Nunta Curata

[korinna]

În prealabil postat de sophia

Mai intai te rog sa-ti completezi la profil confesiunea/religia.

Pe urma eu am citit in mai multe locuri, inclusiv la Par. Cleopa (care mi se pare ca a gresit mult(e)) si nici macar dansul nu scrie ca oamenii casatoriti trebuie musai sa tina posturile de peste saptamana. Este peste tot doar o recomandare, in rest scrie clar ca se face cu acordul partenerului totul.
Nu mai exista "eu" ci "noi", intr-o casnicie.

In al treilea rand ceea ce gandesti si scrii tu aici despre casatorie este jignitor la adresa celor casatoriti. Ii consideri ne-ortodcsi si sa nu mai spun cum, daca nu se rezuma numai la anumite 2 zile fixe din saptamana.

Am vorbit si eu despre acest subiect cu preotul meu si mi-a explicat clar ca nu se pune problema in acest fel. Chiar s-a suparat ca denaturez Taina Cununiei.
Mi-a spus ca oamenii se casatoresc in fata lui Dumnezeu, in cadrul unei Taine pe care El ne-a dat-o tocmai ca sa fim casatoriti, impreuna, sa avem relatii si sa facem prunci si nu sa stam feciori ca la manastire.
Ca nu trebuie sa facem desfrau este una, dar ca trebuie sa ne retinem de la relatiile cu sotia/sotul pe motive din astea nu este corect.

Si ca sa se ajunga la divort din astfel de motive, este un pacat si mai mare.

In rest, eu iti doresc sa ajungi sa cunosti un baiat bun, ortodox, daca vrei tu, sa va iubiti si apoi ai sa vezi daca mai ajungi sa mai institui reguli.

Si mai scrie la canoane ca nici macar preotii nu au voie sa se abtina in cadrul casatoriei de la relatii cu sotia, in afara pregatirii pentru slujbe, (fara a fi de comun acord).

Suntem chemati la infranare, la asceza vietii cu totii... la mantuire. Si sunt 2 cai de infranare, calugaria, sau casnicia. Insusi Mantuitorul recomanda, cine poate calugaria, e mai bine pentru sufletul sau sa se calugareasca, cine nu, sa se casatoreasca. Deci relatiile astea trupesti (din Taina Casatoriei) sunt ca o alternativa a slabiciunii trupesti... de neinfranare totala.

Daca te-ai casatorit nu inseamna ca ai liber la desfranare. Multi asa considera... ne-am casatorit, avem voie sa facem de toate in numele "iubirii"... dar cu Dumnezeu si cu voia Lui ce facem?

Si sa zicem ca sotul nu vrea sa tina cont de post, tu ce faci, faci voia lui, sau a Domnului... pe cine iubesti mai mult. De-ti iubesti sotul mai mult, nu esti vrednica de Dumnezeu. (viceversa este valabila)

Mirii sunt si ei chemati la infranare cat pot ei de multa, deci impreunarea ar trebui sa fie cat mai rara cu putinta, dar nu absenta, ca nu mai e cununie... si de 2 ori pe saptamana cred ca e de ajuns, zic.

Totusi intr-adevar nu cred ca doi miri care sunt abia la inceputul dragostei, al relatiei, se pot infrana asa de mult, pentru ca sunt abia la inceputul urcusului duhovnicesc impreuna. Poate doar daca amandoi sunt "antrenati" duhovniceste mai inainte.

[Azzuurra]

În prealabil postat de korinna

Suntem chemati la infranare, la asceza vietii cu totii... la mantuire. Si sunt 2 cai de infranare, calugaria, sau casnicia. Insusi Mantuitorul recomanda, cine poate calugaria, e mai bine pentru sufletul sau sa se calugareasca, cine nu, sa se casatoreasca. Deci relatiile astea trupesti (din Taina Casatoriei) sunt ca o alternativa a slabiciunii trupesti... de neinfranare totala.

Daca te-ai casatorit nu inseamna ca ai liber la desfranare. Multi asa considera... ne-am casatorit, avem voie sa facem de toate in numele "iubirii"... dar cu Dumnezeu si cu voia Lui ce facem?

