[Mosh-Neagu]

"Da, părinte, dar alte fapte bune, săvârşite din dragoste pentru Hristos, în scopul dobândirii Duhului Sfânt? Aţi vorbit numai de rugăciune."
"Dobândeşte harului Duhului Sfânt şi prin practicarea celorlalte virtuţi, de dragul lui Hristos. Fă negoţ duhovnicesc cu ele; fă negoţ cu acelea care îţi aduc profitul cel mai mare. Strânge capital din belşugul harului lui Dumnezeu, adună-l în banca cea veşnică a lui Dumnezeu, care îţi va aduce dobânda nematerialnică, nu patru sau şase procente, ci sută la sută pentru o rublă duhovnicească, şi chiar nesfârşit mai mult decât atât. De pildă, dacă rugăciunea şi privegherea îţi dau mai mult har de la Dumnezeu, roagă-te şi priveghează; dacă postirea îţi dă mult din duhul lui Dumnezeu, posteşte; dacă milostenia îţi dă mai mult, fă pomeni. Măsuraţi fiecare virtute făcută din dragoste pentru Hristos în acest fel.
"Acum vă voi spune despre mine, umilul Serafim. Sunt dintr-o familie de neguţători din Kursk. Astfel, pe când nu eram încă în mânăstire, obişnuiam să facem negoţ cu bunurile care ne aduceau cel mai mare câştig. Fă astfel, fiul meu. Şi aşa cum în afaceri scopul de căpătâi nu este nici pe departe cel de a face negoţ, ci obţinerea a pe cât se poate mai mult câştig, astfel şi în "afacerea" vieţii creştine scopul principal nu este, nici pe departe, rugăciunea sau săvârşirea unor alte fapte bune.
Deşi apostolul spune: "Rugaţi-vă neîncetat" (I Tesalonicieni 5:17), totuşi, după cum vă amintiţi, el adaugă: "Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zece mii de cuvinte în limbi." (I Corinteni 14:19). Iar Domnul spune: "Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri." (Matei 7:21), adică cel ce face lucrarea Domnului şi, mai mult, o face cu cinstire, căci "blestemat este tot cel care face lucrul Domnului cu nebăgare de seamă" (Ieremia 48:10). Iar lucrul Domnului este: credinţa în Dumnezeu şi în Acela pe care L-a trimis, Iisus Hristos (Ioan 14:1; 6:29).
Dacă noi înţelegem poruncile lui Hristos şi ale Apostolilor aşa cum trebuie, afacerea noastră ca şi creştini constă nu în sporirea numărului faptelor noastre bune, care sunt numai mijloace de îndepărtare a scopului vieţii creştine, ci în obţinerea câştigului cel mai mare de pe urmă lor, adică dobândirea darurilor celor mult bogate ale Duhului Sfânt.
"Cât doresc, iubitorule de Dumnezeu, ca înşivă să puteţi dobândi această sursă nesfârşită a harului dumnezeiesc, şi să vă puteţi întreba mereu: Sunt întru Duhul Domnului ori nu? - nu este nici o pricină pentru a jeli. Sunteţi pregătit să vă înfăţişaţi de îndată la infricoşătoarea judecată a lui Hristos. Căci "În ceea ce te voi găsi, în aceea te voi judeca." Dar dacă nu suntem în Duhul, trebuie să aflăm de ce nu suntem şi ce pricină l-a făcut pe Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfânt să ne părăsească. Trebuie să-L căutăm iar şi trebuie să continuăm căutarea, până ce Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfânt este aflat şi este iarăşi cu noi, prin bunătatea Lui. Trebuie să atacăm vrăjmaşii care ne îndepărtează de El, până ce şi ţărâna lor nu va mai fi, precum a spus Profetul David, "Urmări-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde pe dânşii şi nu mă voi întoarce până ce se vor sfârşi. Îi voi zdrobi pe ei şi nu vor putea să stea, cădea-vor
sub picioarele mele." (Psalmul 17:41-42).”
