[laurastifter]

Doamne ajută!
Vă propun să facem împreună un experiment: să încercăm să credem în Domnul nostru Iisus Hristos şi să-L iubim în mod necondiţionat, fără a căuta dovezi ştiinţifice pentru realităţile spirituale. Să vedem ce efecte va avea acest "experiment" duhovnicesc în inimile noastre ispitite şi întunecate de duhul îndoielii. :)
Îl cred pe autorul topic-ului, pentru că experimentul lui a avut drept scop alungarea ispitei îndoielii, iar Domnul Dumnezeu i-a răspuns, aşa cum i S-a arătat şi lui Toma, la o săptămână după Înviere.
Dumnezeu săvârşeşte minuni pentru cei necredincioşi, pentru convertirea lor. El li Se revelează potrivit capacităţii lor de înţelegere, oferindu-le toate semnele dorite de ei (vezi, în acest sens, relatarea despre Ghedeon din Cartea Judecătorilor). Mântuitorul nostru Hristos i S-a arătat lui Toma care voia să creadă, dar a refuzat cererea fariseilor de a vedea semne din cer, deoarece unica intenţie a acestora din urmă era ispitirea Sa.
Observ că între participanţii la discuţia de pe acest topic se numără şi un credincios, care ne-a mărturisit că este om de ştiinţă (nu-i mai reţin numele de utilizator) şi că are convingerea existenţei lui Dumnezeu. Mesajul acelui domn nu a fost luat în considerare, din păcate... Există, aşadar, oameni de ştiinţă credincioşi, dar sunt şi mulţi atei în rândul cercetătorilor, tocmai fiindcă Dumnezeu Cel infinit şi transcendent nu poate constitui un obiect de studiu pentru raţiunea noastră limitată şi capabilă de erori. Noi nu-L putem înţelege pe Dumnezeu - Fiinţă spirituală infinită, Creatorul nostru, infinit superior (să-mi fie îngăduit pleonasmul) lumii create - prin metodele noastre de cunoaştere (ştiinţă, filosofie). Prin ştiinţă, cunoaştem şi cercetăm lumea creată de Dumnezeu, ajungând astfel în mod indirect la înţelegerea existenţei Divinităţii (Revelaţia naturală), dar cunoştinţele despre Dumnezeu accesibile nouă prin Revelaţia supranaturală pot fi primite printr-o formă de cunoaştere superioară ştiinţei - credinţa. Ateilor le este inaccesibilă înţelegerea adevărurilor revelate, atât timp cât refuză harul credinţei. Ei nu ne sunt prin nimic inferiori din punct de vedere ontologic, dar, lipsiţi fiind de lumina credinţei, nu pot observa existenţa şi omniprezenţa lui Dumnezeu, aşa cum un cercetător ştiinţific, oricât de inteligent ar fi, n-ar putea studia nimic fără a practica în mod concret metodele ştiinţei. Nevăzătorii nu înţeleg din ce motiv un pictor poate admira ore în şir frumuseţea unui tablou; copilaşii orfani ar fi îndreptăţiţi să creadă că iubirea părintească nu există (căci pentru ei, chiar nu există ); un preistoric,, ce ar călători în timp până în vremea noastră, n-ar putea pricepe la ce ne foloseşte aparatul acela ciudat, pe care-l numim "computer". Exact la fel, ateii, necunoscând din proprie experienţă bucuria autentică a relaţiei personale cu Dumnezeu, Îi neagă existenţa. Este logic: "Omul distruge ce nu poate avea şi neagă ce nu poate înţelege", iar ateii, fiind semeni ai noştri creaţi pentru fericirea eternă, vor putea înţelege şi trăi relaţia cu Domnul nostru Hristos, atunci când, în mod liber şi conştient, vor accepta să-I acorde încrederea datorată.
Să fiţi iubiţi!

Cu respect,
Laura Stifter