Si sa zicem ca sotul nu vrea sa tina cont de post, tu ce faci, faci voia lui, sau a Domnului... pe cine iubesti mai mult. De-ti iubesti sotul mai mult, nu esti vrednica de Dumnezeu. (viceversa este valabila)

Mirii sunt si ei chemati la infranare cat pot ei de multa, deci impreunarea ar trebui sa fie cat mai rara cu putinta, dar nu absenta, ca nu mai e cununie... si de 2 ori pe saptamana cred ca e de ajuns, zic.

Totusi intr-adevar nu cred ca doi miri care sunt abia la inceputul dragostei, al relatiei, se pot infrana asa de mult, pentru ca sunt abia la inceputul urcusului duhovnicesc impreuna. Poate doar daca amandoi sunt "antrenati" duhovniceste mai inainte.

Multumesc pentru mesaj. :)


P.S. Pai daca nu vrea sa tina post, nu-l oblig. Poate ajunge sa tina pana la urma. Dar daca nu tine postul de mancare si mai greu de altele. :)

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de korinna

Mirii sunt si ei chemati la infranare cat pot ei de multa, deci impreunarea ar trebui sa fie cat mai rara cu putinta, dar nu absenta, ca nu mai e cununie... si de 2 ori pe saptamana cred ca e de ajuns, zic.

Asta din ce canon mai e ??

Ceea ce vă scapă este ce a spus şi Sophia: baza înfrânării în zile de post este voinţa comună (după căsătorie există un "noi" şi nu un "eu" şi "tu"). Deci, dacă unul dintre soţi îl refuză pe celălalt, invocând obligaţia postului, săvârşeşte păcat. Refuzul datoriei conjugale este păcat grav, fiind condamnat explicit în Cartea Sfântă.

În această privinţă, operează distincţia dintre poruncile lui Dumnezeu şi poruncile Bisericii în materie de disciplină a vieţii de credinţă. Când soţul îţi cere să încalci o poruncă a lui Dumnezeu, el trebuie refuzat, fiindcă se cuvine să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Dar, dacă îţi cere să încalci o materie de disciplină, el nu trebuie refuzat, cu atât mai mult când un astfel de refuz e explicit condamnat de învăţătura apostolică.

Să presupunem că soţul ne cere să furăm de la servici. "Dragă, nu mai avem bani să dăm Fanta la copilaşi. Voi aveţi fond de protocol la serviciu, iar tu ai cheia de acolo. Adu şi tu o sticlă de Fanta când vii, să avem să punem pe masă". În mod evident, o astfel de cerinţă contravine unei porunci a lui Dumnezeu, deci trebuie respinsă.

Acum, să presupunem că episcopul nostru cere tuturor credincioşilor să fie într-o anumită zi, într-un anume loc, pentru o prăznuire. Dar, soţul nu ne lasă. Este o cu totul altă situaţie. Cerinţa soţului primează.

Sintetizând, putem spune: deşi Biserica are autoritate atât în credinţă şi morală, cât şi în materie de disciplină eclezială, numai în privinţa credinţei şi moralei această autoritate îi leagă pe toţi credincioşii în mod absolut.

"Bine, bine" s-ar putea spune "dar de unde ştim că obligaţia postului trupesc este de natură disciplinară şi nu morală ?" Putem şti că obligaţia postului trupesc este de natură disciplinară din aceea că este posibil a fi schimbată. Numai cele ale credinţei şi moralei sunt neschimbabile, fiindcă se referă la legătura omului, a cărui natură nu se schimbă, cu Dumnezeu, care este Neschimbatul Însuşi. Dimpotrivă, cele disciplinare sunt schimbabile: ţin de un anume timp, uneori de un anume loc sau stare.

"OK", ar putea spune altcineva, "dar schimbabile sunt şi cele referitoare la cult. Dacă, de exemplu, soţul ne cere să introducem în uleiul sfinţit din candelă un pic de ulei din motorul maşinii lui, ca să îi meargă maşina bine, trebuie să primim un astfel de lucru în numele ascultării ?". Răspunsul este negativ. În cele ale cultului soţul nu are autoritate, pe când Biserica are. Într-o zi, Biserica ar putea cere să se folosească ulei de maşină pentru candele. Această cerere ar fi legitimă şi ar trebui urmată. Dar, dacă aceeaşi cerere vine din partea soţului, e un cu totul alt caz şi nu trebuie urmată (nu este legitimă).

