[dobrin7m]

"Experienţele penticostalilor nu sunt de la Dumnezeu. De aceea, ele nu numai că nu-i ajută să
intre în Biserică, ci, dimpotrivă, îi conduc în afara Bisericii. Un astfel de interes numai
diavolul poate să aibă - acela de a-i îndepărta pe oameni de Biserică.
Această separaţie a diferitelor erezii şi grupări este o dovadă a faptului că ele nu constituie
adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Protestantismul se constituie din mii de grupări şi
grupuleţe, schisme şi facţiuni. Una dintre acestea este şi secta penticostalilor. Numai în Statele
Unite ale Americii există 39 de secte cu caracter penticostal. Multe dintre acestea nu au nici o
legătură între ele. Este suficient să pomenim câteva dintre denumirile unora dintre acestea
pentru a vedea cât de diferite sunt între ele: „Adunarea de pe munte a Bisericii lui
Dumnezeu", „Apostolia priveghindă", „Biserica mamei Horn", „Biserica mamei Robertson",
„Iisus şi apostolia neadormită", „Rămăşiţa Bisericii lui Dumnezeu", „Biserica cea sfântă a lui Dumnezeu botezată în foc", „Biserica celor patru Evanghelii", „Templul unirii duhovniceşti
naţionale şi davidice a Bisericii lui Dumnezeu" ş.a.
Dacă între aceste grupări ar fi existat Duhul lui Dumnezeu atunci ar fi existat şi unire. Ar fi
existat o singură biserică, şi nu atâtea grupări opuse una alteia.
De asemenea, în adunările penticostalilor se petrec lucruri pe care orice minte sănătoasă le
respinge şi care nu pot fi catalogate ca expresii ale prezenţei Duhului celui paşnic al lui
Dumnezeu. Astfel, se pot vedea penticostali tremurând, căzând ca morţi la pământ, scoţând
sunete nearticulate, spumegând, ţipând, trăgându-se de păr şi de haine, dându-şi palme şi
pumni, bolborosind (lucru pe care alţii îl consideră profeţie). Fenomene asemănătoare au
existat şi în vechile religii idolatre păgâne.
Penticostalii, ca de altfel toţi sectarii - cum sunt baptiştii, iehoviştii, mormonii -, cultivă şi
duhul mândriei, crezându-se posesori ai adevărului şi considerând că Biserica, în întregimea
ei, se află în rătăcire de două mii de ani, câtă vreme ci au găsit adevărul după o mie nouă sute
de ani. întemeietorul pcnticostalismului a fost un american. în Grecia, primul penticostal,
Mihai Gunas, proclama: „După atâtea veacuri, Grecia este din nou cercetată de Dumnezeu, ca
şi în ziua Cincizecimii". Cu alte cuvinte, cu el a început Hristos să cerceteze Grecia. Atâtea
veacuri, Hristos a lipsit de la noi şi doar acum a fost adus de către ei. Vedeţi cât egoism
diabolic şi câtă mândrie?
Dar despre harisma glosolaliei, atât de căutată de către ei, ce-am putea spune? Într-adevăr,
în Noul Testament se face referire la glosolalie. în ziua Cincizecimii, Sfinţii Apostoli au
vorbit „în alte limbi" (F.A. 2, 4), adică în limbile popoarelor care veniseră să se închine la
Ierusalim, iar aceasta Apostolii o făceau pentru a le predica Evanghelia. Harisma glosolaliei
este o harisma care a fost dată de Dumnezeu Apostolilor pentru un motiv special: să
propovăduiască necreştinilor credinţa creştină. Sfinţii Apostoli, atunci când vorbeau, nu
scoteau sunete nearticulate ca şi îndrăcitii, ci vorbeau limbi străine; nu orice limbi, ci limbile
celor care veniseră la Ierusalim şi nu cunoşteau limba aramaică. Aşadar, zbieretele
nearticulate nu au nici o legătură cu harisma glosolaliei, atât de preţuită şi căutată de
penticostali."
Din cartea "Scrieri athonite pe teme contemporane"