[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de FlaviusM

E vorba de principiul laicitatii si neutralitatii statului. Prezenta icoanelor ortodoxe in salile de clasa ale unei scoli publice incalca acest principiu, pentru ca statul nu are o religie oficiala si nici nu poate promova sau favoriza una in dauna celorlalte.

Tocmai am încercat să arăt (dar fără succes, după cum se vede) că prezenţa icoanelor ortodoxe în şcoli nu înseamnă că statul favorizează o religie ÎN DAUNA celorlalte. Cine s-a plâns, de fapt, de icoanele ortodoxe din şcoli ? Nu l-am auzit pe Prefericitul Lucian protestând, de la Blaj, în contra lor. Nici pe luterani sau calvinişti, cu un trecut atât de iconoclast, nu i-am auzit zicând nimic de icoane. Nici pe rabinul-şef, nici pe muftiul acela simpatic. Împotriva icoanelor s-a plâns o gaşcă de atei, dintre care unii au veleităţi politice, în orice caz caută să ne bage pe gât religia corectitudinii politice.

Prin Constitutie, Romania este un stat democratic, asa ca promovarea acestui sistem este normala si legala. Sigur ca oricine poate avea ce parere personala doreste despre sistemul democratic, dar statul are tot dreptul sa sustina acest sistem.

Deranjant nu este atât că statul promovează sistemul democratic, cât faptul că o face ca şi când superioritatea democraţiei ar fi evidentă. De fapt, este materie de opinie, doar că a devenit astăzi dogmă în noua religie anti-religie care ne împresoară. Mari gânditori, de la Aristotel, trecând prin Toma din Aquino până la unii din zilele noastre, precum Evola sau Guenon au considerat democraţia ca cel mult unul din sistemele posibile, dacă nu cumva o absurditate. Mai greu vă este dv să găsiţi gânditori mari care contestă creştinismul decât îmi e mie să găsesc gânditori mari care contestă democraţia.

De curiozitate, ce anume va nemultumeste la Cuza? Din ce stiu, are foarte mari merite atat in contextul unirii din 1859, cat si pentru modernizarea statului roman.

Meritele lui Cuza în contextul Unirii au fost cele dictate de cei care l-au instalat, făcându-l domnitor din simplu ofiţir la Galaţi. Este, de fapt, meritul lui Napoleon al III-lea şi al găştii de farmazoni care l-au sprijinit iniţial pe Cuza. Numai că mandatul lui era limitat în timp, prin clauză secretă, la 7 ani, aşa cum e septenatul până azi la francezi. Ipochimenului i s-a urcat la cap, ca şi şefului său de la Paris, care s-a şi făcut împărat pe viaţă. Fraţii su trebuit să desfăşoare un întreg joc dificil şi neprevăzut, care să-i pună pe amândoi cu botul pe labe. Împotriva masonului de la Paris a trebuit înscenată o întreagă Comună din Paris. Împotriva lui Cuza s-a practicat o coaliţie stânga-dreapta, numită în vreme "monstruoasa coaliţie". Dificultatea mazilirii venea din faptul că acest Cuza, care începând cu 1864 (câteva luni înainte de expirarea septenatului) a instituit un regim de dictatură militară, având bune legături cu armata (era militar, cum am spus).

Din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe, răul fusese deja făcut prin reforma agrară, procesul mănăstirilor închinate şi alte acţiuni anti-creştine ale domnitorului mason. Atunci, Biserica Ortodoxă a fost deposedată de cea mai mare parte a averii sale, dobândite prin daniile credincioşilor. Fenomenul va fi copiat, la indigo, şi în Biserica Catolică: ramura italiană a aceleiaşi Frăţii va reduce, în 1870, ceea ce timp de secole au fost Statele Papale la parodia de stătuleţ cunoscut azi ca "Vatican". Înţelegerea (băgată pe gât Bisericii) a fost, atunci, că statul va plăti preoţilor salariu egal cu al învăţătorilor. Pentru ca acuma, cei aflaţi în descendenţa "spirituală" a aceleiaşi masonerii să se întrebe, senin şi nevinovat: "de ce ar trebui statul să-i plătească pe preoţi ?"