Atunci, să ne întrebăm: are sau nu are soţul competenţă în problema legăturii matrimoniale într-o anumită zi ? Răspuns afirmativ. A se citi din 1 Corinteni cap 7.

"Totuşi", aţi putea spune, "împrejurarea că unul dintre soţi cedează celuilalt în numele ascultării, nu înseamnă aceasta că o asemenea căsnicie, ori asemenea nuntă, nu mai este curată ?". Amintiţi-vă de cuvintele Domnului, trimise Apostolului în vis: "Ceea ce Domnul a curăţat, să nu numeşti spurcate !"

[Azzuurra]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ceea ce vă scapă este ce a spus şi Sophia: baza înfrânării în zile de post este voinţa comună (după căsătorie există un "noi" şi nu un "eu" şi "tu"). Deci, dacă unul dintre soţi îl refuză pe celălalt, invocând obligaţia postului, săvârşeşte păcat. Refuzul datoriei conjugale este păcat grav, fiind condamnat explicit în Cartea Sfântă.

Atunci, să ne întrebăm: are sau nu are soţul competenţă în problema legăturii matrimoniale într-o anumită zi ? Răspuns afirmativ. A se citi din 1 Corinteni cap 7.

"Totuşi", aţi putea spune, "împrejurarea că unul dintre soţi cedează celuilalt în numele ascultării, nu înseamnă aceasta că o asemenea căsnicie, ori asemenea nuntă, nu mai este curată ?". Amintiţi-vă de cuvintele Domnului, trimise Apostolului în vis: "Ceea ce Domnul a curăţat, să nu numeşti spurcate !"

Merci pentru sfaturi. Cred ca-mi folosesc si in alte imprejurari. :)

Eu ma gandeam ce sa aleg. Adica daca imi aleg un baiat care vrea acelasi lucru si se intampla uneori sa nu respecte ceea ce ne-am dorit, nu-i zic:"Vai tu, pacatosule, lasa-ma in pace!!!".

Dar daca este vorba de unul obisnuit, stii de la inceput ce ti-ai ales.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Azzuurra

Eu ma gandeam ce sa aleg. Adica daca imi aleg un baiat care vrea acelasi lucru si se intampla uneori sa nu respecte ceea ce ne-am dorit, nu-i zic:"Vai tu, pacatosule, lasa-ma in pace!!!".

Dar daca este vorba de unul obisnuit, stii de la inceput ce ti-ai ales.

Rău ar fi să vă alegeţi un băiat care să nu vrea să înainteze spre Cristos ! Căci ce are credinţa cu necredinţa ? Lacrimi şi suferinţă ar fi. Sau chiar cădere. Înhămare la jug nepotrivit ! Cât de trist este că numiţi, pe bună dreptate, "unul obişnuit" un asemenea tânăr aflat cu spatele la Isus ! Cu adevărat, dispreţul pentru cele de deasupra a ajuns "obişnuit".

Şi, dimpotrivă, bine va fi dacă veţi alege unul asemenea. Şi dacă, în asemenea caz, s-ar întâmpla să dovedească slăbiciune, nu-l lăsaţi, spunând "Mulţumesc, Doamne, că nu sunt precum vameşul acesta". Ce altceva este căsătoria, dacă nu suiş spiritual ? Pot copiii să mănânce mâncare tare de la început, ca aceea de adulţi ? Nu pot: şi totuşi Dumnezeu, în bunătatea Lui, mai repede îi mântuieşte ! De aceea, nu trebuie să uitaţi că postul nu e scop în sine. Noi nu postim ca să postim. Ci suntem conştienţi că, în starea noastră actuală, în concupiscenţa noastră, suntem pe jumătate îngeri şi pe jumătate animale. Dar noi, mai mult asemenea îngerilor am vrea să fim şi de aceea ţinem post. Dar dacă, postind, îl rănim pe celălalt, care poate ajunge să se întrebe: "dar eu pentru ce m-am căsătorit ???", dacă, în loc să-l îndumnezeiască şi să guste dulceaţa abţinerii de dragul lui Cristos, mai rău se răscoleşte jumătatea biologică din el ? Dacă va ajunge la concluzia că Dumnezeu ne-a dat nişte legi aşa de aspre, încât nu prea le putem duce, astfel împingându-l în dezădejde ori sminteală ? Atunci postul nu ar fi de folos familiei noastre. Nu uitaţi că modalitatea concretă de a ţine post nu e materie de credinţă, ci simplă lege eclezială. Nu oamenii sunt pentru legi, ci legile pentru oameni. Ce respectare a legii ecleziale ar fi aceea care ar introduce dezordine în familia mea, care este Ecclesia domestica ? Deci, scopul Ecclesiei, cea mică (familia) sau cea mare (Biserica) aceste este: mântuirea. Când respectarea unei legi ar putea duce mai mult la pierzanie decât la mântuire, atunci spunem că legea e respectată în formă, dar nu în fond: acesta este fariseismul.