„Aceasta este, fiul meu. Aşa trebuie să faci negoţ duhovnicesc întru virtute.
Împarte darurile harului Duhului Sfânt celor care au trebuinţă de ele, aşa cum o lumânare aprinsă ce arde cu foc pământesc dă lumină şi aprinde alte lumânări, pentru a-i lumina pe toţi cei din alte locuri, fără a-şi slăbi lumina ei. Dacă astfel este cu focul pământesc, ce vom spune despre focul harului Prea Sfântului Duh al lui Dumnezeu? Pentru că bogăţia pământească, împărţind-o - scade, dar bogăţiile cereşti ale harului lui Dumnezeu cu cât sunt împărţite, cu atât mai mult sporesc întru cel ce le împarte. Astfel, Domnul Însuşi s-a bucurat a-i grăi samaritencei: "Oricine bea din această apă va înseta iarăşi. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va înseta în veac; ci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă, care curge spre viaţa veşnică." (Ioan 4:13-14)"
PREZENŢA DUHULUI SFÂNT ÎN ISTORIE
"Părinte", am spus eu, "îmi vorbiţi mereu despre dobândirea harului Duhului Sfânt ca scop al vieţii creştine. Dar cum şi unde îl pot vedea? Faptele bune sunt vizibile, dar Duhul Sfânt poate fi văzut? Cum pot şti dacă El este sau nu cu mine?"
"În ziua de azi", răspunse bătrânul, "datorită răcelii noastre aproape universale faţă de sfânta noastră credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, şi a lipsei noastre de atenţie faţă de lucrările Proniei Sale Dumnezeieşti în noi şi faţă de părtăşia omului cu Dumnezeu, am ajuns atât de departe, încât se poate spune că aproape am părăsit adevărata viaţă creştină. Mărturiile Sfintei Scripturi ni se par acum de neînţeles; când, de pildă, prin gura lui Moise, Duhul Sfânt glăsuieşte: "Şi Adam L-a văzut pre Domnul Dumnezeu umblând prin Rai" (cf. Facerea 3:8), sau când citim cuvintele apostolului Pavel: "Am mers în Ahaia, şi Duhul Domnului nu a mers cu noi; ne-am întors în Macedonia, şi Duhul Domnului a venit cu noi." Înfăţişarea lui Dumnezeu către om este menţionată de mai multe ori, în alte pasaje ale Sfintei Scripturi.
"De aceea unii oameni spun: "Aceste pasaje sunt de neînţeles. Este într-adevăr cu putinţă ca oamenii să îl vadă pe Dumnezeu atât de limpede?" Dar nu este nimic de neînţeles aici. Această neputinţă de a înţelege se datorează faptului că ne-am îndepărtat de simplitatea cunoaşterii creştine originale. Sub pretextul educaţiei,am ajuns la o asemenea ignoranţă, încât lucrurile pe care strămoşii noştri le-au înţeles aşa de uşor, nouă ni se par aproape de neconceput. Chiar şi într-o convorbire obişnuită, ideea apariţiei lui Dumnezeu printre oameni nu părea ciudată. Astfel, când prietenii l-au certat pe Iov pentru hulă împotriva lui Dumnezeu, el le-a răspuns: "Cum poate fi aşa când eu simt Duhul Domnului în suflarea mea?" (cf. Iov 27:3). Adică, "Cum aş putea să Îl hulesc pe Dumnezeu când Duhul Sfânt stă cu mine? Dacă l-aş fi hulit pe Dumnezeu, Duhul Sfânt s-ar fi depărtat de la mine; dar priviţi! Îi simt suflarea în nările mele."
