Din câte știu sunt și homosexuali care n-au nicio vină pentru că sunt așa; au atracție către persoane de același sex, nu către cele de sex opus. Asta, însă, nu înseamnă că un astfel de om e mai puțin anormal. Nu sunt vinovați pentru înclinația pe care o au, cum nu e vinovat un copil că se naște cu sindrom Down. Însă trebuie ajutat să se vindece, nu să își hrănească boala.

Sunt și persoane care se nasc cu o înclinație puternică spre băutură. Ce vom face în cazul lor? Să îi înțelegem, să spunem că nu e vina lor și că, în fond, sunt doar „altfel” și e foarte bine să bea și să ajungă prin șanțuri?

Se vorbește ca de o fatalitate în cazul homosexualilor; de parcă nu ar exista alternativă. Sunt atâtea persoane care trăiesc fără să aibă legături sexuale. Și orice creștin trebuie să fie stăpân peste fire, să fie om duhovnicesc, nu trupesc, chiar dacă este căsătorit. Un om stăpânit de fire e un om umilit de propriile lui neputințe, un om care nu se deschide harului lui Dumnezeu.

Dacă ei vor să trăiască ca oameni trupești, despărțiți de Dumnezeu, ce nevoie au să li se spună de către creștini că sunt normali?