Despre bioterapie

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Servetus a încercat în 1552 să şi publice cartea la Basel, dar nu a reuşit. Cartea a fost imprimată în secret la Vienne pe cheltuiala autorului pe parcursul a trei sau patru luni, tipărirea terminându se pe 3 ianuarie 1553. Deşi tirajul a fost de 1800 de exemplare, toate exemplarele au fost arse şi distruse, păstrându se până azi doar trei exemplare. Volumul[20] cuprindea în prima treime o ediţie revăzută şi adăugită a celor şapte cărţi despre Erorile Trinităţii concentrate în cinci cărţi urmate de cele două dialoguri despre Trinitate care au luat locul cărţilor şase şi şapte din vechea lucrare. Restul „Restituţiei”, aproape două treimi din volum, era nou şi cuprindea: trei cărţi despre credinţa şi dreptatea Împărăţiei lui Dumnezeu, patru cărţi despre naşterea din nou şi împărăţia lui Antihrist, 30 de scrisori către Calvin, 60 de semne ale lui Antihrist şi o apologie către Melanchthon despre misterul Treimii şi vechea disciplină a Bisericii. Pentru contemporani „Restitutio” a apărut, ca şi pentru Calvin, un „volumen deliriorum” şi un „prodigiosum blasphemiarum chaos”, o sinteză a tuturor ereziilor creştine cunoscute până atunci. Servetus părea a fi combinat astfel în cartea sa sabelianismul şi arianismul trinitar, apolinarismul hristologic şi pelagianismul soteriologic amestecându le cu erori anabaptiste şi speculaţii neoplatonice şi panteiste. Sistemul teologic al lui Servetus era în esenţă un panteism original prezentat sub forma unui „pan hristism” sau exact a unui „hristo panteism” teosofic şi mistic. Servetus nu era deloc un sceptic sau un raţionalist, ci avea convingeri mistice extrem de puternice despre adevărul absolut al religiei creştine. Biblia în canonul ei tradiţional era pentru umanistul spaniol izvorul infailibil al adevărului[21]. Acesta însă a fost falsificat de către Biserica Catolică. Inspirată de învăţăturile lui Pavel şi Augustin, Reforma protestantă a fost în primul rând o mişcare practică; de aceea ea a reţinut de la Biserica Catolică articolele Crezului Apostolic şi dogmele Treimii şi Întrupării. Plecând de la Biblie, aşadar, Servetus îşi propunea o reformă mai radicală decât cea a reformatorilor: reforma dogmelor despre Dumnezeu şi Hristos precum şi a sistemului eclezial. Concepţia lui Servetus se caracteriza prin trei refuzuri: refuzul dogmei ortodoxe a Trinităţii din Crezul niceo constantinopolitan, refuzul hristologiei ortodoxe a Sinodului Ecumenic de la Chalcedon şi refuzul botezului pruncilor, din care ar deriva toate relele şi coruperea Bisericii. Adevărata Biserică a înflorit în primele trei secole fiind apoi alungată în pustie timp de 1260 de ani, adică din 325 până în 1585. Împărăţia lui Antihrist a început cu trei evenimente simultane: primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), care a împărţit divinitatea unică în trei idoli; unirea dintre Biserică şi stat sub Constantin cel Mare; şi instaurarea dominaţiei temporale a papalităţii sub papa Silvestru. Din aceeaşi perioadă datează şi practica generală a botezului copiilor cu consecinţe funeste. Începând de atunci adevăraţii creştini au fost persecutaţi pretutindeni şi s au ascuns în pustii. Domnia Antihristului papalo cezarist se apropie însă de sfârşit. Bătălia Arhanghelului Mihail a început deja în cer şi pe pământ, autorul „Restituţiei” sunând trâmbiţa războiului care se va încheia cu victoria lui Hristos şi a adevăratei Sale Biserici. Atunci va avea loc „prima înviere” şi inaugurarea Împărăţiei milenare a lui Hristos pe pământ urmată de Învierea şi Judecata generală, după care Hristos va preda Tatălui Împărăţia şi