[Azzuurra]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Rău ar fi să vă alegeţi un băiat care să nu vrea să înainteze spre Cristos ! Căci ce are credinţa cu necredinţa ? Lacrimi şi suferinţă ar fi. Sau chiar cădere. Înhămare la jug nepotrivit ! Cât de trist este că numiţi, pe bună dreptate, "unul obişnuit" un asemenea tânăr aflat cu spatele la Isus ! Cu adevărat, dispreţul pentru cele de deasupra a ajuns "obişnuit".

Şi, dimpotrivă, bine va fi dacă veţi alege unul asemenea. Şi dacă, în asemenea caz, s-ar întâmpla să dovedească slăbiciune, nu-l lăsaţi, spunând "Mulţumesc, Doamne, că nu sunt precum vameşul acesta". Ce altceva este căsătoria, dacă nu suiş spiritual ? Pot copiii să mănânce mâncare tare de la început, ca aceea de adulţi ? Nu pot: şi totuşi Dumnezeu, în bunătatea Lui, mai repede îi mântuieşte ! De aceea, nu trebuie să uitaţi că postul nu e scop în sine. Noi nu postim ca să postim. Ci suntem conştienţi că, în starea noastră actuală, în concupiscenţa noastră, suntem pe jumătate îngeri şi pe jumătate animale. Dar noi, mai mult asemenea îngerilor am vrea să fim şi de aceea ţinem post. Dar dacă, postind, îl rănim pe celălalt, care poate ajunge să se întrebe: "dar eu pentru ce m-am căsătorit ???", dacă, în loc să-l îndumnezeiască şi să guste dulceaţa abţinerii de dragul lui Cristos, mai rău se răscoleşte jumătatea biologică din el ? Dacă va ajunge la concluzia că Dumnezeu ne-a dat nişte legi aşa de aspre, încât nu prea le putem duce, astfel împingându-l în dezădejde ori sminteală ? Atunci postul nu ar fi de folos familiei noastre. Nu uitaţi că modalitatea concretă de a ţine post nu e materie de credinţă, ci simplă lege eclezială. Nu oamenii sunt pentru legi, ci legile pentru oameni. Ce respectare a legii ecleziale ar fi aceea care ar introduce dezordine în familia mea, care este Ecclesia domestica ? Deci, scopul Ecclesiei, cea mică (familia) sau cea mare (Biserica) aceste este: mântuirea. Când respectarea unei legi ar putea duce mai mult la pierzanie decât la mântuire, atunci spunem că legea e respectată în formă, dar nu în fond: acesta este fariseismul.

:) Multumesc. Sunt intru totul de acord.

[DragosP]

Ei, atunci poate nu-ţi mai faci atâtea probleme până nu ajungi să te loveşti efectiv de ele.

[maria32]

ba eu o inteleg ca si eu sunt la fel. imi fac probleme dinainte pentru ca atunci cand nu-mi faceam, adica nu ma preocupam, ma trezeam in diverse situatii si atunci ma gandeam.... dar oare de ce nu mi-am pus problema mai din timp? cum de am ajuns in situatia asta?

azzurra este f bine ca te gandesti la viitorul tau si nu vrei sa lasi lucrurile la voia intamplarii. singurul lucru pe care te rog sa nu-l uiti este ca, oricat de mult ai planifica tu, sa spui intotdeauna Da-mi Doamne intelepciunea sa planific bine, sa iau deciziile potrivite, si daca ceva din ce-mi doresc nu va fi spre binele meu si mantuirea mea, faca-se voia TA nu a mea.