În prealabil postat de Scotland The Brave
S-ar putea ca dupa ce voi scrie ce urmeaza sa devin cel mai antipatic om din univers.Este o posibilitate pe care mi-o asum fie si datorita faptului ca Sfanta Scriptura cred ca sustine ce urmeaza sa spun.Textul este,in esenta,o parafrazare dupa un articol citit.Pedeapsa este un act al lui Dumnezeu.Purtarea Crucii este alegerea crestinului.Pe Cruce si Hristos si talharii au simtit durere cand cuiele le strapungeau mainile.Doar oare era aceiasi durere,avea aceiasi motivatie?Cu siguranta nu.Cei doi plateau pentru ceea ce facusera,judecati si gasiti vinovati fie si de oameni,lucru recunoascut chiar de ei.Hristos era acolo in baza alegerii Lui,in ascultare fata de voia Tatalui.
In general oamenii trec prin necazuri in viata si s-a impamantenit expresia ,,imi duc crucea".Fie ca omul este credincios sau nu,fie ca face ce considera el sau voia Domnului,atat timp cat nu protesteaza si isi duce ,,crucea"-n liniste si chiar impacare de sine,la unii fiind un fel de resemnare fatalista de-a dreptul,este considerat ca un om ce isi duce crucea,ce isi accepta soarta cu toate necazurile ei.O viata intr-o lume cazuta-n pacat,fie si logic,presupune ca te vei confrunta cu asa ceva.De aici incep sa devin de-a dreptul antipatic.Asta nu inseamna sa iti duci crucea.Asta inseamna sa fii sluga netrebnica(Luca 17:7-10).Adica este baza,se subintelege ca de la asta pleci pe drumul Credintei,unde daca nu sunt spini nu va fi nici Cruce.Marea majoritate raminem cantonati in acesta etapa,considerand ca am facut tot ce trebuia,sau si mai rau,crezand ca suntem chiar ucenici ai Domnului.Este o comoda mediocritate a noastra,in general mergem la biserica nu pentru a invata cum sa devenim sfinti ci pentru a ne bucura de propria religie,micul nostru idol interior ascuns cu dibacie dupa o evlavie ce l-ar fi facut sa roseasca pana si pe fariseul coleg de marturisire,dar nu si de traire,cu vamesul.Comparativ cu primii crestini avem o incredibil de scazuta aderenta la suferinta.Insa imi este teama ca urmarea lui Hristos,drumul Crucii,este cu mult mai mult de atat.In cazul dramatic de-a dreptul marea majoritate considera ca nu au gresit chiar atat de mult comparativ cu nivelul suferintei din viata,aruncand astfel cuvintele Apostolului Petru(I Petru 2:20) in derizoriu.Plecam,desi nu recunoastem asta,de la premiza ca nu suntem chiar atat de vinovati.
Marea majoritate a oamenilor ar fi extrem de bucurosi daca Dumnezeu nu le-ar cerceta foarte indeaproape treburile personale.Vor sa-i mantuiasca,sa-i faca fericiti si la final sai duca-n Rai,dar sa nu fie prea indiscret cu comportamentul si slujirea lor.Insa urmarea lui Hristos s-ar putea sa insemne,si in acest caz,mai mult de atat.In Predica de pe Munte,Mantuitorul a spus : ,,Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!"Rezulta de aici extrem de clar diferenta in durerea talharilor si durerea lui Hristos,dintre durerea de zi cu zi,si durerea rezultata din urmarea Lui.A-ti duce Crucea inseamna sa-l urmezi pe Hristos si sa suferi din acesta cauza,din acesta marturisire si traire,nu din alta,in caz contrar si un membru bahai cu ceva resemnare de sine in fata adversitatii vietii putand fi considerat un ucenic.Marea majoritate nu ajungem la acest nivel,raminem la primul,de a ne supune voii lui Dumnezeu macar ca nici in putine nu am fost credinciosi.Cei ce-l urmeaza pe Hristos,cu fapta vorba si trairea,sunt cei care sunt deja cenusa pe interior pentru lume,pentru ca Dumnezeu sa se aseze pe tronul Sau in inima lor.Noi,ultimii din coada dreptilor,daca suntem fie si pe acolo,inca mai palpaim plini de pofte pentru lume,de reprosuri la adresa lui Dumnezeu si de mediocritate spirituala pe sistem ,,las ca merge si asa".Poate,dar nu pe pe urmele Crucii lui Hristos.
Sa-l urmezi pe Hristos este un drum plin de suferinta,niciodata Mantuitorul nu a lasat sa se inteleaga ca va fi altfel.Nu ceea cu care avem de-a face in mod uzual,ci cea rezultata din mrturisirea si urmarea Lui,si acolo durerea si suferinta pot fi coplesitoare.Putini pot asta si cred ca Dumnezeu stie si tocmai de aceea are o mila infinita.Ne iarta desi oferim atat de putin,suntem dispusi la atat de putin.Daca s-ar putea am vrea liniste si fericire aici si un loc pe un norisor roz cu o harpa dincolo.Ma tem ca lucrurile nu stau chiar asa.Daca vrei sa-l urmezi pe Hristos esti strain si calator prin acesta lume,ochii tai sunt deja spre Cer.Daca vrei sa aiba mila Dumnezeu de tine atunci macar accepta ceea ce vei primi in viata asta.Unii venim la Cristos pentru mila,altii din dragoste si bucuria de a-l urma.Mantuitorul ne iubeste insa prea mult,a suferit prea mult,ca sa ne lasa-n nebunia noastra,cumva gaseste o cale sa aiba mila de toti,si de cei care dau navala in Imparatia Cerurilor si de cei care precum broasca testoasa,mergem mai greu.Pana la urma a ajuns si ea pe Arca lui Noe :)
|