View Single Post
  #126  
Vechi 17.09.2011, 01:48:11
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.357
Implicit Să experimentăm...

Doamne ajută!
Vă propun să facem împreună un experiment: să încercăm să credem în Domnul nostru Iisus Hristos și să-L iubim în mod necondiționat, fără a căuta dovezi științifice pentru realitățile spirituale. Să vedem ce efecte va avea acest "experiment" duhovnicesc în inimile noastre ispitite și întunecate de duhul îndoielii. :)
Îl cred pe autorul topic-ului, pentru că experimentul lui a avut drept scop alungarea ispitei îndoielii, iar Domnul Dumnezeu i-a răspuns, așa cum i S-a arătat și lui Toma, la o săptămână după Înviere.
Dumnezeu săvârșește minuni pentru cei necredincioși, pentru convertirea lor. El li Se revelează potrivit capacității lor de înțelegere, oferindu-le toate semnele dorite de ei (vezi, în acest sens, relatarea despre Ghedeon din Cartea Judecătorilor). Mântuitorul nostru Hristos i S-a arătat lui Toma care voia să creadă, dar a refuzat cererea fariseilor de a vedea semne din cer, deoarece unica intenție a acestora din urmă era ispitirea Sa.
Observ că între participanții la discuția de pe acest topic se numără și un credincios, care ne-a mărturisit că este om de știință (nu-i mai rețin numele de utilizator) și că are convingerea existenței lui Dumnezeu. Mesajul acelui domn nu a fost luat în considerare, din păcate... Există, așadar, oameni de știință credincioși, dar sunt și mulți atei în rândul cercetătorilor, tocmai fiindcă Dumnezeu Cel infinit și transcendent nu poate constitui un obiect de studiu pentru rațiunea noastră limitată și capabilă de erori. Noi nu-L putem înțelege pe Dumnezeu - Ființă spirituală infinită, Creatorul nostru, infinit superior (să-mi fie îngăduit pleonasmul) lumii create - prin metodele noastre de cunoaștere (știință, filosofie). Prin știință, cunoaștem și cercetăm lumea creată de Dumnezeu, ajungând astfel în mod indirect la înțelegerea existenței Divinității (Revelația naturală), dar cunoștințele despre Dumnezeu accesibile nouă prin Revelația supranaturală pot fi primite printr-o formă de cunoaștere superioară științei - credința. Ateilor le este inaccesibilă înțelegerea adevărurilor revelate, atât timp cât refuză harul credinței. Ei nu ne sunt prin nimic inferiori din punct de vedere ontologic, dar, lipsiți fiind de lumina credinței, nu pot observa existența și omniprezența lui Dumnezeu, așa cum un cercetător științific, oricât de inteligent ar fi, n-ar putea studia nimic fără a practica în mod concret metodele științei. Nevăzătorii nu înțeleg din ce motiv un pictor poate admira ore în șir frumusețea unui tablou; copilașii orfani ar fi îndreptățiți să creadă că iubirea părintească nu există (căci pentru ei, chiar nu există ); un preistoric,, ce ar călători în timp până în vremea noastră, n-ar putea pricepe la ce ne folosește aparatul acela ciudat, pe care-l numim "computer". Exact la fel, ateii, necunoscând din proprie experiență bucuria autentică a relației personale cu Dumnezeu, Îi neagă existența. Este logic: "Omul distruge ce nu poate avea și neagă ce nu poate înțelege", iar ateii, fiind semeni ai noștri creați pentru fericirea eternă, vor putea înțelege și trăi relația cu Domnul nostru Hristos, atunci când, în mod liber și conștient, vor accepta să-I acorde încrederea datorată.
Să fiți iubiți!

Cu respect,
Laura Stifter
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
Reply With Quote