Citat:
În prealabil postat de VladCat
pai nu am pomenit nicaieri de adeziune formala. Problema e ca tu spui „dincolo de etichete confesionale” si te referi la o inchinare „in duh si adevar”. Cineva care nu a simtit deloc „temperatura” Bisericii nu are cum sa inteleaga acelasi lucru. Iar tu esti responsabil pentru felul in care pricepe acel cineva ceea ce ti s-a descoperit tie. Deci prefer o marturisire simpla si tributara formelor, cum ar fi: „Hristos nu poate fi gasit decat in ortodoxie”, decat o marturisire care renuntand mult prea devreme la forme il face pe aproapele sa caute Adevarul acolo unde este „intunericul cel mai din afara.”
|
Da, expresia ”dincolo de etichete confesionale” trebuie nuanțată, altfel se poate interpreta ca relativism transconfesional, dar dacă cineva citește cu bună credință își dă repede seama că ”eticheta” se referă la simpla aderență formală la credință, întrucât un creștin ortodox mărturisește cu ceea ce este, nu doar cu ce spune sau cu afișarea brandului confesional moștenit din familie. Îmi aduc aminte de o întâmplare avându-i ca protagoniști pe părintele Stăniloae și Olivier Clement, în timpul unui voiaj cu trenul prin Franța. Aflați în mijlocul unei discuții duhovnicești despre rugăciune, părintele observă o pereche de tineri, colegi de compartiment cu cei doi mari teologi, care se îmbrățișau cu mare delicatețe vădit îndrăgostiți unul de altul, și îi spune lui Olivier: ”Vedeți, cei din fața noastră se roagă în felul lor”. Remarca părintelui are un tâlc mai adânc decât simpla contemplare a gesturilor de iubire dintre doi oameni, sfinția sa făcând o comparație implicită între a vorbi despre rugăciune și a trăi realitatea iubirii ca rugăciune în mod spontan și nondiscursiv. Nu degeaba, în isihasm, rugăciunea este legată de vitala și vegetativa respirație, dincolo de simpla indicație tehnică. Când spunem unui heterodox ”Hristos poate fi găsit numai în ortodoxie” ne antrenăm într-o suită de explicații dificile, fiindcă găsim tot mai greu exemple vii și convingătoare prin care să ne argumentăm aposteriori aserțiunea pretențioasă și exclusivistă. Relația tainică dintre literă și duh nu se ilustrează prin declarații ultimative, ci prin realitatea pe care o generează, altfel riscăm să ne comportăm ca niște catâri mimând efortul în timp ce trag după ei o căruță goală.