Sa dea Dumnezeu sa fie asa. Desigur, asta e motivul pentru care majoritatea dintre noi incepem sa-L cautam (bine, unii-L mai cauta si la alte nevoi, neputinte, boli, si chiar pentru a le satisface dorinte lumesti). Sper totusi sa-L si gasim, pana la urma, sa nu ne pierdem pe drum, ca se spune ca satana ne pandeste chiar de la usa bisericii sa ne corupa, si incearca pe toate caile. Parerea mea e ca pe unii dintre noi ne poate "pierde" si tentatia de a fi desavarsiti, cand nu ne mai multumim sa fim buni crestini, vrem sa fim mai mult decat atat, vrem sa fim "apostoli".
Dar ca sa revin la subiect, am avut si eu o intamplare draguta, de curand. In ajun de Sf. Arhangheli, la vecernie, ma sprijineam de usa bisericii (pe interior) si stiam ca e ceva sculptat pe ea, dar nu observasem cu atentie ce anume (mai bine zis "Cine"), si la un moment dat am simtit basorelieful din spatele meu si m-am intors si am vazut pe cine infatisa: pe insusi Domnul Isus. Practic in tot acest timp (si de multe alte dati cand statusem in acel loc ) era ca si cum El m-ar fi tinut in brate... Si asa cum e obiceiul in iconografia noastra, avea in mana un fel de carte in care scria ceva de genul "Eu sunt lumina lumii, cei ce-mi urmeaza mie nu merg in intuneric"... Destul e emotionant, insa eram prea ingrijorata de problemele vietii incat sa cred cu convingere in acest semn. Nici nu stiu ce cautam in biserica in acele clipe, avand niste ganduri atat de murdare, despre care nici nu pot sa vorbesc; cred ca ma dusesem acolo in disperare de cauza, cautand sa aflu un raspuns, o rezolvare (ca femeia cu scurgere de sange, care s-a atins de hainele Domnului Cristos sperand ca sa va vindeca, de un lucru atat de ..jenant, de care probabil nu indraznea nici sa vorbeasca). Dar cu siguranta asta nu e tot, vor mai fi si alte incercari...
|