[ALEXANDRU ANASTASIU]

Servetus a încercat în 1552 să şi publice cartea la Basel, dar nu a reuşit. Cartea a fost imprimată în secret la Vienne pe cheltuiala autorului pe parcursul a trei sau patru luni, tipărirea terminându se pe 3 ianuarie 1553. Deşi tirajul a fost de 1800 de exemplare, toate exemplarele au fost arse şi distruse, păstrându se până azi doar trei exemplare. Volumul[20] cuprindea în prima treime o ediţie revăzută şi adăugită a celor şapte cărţi despre Erorile Trinităţii concentrate în cinci cărţi urmate de cele două dialoguri despre Trinitate care au luat locul cărţilor şase şi şapte din vechea lucrare. Restul „Restituţiei”, aproape două treimi din volum, era nou şi cuprindea: trei cărţi despre credinţa şi dreptatea Împărăţiei lui Dumnezeu, patru cărţi despre naşterea din nou şi împărăţia lui Antihrist, 30 de scrisori către Calvin, 60 de semne ale lui Antihrist şi o apologie către Melanchthon despre misterul Treimii şi vechea disciplină a Bisericii. Pentru contemporani „Restitutio” a apărut, ca şi pentru Calvin, un „volumen deliriorum” şi un „prodigiosum blasphemiarum chaos”, o sinteză a tuturor ereziilor creştine cunoscute până atunci. Servetus părea a fi combinat astfel în cartea sa sabelianismul şi arianismul trinitar, apolinarismul hristologic şi pelagianismul soteriologic amestecându le cu erori anabaptiste şi speculaţii neoplatonice şi panteiste. Sistemul teologic al lui Servetus era în esenţă un panteism original prezentat sub forma unui „pan hristism” sau exact a unui „hristo panteism” teosofic şi mistic. Servetus nu era deloc un sceptic sau un raţionalist, ci avea convingeri mistice extrem de puternice despre adevărul absolut al religiei creştine. Biblia în canonul ei tradiţional era pentru umanistul spaniol izvorul infailibil al adevărului[21]. Acesta însă a fost falsificat de către Biserica Catolică. Inspirată de învăţăturile lui Pavel şi Augustin, Reforma protestantă a fost în primul rând o mişcare practică; de aceea ea a reţinut de la Biserica Catolică articolele Crezului Apostolic şi dogmele Treimii şi Întrupării. Plecând de la Biblie, aşadar, Servetus îşi propunea o reformă mai radicală decât cea a reformatorilor: reforma dogmelor despre Dumnezeu şi Hristos precum şi a sistemului eclezial. Concepţia lui Servetus se caracteriza prin trei refuzuri: refuzul dogmei ortodoxe a Trinităţii din Crezul niceo constantinopolitan, refuzul hristologiei ortodoxe a Sinodului Ecumenic de la Chalcedon şi refuzul botezului pruncilor, din care ar deriva toate relele şi coruperea Bisericii. Adevărata Biserică a înflorit în primele trei secole fiind apoi alungată în pustie timp de 1260 de ani, adică din 325 până în 1585. Împărăţia lui Antihrist a început cu trei evenimente simultane: primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), care a împărţit divinitatea unică în trei idoli; unirea dintre Biserică şi stat sub Constantin cel Mare; şi instaurarea dominaţiei temporale a papalităţii sub papa Silvestru. Din aceeaşi perioadă datează şi practica generală a botezului copiilor cu consecinţe funeste. Începând de atunci adevăraţii creştini au fost persecutaţi pretutindeni şi s au ascuns în pustii. Domnia Antihristului papalo cezarist se apropie însă de sfârşit. Bătălia Arhanghelului Mihail a început deja în cer şi pe pământ, autorul „Restituţiei” sunând trâmbiţa războiului care se va încheia cu victoria lui Hristos şi a adevăratei Sale Biserici. Atunci va avea loc „prima înviere” şi inaugurarea Împărăţiei milenare a lui Hristos pe pământ urmată de Învierea şi Judecata generală, după care Hristos va preda Tatălui Împărăţia şi Dumnezeu va fi totul în toate. Pentru Servetus Hristos nu are două naturi şi nici o preexistenţă personală ca o a doua ipostasă a divinităţii, personalitatea începând doar o dată cu concepţia şi naşterea sa. Acest om Iisus e în acelaşi timp consubstanţial cu Dumnezeu Care e una cu omul în Hristos aşa cum bărbatul şi femeia sunt una în trupul fiului lor. Iisus Hristos e Fiu adevărat şi unic al lui Dumnezeu, nu însă Logosul preexistent; cu toate acestea, El este Dumnezeu adevărat, întreaga fiinţă a lui Dumnezeu arătându se în El şi locuind în El trupeşte. Divinitatea este, aşadar, absolut unică, simplă şi indivizibilă. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt „dispoziţii”, „dispensaţii”, „economii” sau modalităţi succesive ale unicei divinităţi[22]. Doctrina trinitară a lui Servetus este, aşadar, una modalistă de tip sabelian. Concepţia lui Servetus nu este însă doar modalistă, ci şi panteistă. Toate sunt una şi una sunt toate în Dumnezeu, iar Dumnezeu e substanţa a toate. Dumnezeu locuieşte în Cuvântul şi în Duhul Său şi este Cuvântul şi Duhul Său Care locuiesc însă şi în cuvântul, mintea şi duhul omului şi sunt cuvântul, duhul şi mintea omului însuşi. Panteismul lui Servetus nu este însă unul cosmic, ci un „hristo panteism”; nu lumea este Dumnezeu, ci Hristos este marele Dumnezeu[23]. În antropologie Servetus contesta predestinaţia absolută şi servitutea naturii umane. Admitea căderea în păcat şi păcatul originar, dar nu şi vina moştenită. Omul căzut îşi menţine voinţa liberă, raţiunea şi conştiinţa care îl leagă de harul divin; ca atare el rămâne încă chipul lui Dumnezeu. Învăţătura augustiniană şi reformatoare despre căderea radicală a omului şi despre stricăciunea totală a naturii umane sunt pentru Servetus o insultă atât la adresa lui Dumnezeu, cât şi a omului. Omul are divinitatea în el şi sufletul e consubstanţial cu Dumnezeu. Dumnezeu e drept şi milostiv faţă de toate creaturile şi nu condamnă pe nimeni, dacă omul nu se condamnă pe sine însuşi[24]. Servetus respingea şi învăţătura reformatoare despre justificarea numai prin credinţă, căreia îi opunea mântuirea prin credinţă şi fapte bune şi posibilitatea reală de sfinţire şi de transformare ontologică a omului sub influenţa harului. Sfinţirea şi iubirea sunt mai mari pentru el decât simpla credinţă. Dintre sacramente Servetus recunoştea doar două: Botezul şi Euharistia. Botezul este naşterea din nou a omului spre Împărăţia lui Dumnezeu, dar numai atunci când este primit cu credinţă şi e precedat de căinţă şi luminare. Cine nu are credinţă, acela nu se poate căi, nici nu poate renaşte din Dumnezeu. Ceea ce nu înseamnă însă că pruncii morţi nebotezaţi sunt condamnaţi la iad, mântuirea lui Hristos extinzându se şi asupra tuturor copiilor morţi nebotezaţi. Dacă Botezul e naşterea omului nou, Euharistia e hrănirea lui: prin Botez primim Duhul lui Hristos, iar prin Euharistie Trupul Său, dar în chip spiritual şi mistic, întrucât omul ceresc din noi are nevoie de hrană pentru viaţa veşnică[25]. Dogma trinitară, pedobaptismul şi celelalte sacramente catolice sunt însă invenţii demonice ale papei antihrist. El, Michael Servetus, e arhanghelul trimis de Hristos ca să elibereze adevărata Biserică din activitatea babilonică a lui Antihrist de ipocrizia, tirania şi idolatria sa[26]. Curând după publicarea „Restituţiei” apariţia ei a fost denunţată autorităţilor catolice din Lyon printr un locuitor din Lyon, Guillaume Trie, convertit la protestantism şi aflat pe atunci la Geneva. Foarte probabil Trie a obţinut informaţiile necesare despre Serve¬tus şi cartea sa de la Calvin şi colegii săi, fie direct din convorbiri cu aceştia, fie din demascări ale acestora de amvon. Denunţarea lui Servetus autorităţilor catolice de către Calvin se explică prin zelul teologic al reformatorului pentru ortodoxia dogmatică. Pe baza informaţiilor oferite de la Geneva, cardinalul de Lyon şi arhiepiscopul de Vienne, după o consultare cu inchizitorul Franţei, au ordonat pe 4 aprilie arestarea lui Servetus şi a editorului său. A avut loc o anchetă în care spaniolul a încercat să se disculpe de acuzaţiile care i se aduceau inducându i în eroare pe anchetatori. Pe 7 aprilie însă cu ajutorul câtorva prieteni a reuşit să scape din arest şi să fugă ,ascunzându se. Protestul a continuat însă pe baza còpiilor cărţii „Restitutio”, pe 17 iunie tribunalul civil condamnându l la moarte pe Servetus pentru erezie, pentru încălcarea ordinelor regale şi evadarea din închisoare prin ardere pe rug. În aceeaşi zi sentinţa a fost executată în efigie[27]. Câteva luni Servetus a rătăcit ascunzându se prin Franţa. Intenţiona probabil să plece spre Spania, iar ulterior spre Napoli, unde rezidau numeroşi umanişti spanioli. A ales să treacă prin Geneva, unde a ajuns singur pe jos la mijlocul lunii iulie a anului 1553. A rămas aici timp de o lună intenţionând să plece spre Zürich. Cu o zi înainte de plecare însă, duminică 13 august, s a dus la biserică. Aici însă a fost recunoscut şi arestat de un ofiţer al poliţiei în numele consiliului municipal[28]. Responsabil pentru arestarea sa a fost Calvin pentru care reforma nu se putea menţine decât salvând puritatea învăţăturii creştine şi disciplinei bisericeşti. Reformatorul nu putea tolera prezenţa în oraş a unui spirit independent şi anarhic cum era Servetus, mai ales date fiind condiţiile speciale care domneau în Geneva în anii 1551–1555.