S-a intamplat ieri, la Sfanta Liturghie.
Tudor, baiatul meu de 5 ani a venit si mi-a spus: tata, cand am inceput sa ma rog, acolo sus langa cantaret, parca m-a ridicat ceva, m-a dus in sus ... si am urcat... si am urcat... si nu intelegeam nimic, nu mai gandeam, desi imi dadeam seama ce se intampla ... eram si nu eram in biserica... si am fost urcat pana ... m-am speriat, da o frica asa, nu stiu cum sa iti spun, blanda, ca o mangaiere, ca o muzica frumoasa. Apoi am revenit si m-am uitat cu alti ochi la oamenii din jur ... Si parca acum stiu ceva important dar nu stiu cum sa iti spun... Un lucru e sigur: ca lucrurile NU sunt asa cum credeam pana azi, ca Dumnezeu nu este asa cum am crezut eu ca este.

Asa mi-a spus copilul, cred ca am redat aproape integral.
(Cat despre mine, am plans mult si am multumit lui Dumnezeu ca mi-a fost dat sa aud, nefericitul de mine, aceste cuvinte.)