"Se zice că Avraam şi Iacov L-au văzut pe Domnul şi au stat de vorbă cu El în acelaşi fel, şi că Iacov chiar s-a luptat cu El. Moise şi toţi oamenii care erau cu el L-au văzut pe Dumnezeu atunci când a primit de la El tablele legii, în muntele Sinai. Un stâlp de nori şi
un stâlp de foc, sau cu alte cuvinte, harul vădit al Duhului Sfânt, iau călăuzit pe oamenii Domnului în pustie. Oamenii nu l-au văzut pe Dumnezeu şi harul Duhului Său Sfânt în timp ce dormeau, în vise, sau în înflăcărarea unei imaginaţii dezordonate, ci în realitate şi trezvie.
"Am devenit atât de neatenţi la lucrarea mântuirii noastre, încât interpretăm greşit şi multe alte cuvinte din Sfânta Scriptură, şi asta pentru că nu căutăm harul Domnului, şi pentru că, în mândria minţilor noastre, nu îi îngăduim să se sălăşluiască în sufletele noastre. De aceea nu avem adevărata luminare de la Domnul, pe care El o trimite în inimile oamenilor care flămânzesc şi însetează profund după dreptatea sau sfinţenia Sa."
Mulţi tâlcuiesc versetul din Biblie "Dumnezeu a suflat suflare de viaţă în faţa lui Adam", întâiul-zidit, cel ce a fost făcut de El din ţărână, cum că până în acel moment nu era nici suflet omenesc, nici duh în Adam, ci exista doar trupul făcut din ţărână. Această tâlcuire este greşită, pentru că Domnul l-a zidit pe Adam din ţărână, aşa cum descrie Sfântul Apostol Pavel: "Întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos." (1 Tesaloniceni 5:23). Şi toate acesta părţi ale firii noastre au fost făcute din ţărână, şi Adam nu a fost zidit mort, ci o fiinţă lucrătoare, ca toate făpturile Domnului ce vieţuiesc pe pământ.
Important este lucrul că dacă Domnul Dumnezeu nu ar fi suflat după aceea în faţa sa, această suflare de viaţă - adică harul Domnului Dumnezeului nostru Sfântul Duh, Care purcede din Tatăl, şade în Fiul şi este trimis în lume de dragul Fiului - Adam ar fi rămas fără Sfântul Duh în el. Sfântul Duh e Cel care L-a înălţat pe Adam la demnitatea dumnezeiască. Deşi desăvârşit, el a fost făcut şi superior celorlalte făpturi ale Domnului, ca o încununare a zidirii pe pământ; el ar fi fost ca toate celelalte făpturi, care deşi au un trup, suflet şi duh, fiecare după felul său, nu au pe Sfântul Duh într-înşele. Dar când Domnul Dumnezeu a suflat în faţa lui Adam suflarea de viaţă, atunci, după cuvintele lui Moisi: "Adam s-a făcut fiinţă vie" (Facerea 2:7), adică plinit şi asemenea lui Dumnezeu în toate felurile, şi ca El, pururea nemuritor. Adam era imun la acţiunea elementelor, în aşa măsură, încât apa nu îl putea îneca, focul nu îl putea arde, pământul nu îl putea înghiţi în adâncurile sale, şi văzduhul nu îi putea face rău în nici un fel. Toate îi erau supuse, el fiind cel iubit de Dumnezeu, ca împăratul şi stăpânul zidirii, şi toate îl priveau ca pe încununarea desăvârşită a făpturilor Domnului. Adam a fost făcut atât de înţelept de această suflare de viaţă, care a fost suflată în faţa sa de buzele ziditoare a lui Dumnezeu, Făcătorul şi Stăpânitorul a toate, încât nu a existat şi probabil nu va mai exista om mai înţelept şi mai inteligent decât el, vreodată pe pământ. Când Domnul i-a poruncit să dea nume tuturor făpturilor, el a dat fiecăreia un nume care-i exprimă pe deplin toate calităţile, puterile şi însuşirile dăruite de Dumnezeu atunci când a zidit-o.