Dumnezeu va fi totul în toate. Pentru Servetus Hristos nu are două naturi şi nici o preexistenţă personală ca o a doua ipostasă a divinităţii, personalitatea începând doar o dată cu concepţia şi naşterea sa. Acest om Iisus e în acelaşi timp consubstanţial cu Dumnezeu Care e una cu omul în Hristos aşa cum bărbatul şi femeia sunt una în trupul fiului lor. Iisus Hristos e Fiu adevărat şi unic al lui Dumnezeu, nu însă Logosul preexistent; cu toate acestea, El este Dumnezeu adevărat, întreaga fiinţă a lui Dumnezeu arătându se în El şi locuind în El trupeşte. Divinitatea este, aşadar, absolut unică, simplă şi indivizibilă. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt „dispoziţii”, „dispensaţii”, „economii” sau modalităţi succesive ale unicei divinităţi[22]. Doctrina trinitară a lui Servetus este, aşadar, una modalistă de tip sabelian. Concepţia lui Servetus nu este însă doar modalistă, ci şi panteistă. Toate sunt una şi una sunt toate în Dumnezeu, iar Dumnezeu e substanţa a toate. Dumnezeu locuieşte în Cuvântul şi în Duhul Său şi este Cuvântul şi Duhul Său Care locuiesc însă şi în cuvântul, mintea şi duhul omului şi sunt cuvântul, duhul şi mintea omului însuşi. Panteismul lui Servetus nu este însă unul cosmic, ci un „hristo panteism”; nu lumea este Dumnezeu, ci Hristos este marele Dumnezeu[23]. În antropologie Servetus contesta predestinaţia absolută şi servitutea naturii umane. Admitea căderea în păcat şi păcatul originar, dar nu şi vina moştenită. Omul căzut îşi menţine voinţa liberă, raţiunea şi conştiinţa care îl leagă de harul divin; ca atare el rămâne încă chipul lui Dumnezeu. Învăţătura augustiniană şi reformatoare despre căderea radicală a omului şi despre stricăciunea totală a naturii umane sunt pentru Servetus o insultă atât la adresa lui Dumnezeu, cât şi a omului. Omul are divinitatea în el şi sufletul e consubstanţial cu Dumnezeu. Dumnezeu e drept şi milostiv faţă de toate creaturile şi nu condamnă pe nimeni, dacă omul nu se condamnă pe sine însuşi[24]. Servetus respingea şi învăţătura reformatoare despre justificarea numai prin credinţă, căreia îi opunea mântuirea prin credinţă şi fapte bune şi posibilitatea reală de sfinţire şi de transformare ontologică a omului sub influenţa harului. Sfinţirea şi iubirea sunt mai mari pentru el decât simpla credinţă. Dintre sacramente Servetus recunoştea doar două: Botezul şi Euharistia. Botezul este naşterea din nou a omului spre Împărăţia lui Dumnezeu, dar numai atunci când este primit cu credinţă şi e precedat de căinţă şi luminare. Cine nu are credinţă, acela nu se poate căi, nici nu poate renaşte din Dumnezeu. Ceea ce nu înseamnă însă că pruncii morţi nebotezaţi sunt condamnaţi la iad, mântuirea lui Hristos extinzându se şi asupra tuturor copiilor morţi nebotezaţi. Dacă Botezul e naşterea omului nou, Euharistia e hrănirea lui: prin Botez primim Duhul lui Hristos, iar prin Euharistie Trupul Său, dar în chip spiritual şi mistic, întrucât omul ceresc din noi are nevoie de hrană pentru viaţa veşnică[25]. Dogma trinitară, pedobaptismul şi celelalte sacramente catolice sunt însă invenţii demonice ale papei antihrist. El, Michael Servetus, e arhanghelul trimis de Hristos ca să elibereze adevărata Biserică din activitatea babilonică a lui Antihrist de ipocrizia, tirania şi idolatria sa[26]. Curând după publicarea „Restituţiei” apariţia ei a fost denunţată autorităţilor catolice din Lyon printr un locuitor din Lyon, Guillaume Trie, convertit la protestantism şi aflat pe atunci la Geneva. Foarte probabil Trie a obţinut informaţiile necesare despre Serve¬tus şi cartea sa de la Calvin şi colegii săi, fie direct din convorbiri cu aceştia, fie din