Cartea Sfântă.

În această privinţă, operează distincţia dintre poruncile lui Dumnezeu şi poruncile Bisericii în materie de disciplină a vieţii de credinţă. Când soţul îţi cere să încalci o poruncă a lui Dumnezeu, el trebuie refuzat, fiindcă se cuvine să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Dar, dacă îţi cere să încalci o materie de disciplină, el nu trebuie refuzat, cu atât mai mult când un astfel de refuz e explicit condamnat de învăţătura apostolică.

Să presupunem că soţul ne cere să furăm de la servici. "Dragă, nu mai avem bani să dăm Fanta la copilaşi. Voi aveţi fond de protocol la serviciu, iar tu ai cheia de acolo. Adu şi tu o sticlă de Fanta când vii, să avem să punem pe masă". În mod evident, o astfel de cerinţă contravine unei porunci a lui Dumnezeu, deci trebuie respinsă.

Acum, să presupunem că episcopul nostru cere tuturor credincioşilor să fie într-o anumită zi, într-un anume loc, pentru o prăznuire. Dar, soţul nu ne lasă. Este o cu totul altă situaţie. Cerinţa soţului primează.

Sintetizând, putem spune: deşi Biserica are autoritate atât în credinţă şi morală, cât şi în materie de disciplină eclezială, numai în privinţa credinţei şi moralei această autoritate îi leagă pe toţi credincioşii în mod absolut.

"Bine, bine" s-ar putea spune "dar de unde ştim că obligaţia postului trupesc este de natură disciplinară şi nu morală ?" Putem şti că obligaţia postului trupesc este de natură disciplinară din aceea că este posibil a fi schimbată. Numai cele ale credinţei şi moralei sunt neschimbabile, fiindcă se referă la legătura omului, a cărui natură nu se schimbă, cu Dumnezeu, care este Neschimbatul Însuşi. Dimpotrivă, cele disciplinare sunt schimbabile: ţin de un anume timp, uneori de un anume loc sau stare.

"OK", ar putea spune altcineva, "dar schimbabile sunt şi cele referitoare la cult. Dacă, de exemplu, soţul ne cere să introducem în uleiul sfinţit din candelă un pic de ulei din motorul maşinii lui, ca să îi meargă maşina bine, trebuie să primim un astfel de lucru în numele ascultării ?". Răspunsul este negativ. În cele ale cultului soţul nu are autoritate, pe când Biserica are. Într-o zi, Biserica ar putea cere să se folosească ulei de maşină pentru candele. Această cerere ar fi legitimă şi ar trebui urmată. Dar, dacă aceeaşi cerere vine din partea soţului, e un cu totul alt caz şi nu trebuie urmată (nu este legitimă).

Atunci, să ne întrebăm: are sau nu are soţul competenţă în problema legăturii matrimoniale într-o anumită zi ? Răspuns afirmativ. A se citi din 1 Corinteni cap 7.

"Totuşi", aţi putea spune, "împrejurarea că unul dintre soţi cedează celuilalt în numele ascultării, nu înseamnă aceasta că o asemenea căsnicie, ori asemenea nuntă, nu mai este curată ?". Amintiţi-vă de cuvintele Domnului, trimise Apostolului în vis: "Ceea ce Domnul a curăţat, să nu numeşti spurcate !"