În secolul XIII controlul totalitar al Bisericii Romano-Catolice asupra societății era deja instaurat, iar ortodocșii, în pană de idei prin secolul XVIII, au început să-i imite pe catolici și să născocească tot felul de reguli prin care să controleze intimitatea oamenilor. Desigur au existat și alte precedente chiar unele justificări oarecum valide, cum ar fi de exemplu libertinajul la modă în epoca iluministă.
În postmodernitate doar sectele mai au asemenea năravuri dubioase de a organiza activitățiile din dormitor (altele decât odihna) după criterii ridicole, cum sunt cele expuse în zeci de postări anterioare.
La ce bun să avem duhovnic dacă există regulamente, programări și prescripții pentru cele mai mărunte aspecte ale vieții ? Și oare de ce s-au chinuit Părinții să învețe oikumena că omul este o alteritate personală a cărui scop în lumea asta este de a învăța să iubească pe cel de lângă el mai mult decât pe sine, și pe Domnul mai presus de toate?
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
|