Citat:
În prealabil postat de AlinB
Probabil n-as fi vazut postarea asta daca nu mi-ar fi atras atentia mr. Scott, vad ca e plin de admiratie dar nu vad de ce, luata pe bucati e plina de cuvinte si afirmatii frumoase, ceea ce reiese insa din aceasta pledoarie este ilogic si nefunctional duhovniceste.
Tu vorbesti de o relatie perfecta, o relatie imperfecta nu inseamna lipsa unei relatii asa cum nici la o relatie perfecta nu se poate ajunge peste noapte fara a incerca sa perfectionezi o relatie chiar asa imperfecta cum este.
Era vorba de relatie tu o dai spre sfintenie, de o relatie poti sa te bucuri chiar daca esti constient ca gresesti mult ba zic eu poti cu atat mai mult sa te bucuri de ea pentru ca daca n-ar fi existat nici nu ti-ai fi dat seama de noroiul in care te zbati, te-ai fi uitat doar la cel de langa tine si ai fi zis "ok, asa e normal pentru ca asa face toata lumea".
Iar semne..sunt destule daca stai sa le vezi si nu-ti trebuie nu stiu ce smerenie desavarsita ci chiar si o doza de bun simt este zic eu suficienta.
Sunt perceptii pentru care n-ai nevoie de nu stiu ce grad de sfintenie desi bine ai subliniat, o oarecare multumire de sine (tipic neoprotestanta) este un mare risc..
|
Dumnezeu sa-ti binecuvinteze zilele si sa ma ierte pe mine daca am intristat pe cineva. Dintre tine si "Mr. Scot." cu siguranta tu imi esti mult mai de folos in cele de trebuinta. Si nu va mai spun de ce fiindca stiu ca si tu si el, intelegeti foarte bine.
Nici nu vreau o polemica pe vreo tema anume, fiindca risc sa ma ratacesc, daca nu cumva am facut-o de la primul gand de a indrazni sa vorbesc despre o "relatie cu Mantuitorul Hristos!". Sunt slab si pacatos, iar filozofia mea in acest sens e o flecareala de doua parale care, debunaseama, ma va osandi intr-o zi.
Doar o remarca mai mult sau mai putin "senila" as vrea sa mai fac, fara insa a fi considerata o provocare sau un drept la replica, ci doar o dorinta sincera de a ma deschide in ceea ce gandesc eu.
E limpede ca Dumnezeu ne iubeste mai mult decat isi poate cineva imagina cu mintea lui marginita, iar despre dragostea Mantuitorului pentru noi, avem dovezi palpabile. Deci, relatia Mantuitorului cu mine este clara. Dar care este relatia mea cu El? Il iubesc eu pe El? Vrajmasul ma indeamna sa strig din toti rarunchii: "Da, Doamne, te iubesc din tot sufletul meu si din toata inima mea!" Dar m-as trufi si ar fi o mare minciuna, fiindca eu nu-L iubesc si nici macar nu pot sa constientizez pe deplin jertfa Lui pe Cruce. Daca L-as iubi, nici un gand nu m-ar tulbura, oricare-ar fi el; Daca L-as iubi, as plange amar pentru pacatele mele multe si m-as ruga fara incetare; Daca L-as iubi, as face TOATE voile Lui, dar eu le tot amestec cu voile mele; Daca L-as iubi, as sta in umbra (cum am vazut ca fac multi dintre cei care doar citesc pe acest forum) si nu mi-as mai da cu parerea, smintindu-i pe altii... Dar nu-L iubesc cum ar trebui iubit si nu merit nimic din ce primesc. Tot ce primesc ma face sa ma simt si mai mic si ma obliga sa ma smeresc in toata fiinta mea, in timp ce eu inca ma simt incoltit de ganduri ce nu-mi fac cinste. Deci, aceasta era ideea: relatia mea cu Mantuitorul Hristos este departe de a se ridica mai sus de nivelul noroiului de sub picioare. Sau altfel spus: o relatie
imperfecta cu Iisus Hristos, este stapanita de vrajmasul Lui.
Inca o data imi cer iertare. Nu astept un raspuns si voi incerca sa stau mai in umbra. Fiecare cuvant
scris trebuie judecat indelung, si nu intotdeauna gandurile mele sunt curatate de patima. Pot fi foarte usor in inselare, iar altcineva sa invete un lucru rau datorita mie.
Doamne, iarta-ma, si da-mi mai multa rabdare si smerenie.