Citat:
În prealabil postat de anna21
Imi pare rau ca eu nu pot rezona emotional cu astfel de probleme.
Sper ca nu par foarte cinica, dar cred ca cei care sufera pt pierderea iubitei, ar fi fost destul de indiferenti fata de ea la 3-4ani de la casatorie (daca lucrurile ar fi stat astfel).
Imi amintesc cat m-a uimit (in sensul ca mi s-a parut absurd) romanul Lorelei (I Teodoreanu), cand l-am citit in liceu. El se indragosteste fulgerator, se insoara imediat cu ea, apoi o "uita"/neglijeaja in scurt timp. Iar ea se ofileste (si moare, dar am avut impresia ca moartea era legata de lipsa de iubire din partea lui) si incearca sa-i atraga atentia prin scrisori.. Etc.
Dar in timp am inteles ca nu este fictiune.
Barbatii casatoriti sunt preocupati de bani, mancare si mii si mii de alte lucruri, uitand/ ignorand sa vada cu adevarat omul de alaturi (sotie sau copii), uitand sa fie prezenti in mod real cu toata simtirea in propria lor viata.
Asta fara sa iau in calcul ispitele ce apar in casatorie.. Cand nevasta iti pare egoista, insensibila, neiubitoare, cheltuitoare, cicalitoare etc.. Dar colega de birou te "intelege cu adevarat" in toate ascunzisurile sufletului tau. Etc etc...
Stiu ca baietii de pe forum sufera cu adevarat... Sper sa invete ceva din asta pt momentul cand s-or insura..
Iubirea inseamna generozitate sufleteasca, nu suferinta dorintelor nesatisfacute. Dar este doar parerea mea, luati-o ca stare.
|
Nu, nu. Inteleg ca nu ti-a placut romanul lui Teodoreanu, ca e foaaarte siropos si incarcat, dar, din ce imi amintesc eu, de pe vremea cand eram indragostita, continutul romanului e altul: cei doi se casatoresc, e o dragoste la prima vedere, duc o viata paradisiaca, el o iubeste atat de mult incat ajunge sa isi neglijeze si profesia si tot, dar de el mai era indragostita o alta, cea mai buna prietena a ei. Sotia, dupa cativa ani, nu mai stiu de ce, poate ca sa ii testeze dragostea, ii trimite niste scrisori pe care le semneaza cu pseudonimul Lorelei. Sotul se indragosteste treptat de stilul si cuvintele persoanei care ii scrie scrisorile si banuieste ca aceea este prietena. Sotia se ofileste si moare subit, parca presimtind ca nu mai e iubita, el se recasatoreste cu prietena ei, pe care o credea a expeditoarea scrisorilor. Nu traiesc bine impreuna si este uimit ca femeia care i-a devenit sotie e cu totul alta in realitate decat cea din scrisori, dar face eforturi pentru a-si salva casnicia. Pana la urma, gaseste jurnalul fostei sotii, afla ca aceasta, de fapt, era Lorelei, care ii scrisese scrisorile, si se arunca in Dunare.
Pana la urma, e o exemplificare buna si, din pacate, foarte intalnita azi: eroii sunt idolatri, posesivi, isi pun dragostea mai presus decat orice, tind sa transforme clipa in eternitate, se indragostesc de ceva care exista doar in mintea lor, cand se duce pasiunea, se simt ratati si de aia nu pot sfarsi decat tragic.
Cu tot siropul si stilul romantios si vetust, continutul in sine poate fi valorificat foarte bine si chiar o recomand spre lectura indureratilor nostri.