demascări ale acestora de amvon. Denunţarea lui Servetus autorităţilor catolice de către Calvin se explică prin zelul teologic al reformatorului pentru ortodoxia dogmatică. Pe baza informaţiilor oferite de la Geneva, cardinalul de Lyon şi arhiepiscopul de Vienne, după o consultare cu inchizitorul Franţei, au ordonat pe 4 aprilie arestarea lui Servetus şi a editorului său. A avut loc o anchetă în care spaniolul a încercat să se disculpe de acuzaţiile care i se aduceau inducându i în eroare pe anchetatori. Pe 7 aprilie însă cu ajutorul câtorva prieteni a reuşit să scape din arest şi să fugă ,ascunzându se. Protestul a continuat însă pe baza còpiilor cărţii „Restitutio”, pe 17 iunie tribunalul civil condamnându l la moarte pe Servetus pentru erezie, pentru încălcarea ordinelor regale şi evadarea din închisoare prin ardere pe rug. În aceeaşi zi sentinţa a fost executată în efigie[27]. Câteva luni Servetus a rătăcit ascunzându se prin Franţa. Intenţiona probabil să plece spre Spania, iar ulterior spre Napoli, unde rezidau numeroşi umanişti spanioli. A ales să treacă prin Geneva, unde a ajuns singur pe jos la mijlocul lunii iulie a anului 1553. A rămas aici timp de o lună intenţionând să plece spre Zürich. Cu o zi înainte de plecare însă, duminică 13 august, s a dus la biserică. Aici însă a fost recunoscut şi arestat de un ofiţer al poliţiei în numele consiliului municipal[28]. Responsabil pentru arestarea sa a fost Calvin pentru care reforma nu se putea menţine decât salvând puritatea învăţăturii creştine şi disciplinei bisericeşti. Reformatorul nu putea tolera prezenţa în oraş a unui spirit independent şi anarhic cum era Servetus, mai ales date fiind condiţiile speciale care domneau în Geneva în anii 1551–1555.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Opoziţia împotriva lui Calvin din partea „libertinilor” sau „patrioţilor” conduşi de Ami Perrin ajunsese acum la apogeu. Consiliul oraşului, dominat de adepţii lui Perrin, era pe faţă ostil lui Calvin care nu putea accepta perspectiva unei alianţe împotriva sa între „libertini” şi Servetus, alianţă care putea duce la expulzarea din nou a reformatorului din Geneva. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că responsabilitatea procesului şi condamnării lui Servetus a aparţinut în integralitate consiliului Genevei. Rolul lui Calvin a fost doar acela al unui expert tehnic. Servetus a fost închis în vechea reşedinţă a episcopilor Genevei transformată în închisoare. Procesul său a început pe 15 august şi a continuat cu întreruperi mai mult de două luni. El s a desfăşurat în franceză, în palatul episcopal, în prezenţa membrilor Consiliului Mic. Actul de acuzare prezentat de Nicholas de la Fontaine, secretarul personal al lui Calvin, consta din 38 de articole redactate de Calvin însuşi şi susţinute cu extrase din cărţile lui Servetus, îndeosebi la „Restituţia creştinismului” anexată atât în copie manuscrisă, cât şi într un exemplar tipărit. Acuzele principale priveau opiniile sale blasfematoare şi eretice despre Treime, Persoana lui Hristos şi botezul pruncilor, precum şi calomnierea în persoana lui Calvin a bisericii din Geneva şi a reformei sale. Servetus n a recunoscut decât contestarea pedobaptismului şi faptul că l a criticat pe Calvin cu intenţia de a i îndrepta erorile pe care se declara gata să le dovedească prin Scriptură[29]. Discuţiile au continuat şi în zilele următoare însă fără rezultat. Cazul a fost predat apoi procurorului general, Servetus fiind anchetat din nou pe baza a treizeci de articole care îl acuzau mai puţin de erezii, cât de intenţia de a răspândi erezia în Geneva. Consiliul a scris şi judecătorilor din Vienne să