Citat:
În prealabil postat de Man Teo
"Dintru inceput, Dumnezeii face cerurile si pamantul.
Pamantul era gol pe dinafara si gol pe dinauntru;
era intunerec pe linia apelor ce-l alcatuia;
doar Dragostea creatorului invaluia pamantului goliciunea,
Si face lumina..."
Un bob de viata care cade prea adanc se hraneste cu pamant si apa (trup si cuvinte),
dar fara lumina (credinta) mucegaieste.
Un bob de viata, care cade prea la suprafata pamantului,
se usuca in trupul lui de lut.
Un bob de viata ce primeste apa si caldura,
cauta sa creada...
Si nu poate crste daca nu sunt langa el alte boabe, jertfite in tarana dar cu viata in lumina.
Crede ca pe fata pe care l-a mangaiat apa,
pe acolo trebuie sa si rasara;
Crede ca prin locurile unde a simtit caldura,
pe acolo e lumina (chiar daca nu o vede).
Un bob de grau i-si da viata, pentru celelalte zece din varful spicului!
caci fara Fiul, nu ar mai exista nimic...
|
De data asta am să-ți răspund în proză foarte scurtă. Dacă ai de spus ceva, fă bine și încearcă să te exprimi ca toți ceilalți fără fandoseala asta liricoidă. Dacă vrei deschide un topic special unde să scri câte poeme dorești și să faci literatură în stil mare.
Sper să înțelegi corect ce ți-am scris acum, altfel îți promit că o să facem împreună poezie postmodernistă până la adânci bătrâneți!