Imi pare rau. Daca as da sfaturi de-ale parintelui, n-ar mai fi sfaturile mele. Parintele era un ascet si avea (pe buna dreptate) propria lui oranduiala in acest sens. Ii sarut cu smerenie crucea si mormantul unde a fost asezat, ii respect oranduielile lasate, dar eu nu m-am putut incadra acolo, iar daca as fi astazi de 20 de ani si mi-ar pica in mana acele sfaturi, tot nu ma vad in masura sa le pot tine. Nu merit sa duc viata pe care-o duc, nu merit sa am o familie atat de buna, nu merit nimic din ce Dumnezeu mi-a ingaduit sa am, sunt pacatos si slab, ma mai manii, mai scap vorbe nelalocul lor, ma mai mandresc, ma mai hazardez (ca si acum) in dispute neziditoare si care mai rau ma osandesc si desi stiu clar ca toate astea nu de la Dumnezeu vin, ci din alta parte... continui la 2.30 noaptea, sa fac voia "celuilalt"... Ce altceva sa mai spun... Oare nu-i destul de clar ca parerea mea nu conteaza absolut deloc?