Intrebare pentru cei convertiti:cum L-ati cunoscut pe Dumnezeu?

[fallen]

Sa dea Dumnezeu sa fie asa. Desigur, asta e motivul pentru care majoritatea dintre noi incepem sa-L cautam (bine, unii-L mai cauta si la alte nevoi, neputinte, boli, si chiar pentru a le satisface dorinte lumesti). Sper totusi sa-L si gasim, pana la urma, sa nu ne pierdem pe drum, ca se spune ca satana ne pandeste chiar de la usa bisericii sa ne corupa, si incearca pe toate caile. Parerea mea e ca pe unii dintre noi ne poate "pierde" si tentatia de a fi desavarsiti, cand nu ne mai multumim sa fim buni crestini, vrem sa fim mai mult decat atat, vrem sa fim "apostoli".
Dar ca sa revin la subiect, am avut si eu o intamplare draguta, de curand. In ajun de Sf. Arhangheli, la vecernie, ma sprijineam de usa bisericii (pe interior) si stiam ca e ceva sculptat pe ea, dar nu observasem cu atentie ce anume (mai bine zis "Cine"), si la un moment dat am simtit basorelieful din spatele meu si m-am intors si am vazut pe cine infatisa: pe insusi Domnul Isus. Practic in tot acest timp (si de multe alte dati cand statusem in acel loc ) era ca si cum El m-ar fi tinut in brate... Si asa cum e obiceiul in iconografia noastra, avea in mana un fel de carte in care scria ceva de genul "Eu sunt lumina lumii, cei ce-mi urmeaza mie nu merg in intuneric"... Destul e emotionant, insa eram prea ingrijorata de problemele vietii incat sa cred cu convingere in acest semn. Nici nu stiu ce cautam in biserica in acele clipe, avand niste ganduri atat de murdare, despre care nici nu pot sa vorbesc; cred ca ma dusesem acolo in disperare de cauza, cautand sa aflu un raspuns, o rezolvare (ca femeia cu scurgere de sange, care s-a atins de hainele Domnului Cristos sperand ca sa va vindeca, de un lucru atat de ..jenant, de care probabil nu indraznea nici sa vorbeasca). Dar cu siguranta asta nu e tot, vor mai fi si alte incercari...

[laurastifter]

Sunt deosebit de interesante şi impresionante mărturiile voastre despre modul în care L-aţi cunoscut pe Dumnezeu!
M-au impresionat profund toate mesajele şi nădăjduiesc din tot sufletul ca Dumnezeu, Cel Care ne-a învrednicit de minunatul şi sacrul dar al credinţei celei adevărate, să ne întărească în acest pelerinaj către Împărăţia Sa - patria noastră cea din ceruri - şi să ne fie permanent alături, în fiecare clipă a vieţii, pentru ca, păziţi fiind prin harul Său, să rămânem veşnic credincioşi ai Săi şi să ne bucurăm în eternitate de comuniunea cu El şi între noi!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

P. S. Este deosebit de interesantă ideea lui N.Priceputu despre starea de "convertire continuă" ("conversio continua") - experienţă spirituală, pe care au trăit-o mulţi dintre convertiţii renumiţi ai istoriei Bisericii noastre, precum Sf. Ignatie Teoforul (care, atunci când a pornit pe drumul martiriului, după o viaţă întreagă consacrată lui Hristos, le-a scris creştinilor romani: "abia acum încep să fiu ucenic"), Fericitul Ieronim, Fericitul Augustin şi mulţi alţii despre care, dacă-mi va îngădui timpul (care "nu prea are răbdare cu noi", cum ar spune Marin Preda), voi scrie câteva rânduri în mesajele viitoare.
Până atunci, aştept cu bucurie şi nerăbdare cât mai multe mesaje despre poveşti adevărate de întoarcere la credinţă, de împăcare cu Tatăl ceresc a "fiilor risipitori" care, după cum vedem în Evanghelie, sunt preferaţi celor cuminţi, dar formalişti. :)
Credinţa - aşa cum spunea un părinte foarte drag inimii mele - este un neîncetat dor după Dumnezeu, dor pe care Însuşi Domnul îl aprinde în sufletele noastre, insuflându-ne setea de a-L căuta. Omul - spunea acelaşi părinte - este "un căutător găsit", căci Însuşi Tatăl nostru Cel din ceruri a pus în fiinţa noastră aspiraţia spre comuniunea eternă cu El, Absolutul personal.

Dumnezeu să fie cu noi toţi!