Citat:
În prealabil postat de catalin2
Pana de curand legea spunea
|
Prea puțin contează ce spunea legea "până de curând". Contează ceea ce spune legea acum. Legile asta nu sunt ultraactive, ca să fie valabile după ce legiuitorii țării dau alte legi.
Citat:
De aceea BRU a spus ca numarul membrilor e de 700 de mii si ceva, adica exact acea jumatate plus unul fata de situatia din 1948. Pe langa faptul ca era complet fals, ambele recensaminte de pana atunci de dupa revolutie dand un numar in jur de 200 de mii, numarul era oricum insuficient, pentru ca fata de 1948 populatia a crescut, iar cei ce s-au convertit si urmasii lor erau acum in numar mult mai mare decat in 1948 (cand aproximativ jumatate din romanii din Transilvania erau greco-catolici, in jur de 1,5 mil. in 1948).
|
Irelevant. La niciun proces numărul greco-catolicilor nu a contat. Nici al ortodocșilor. Ceea ce a contat a fost dovada faptului că parohiile greco-catolice de acum sunt continuatoarele parohiilor greco-catolice de atunci. În foarte puținele procese în care parohiile greco-catolice au pierdut, ele nu au reușit să convingă instanța că există această identitate. Cu alte cuvinte, câteva acțiuni ale BRU au fost respinse pe motiv că reclamantul nu are vocație procesuală, în nici un caz pe motiv că bisericile ar aparține BOR.
Citat:
Si astfel vedem ca BOR a fost ingaduitoare, de fapt invers fata de ce sustin unii greco-catolici, a acceptat sa retrocedeze greco-catolicilor biserici si la cele luate prin forta nu a sarit sa aplice legea si sa aduca jandarmi. (astfel au au fost retrocedatae peste 200 de biserici).
|
Singurele biserici retrocedate de bunăvoie, prin negociere au fost în Mitropolia Banatului, unde mitropolit este mult-hulitul de către ortodocși Corneanu. În rest, bisericile care au revenit BRU fără proces nu au fost luate prin forță, ci greco-catolicii s-au instalat acolo, de multe ori cu preotul ortodox care a trecut la adevărata credință (precum la Blaj sau la Baia Mare): în aceste cazuri, BOR nu a chemat jandarmii fiindcă trebuie să ai un titlu ca să chemi jandarmii. Am să vă dau un exemplu ca să înțelegeți de îndată: dacă dv și cu prietenii dv vă instalați la mine acasă în timp ce eu sunt la închisoare, atunci când ies am să vă iau de guler și am să vă arunc afară. Indiferent cât de mulți sunteți. În acest caz, degeaba vă veți duce la jandarmi: ei au să vă ceară un document potrivit căruia casa mea este casa dv. Dv nu aveți acel document.
Dimpotrivă, în multe cazuri în care problema a fost tranșată prin proces civil, BOR nu a dat curs hotărârii instanței, în dispreț față de statul cu care se pretinde în simfonie. BRU a trebuit să continue cu executarea silită, de multe ori preoții ortodocși, cu acoliții lor, punându-i pe fugă pe executori, care sunt oameni ce nu vin cu pistolul la ei, ci numai cu prestigiul investirii de către justiție. Abia după această fază executorii au fost nevoiți să se înapoieze cu jandarmi, trupe motorizate, într-un caz cu TAB-uri, etc.
Citat:
Dar si aici s-a recurs tot la chichite, pentru ca legea nu era favorabila. Desi comunistii au initiat desfiintarea BRU in 1948 a fost un sinod BRU (chiar la inceputul topicului scrie ca au participat peste 400 de protopopi, preoti, etc., afara de episcopi).
|
Despre ce episcopi vorbiți ? Care episcop a fost prezent la acel sinod ?
Și despre care 400 de participanți vorbiți ? Ia vedeți, nu cumva erau mult mai puțini ? Aveți o listă a celor care au semnat Reunificarea ?
Citat:
O situatie absurda asemanatoare ar putea fi invocata de stilisti, tot un procent mic ar putea spune ca ei sunt continuatorii vechii BOR, ca dovada au acelasi calendar. Si astfel ar trebui sa revendice toate bisericile.
|
Dacă în cărțile funciare este trecut, în dreptul proprietarului, "Biserica Stilistă", atunci am putea vorbi, într-adevăr, de situații asemănătoare.
Citat:
Dar iata ca nu numai cand sunt in majoritate unii convertiti la greco-catolici vor sa preia si biserica. De exemplu in judetul Valcea, la Pesceana, un preot ortodox este caterisit datorita vietii sale si se converteste la greco-catolicism. Cativa enoriasi il urmeaza (pana la urma s-a dovedit ca listele erau false, iar unii au revenit al ortodocsi, nestiind ce vrea preotul sa faca). Acestia, desi in minoritate, ocupa biserica si doresc sa fie a lor. Si asta e un caz izolat, nu o convertire masiva, de genul peste 90% din BRU.
|
Asta îmi aduce aminte de cunoscutul banc cu Radio Erevan, în care nu i s-a dat, ci i s-a furat, etc.
Mai întâi, preotul ortodox de acolo nu a fost caterisit "datorită vieții sale", fiindcă geme BORul de preoți divorțați și recununați, în ortodoxie problema căsătoriei fiind tratată cu multă ușurătate. El a fost caterisit DUPĂ ce s-a convertit la credință. Se practica, pe vremuri, și la PCR asta: carevasăzică, cutărică dizident nu s-a dezis de partidul iubit, ci a fost dat afară mai întâi.
Pe urmă, biserica pe care a revendicat-o acel preot era chiar ctitoria lui. Asta, desigur, nu înseamnă un drept automat de ocupare a bisericii: fără a fi proprietar al ctitoriei, ctitorul are, totuși, un anumit ascendent în a face acest lucru.
În sfârșit, nu spuneți deznodământul: am să îl spun eu. Preotul respectiv, împreună cu parohia greco-catolică nou înființată, a pierdut procesul. Au respectat hotărârea, nu a fost nevoie să vină jandarmii. Acum și-au clădit altă biserică, preotul fiind în curioasa situație de a fi ctitorit două biserici: una ortodoxă, una catolică. Persistă, însă, litigiu asupra cimitirului, aici ortodocșii din localitate venind cu altă șmecherie, de care va fi vorba cu altă ocazie.
Ceea ce este important de știut este că, una peste alta, asistăm la un fenomen nou: extinderea BRU în afara arcului carpatic. Considerată, istoric, ca o Biserică a românilor ardeleni, BRU are, acum, 6 parohii și o filie în București, parohii la Câmpina, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Slatina. Evident, puțini dintre cei care sunt, azi, membri ai acestor parohii au vreo legătură cu Ardealul. Sunt ortodocși care și-au pierdut răbdarea ca ierarhii lor să treacă Tibrul în mod oficial și l-au trecut singuri, înot, așa cum l-am trecut și eu. Singurul nostru regret este că mai sunt încă atâția frați despărțiți. Pentru unirea tuturor ne rugăm și lucrăm. Veniți duminică, pe 18 decembrie, la Sf Liturghie de la ora 10 pe Polonă, și veți vedea pe micuții noștri bucurându-se de darurile de Crăciun. Aduceți-i și pe ai voștri și vom găsi un loc pentru fiecare. Veniți, am junghiat vițelul cel gras ! Nimeni nu va rămânea flămând, căci bun este Domnul !