le trimită documentaţia condamnării lui Servetus, iar pe 31 august Consiliul Mic a primit răspunsul sub forma unei copii a sentinţei la moarte cu rugămintea ca Servetus să fie extrădat în Franţa pentru ca să fie executată în persoana acuzatului, nu numai în efigia şi cărţile sale, cum se făcuse în iunie. Consiliul a refuzat să l extrădeze pe Servetus, dar a promis că are să facă dreptate. Condamnarea de la Vienne a stimulat zelul pentru ortodoxie al Consiliului Genevei, care nu dorea să rămână în urma Bisericii Romano Catolice în această privinţă[30]. Primele zile ale lunii septembrie au adus o confruntare directă între Calvin şi Servetus. Consiliul a hotărât ca reformatorul să extragă din cărţile spaniolului tezele contestate, iar Servetus să răspundă de ele tot în latină, iar Calvin să replice apoi la răspunsul lui Servetus. Calvin a extras 38 de teze la care Servetus a răspuns în 24 de ore pe un ton apologetic, violent şi agresiv. În răspunsul său Servetus respingea cu dispreţ imixtiunea în proces a lui Calvin pe care l numea discipol al lui Simon Magul, acuzator, criminal şi ucigaş, nedemn de a se numi slujitor al ortodoxiei în Biserică. Calvin a răspuns în două zile pe larg, răspunsul său fiind semnat de toţi cei 14 pastori din Geneva. Toate cele trei documente care conţineau esenţa dezbaterii doctrinare au fost prezentate Consiliului pe 5 septembrie. Consiliul a hotărât să ceară opinia asupra cazului lui Servetus şi magistraţilor şi pastorilor Bisericilor reformate din Berna, Zürich, Schaffhausen şi Basel. Între timp, pe 22 septembrie Servetus a cerut Consiliului arestarea lui Calvin şi judecarea lui pe baza unei liste de teze formulate de el însuşi. El cerea ca reformatorul să fie judecat şi stârpit ca un magician, ca un adept al lui Simon Magul, care reprima adevărul lui Iisus Hristos[31]. Pe 18 octombrie au sosit toate răspunsurile de la bisericile elveţiene. Acestea erau unanime în condamnarea ereziilor teologice ale lui Servetus şi în declararea adeziunii lor faţă de Calvin şi colegii săi din Geneva, dar nici una din bisericile consultate n a sugerat expres sentinţa capitală, lăsând pedepsirea lui Servetus la latitudinea Republicii geneveze. Poziţia lui Servetus a fost discutată în sesiunea Consiliului din 26 octombrie, într o sesiune extrem de furtunoasă. Ami Perrin care prezidat o a insistat ca Servetus să fie achitat, ceea ce echivala cu triumful „patrioţilor” şi expulzarea lui Calvin. Fiind combătut, Perrin a părăsit casa senatului împreună cu câţiva prieteni. Sentinţa Consiliului a fost atunci unanimă. Pe baza legilor imperiale ale creştinătăţii antice şi medievale Servetus a fost condamnat la moarte prin ardere pe rug pentru blasfemie la adresa Sfintei Treimi, a Fiului lui Dumnezeu şi a botezului pruncilor. Propunerea lui Calvin de a se înlocui rugul prin sabie a fost respinsă[32]. A doua zi dimineaţă Servetus a fost vizitat în închisoare de bătrânul Farel, venit special la Geneva ca să încerce să l convingă pe spaniol de greşeala sa. Servetus i a cerut să i citeze un singur pasaj biblic în care Hristos e numit „Fiu al lui Dumnezeu” înainte de întruparea Sa. Farel n a putut să facă aceasta, în schimb l a chemat pe Calvin în faţa căruia orgoliosul umanist a cerut umil iertare. Acesta i a spus să ceară mila lui Dumnezeu pe Care L blasfemiase. Nereuşind să l convingă să retracteze, Farel şi Calvin l au părăsit. La amiaza zilei de 27 octombrie 1553 Servetus a fost dus de la închisoare la primăria oraşului, unde i s a citit sentinţa de condamnare, după care a fost dus în piaţa Champel unde era pregătit rugul. Servetus a murit cu curaj implorând până în ultima clipă cu glas tare: „Iisus Hristoase, Fiule al veşnicului Dumnezeu, ai milă de mine!” Până la sfârşit Servetus a refuzat să recunoască în Hristos, pe Fiul veşnic al lui Dumnezeu, ci doar pe Fiul veşnicului Dumnezeu[33]. Personalitate complexă a secolului al XVI lea — teolog, filozof, geograf, medic şi om de ştiinţă —, Servetus murea în vârstă de doar 41 de ani, victimă în primul rând a orgoliului său şi a iluziei fanatice că era chemat de Providenţă să „reformeze reforma” Bisericii „restaurând religia creştină” în puritatea ei originară[34]. Execuţia lui Servetus avea să apese greu asupra imaginii lui Calvin în istoriografia modernă, fixându i aici imaginea unui inchizitor nemilos. Cu excepţia cercului italienilor umanişti şi sceptici, ea a fost însă aplaudată de către aproape toate mediile protestante din Europa. Calvin îşi apăra astfel reputaţia de apărător şi promotor al ortodoxiei protestante împotriva subversiunilor destabilizatoare ale tuturor formelor reformei radicale reprimate de altfel de toate autorităţile statale şi ecleziastice ale Europei epocii. Dar nu numai duşmanii personali sau umaniştii sceptici au criticat severitatea pedepsirii lui Servetus, ci şi prieteni protestanţi ai lui Calvin care se temeau că această măsură să nu i încurajeze pe catolici în persecuţia protestanţilor în Franţa şi în Europa. În aceste condiţii, Calvin s a simţit obligat să şi apere severitatea demascând erorile dogmatice ale lui Servetus. În câteva luni el a încheiat astfel o lucrare de apărare a credinţei ortodoxe privitoare la Sfânta Treime şi de în justificare a pedepsei capitale aplicate ereticilor[35], lucrare publicată în latină şi în franceză la începutul lui 1554 şi având un caracter oficial fiind semnată de toţi cei 15 pastori ai Genevei. Calvin îşi justifica pledoaria pentru datoria magistraţilor creştini de a pedepsi erezia cu moartea invocând însă mai cu seamă legislaţia teocratică mozaică împotriva idolatriei şi blasfemiei şi interpretarea de tip inchizitorial dată de Augustin cuvintelor parabolei lui Hristos: „Siliţi i să intre” (Lc 14, 23), citat folosit de catolici pentru a justifica persecuţia şi exterminarea protestanţilor. Dacă în prima sa carte publicată (despre Seneca) umanistul Calvin făcea apologia clemenţei, acum, la maturitate (Calvin avea 44 de ani), reformatorul convertit din umanist făcea o regretabilă apologie a violenţei şi intoleranţei religioase. Pledoaria sa pentru pedepsirea cu moartea a ereticilor n a rămas însă fără răspuns. O lună după apariţia cărţii împotriva lui Servetus, la Basel a apărut sub pseudonim, o cărţulie cu titlul „Despre eretici, dacă trebuie persecutaţi”[36]. Dedicată ducelui Christopher de Würtenberg, era prefaţată şi editată de un oarecare Martinus Bellius, sub care se ascundea probabil Martin Borrhaus din Stuttgart (1499–1564), profesor de ebraică la Universitatea din Basel. Calvin a intuit însă adevăraţii săi autori: Castellio şi Curio aflaţi şi ei la Basel. Cartea constă dintr o culegere de mărturii în favoarea toleranţei religioase extrase din scrierile lui Luther, Brenz, Erasmus, Frank, câţiva Părinţi ai Bisericii (Lactanţiu, Hrisostom, Ieronim şi Augustin, tânăr), Hedio, ba chiar din prima ediţie a „Instituţiei” lui Calvin; Partea originală a cărţii era epilogul scris de Castellio[37]. Castellio citează cazurile persecuţiilor şi contra persecuţiilor scandaloase din istoria creştinătăţii antice medievale şi contemporane, încheind cu imaginea alegorică a unei călătorii de a lungul veacurilor cu prezentarea efectelor celor două principii antagonice ale forţei şi libertăţii, intoleranţei şi iubirii, lăsându i pe cititori să hotărască care dintre cele două tabere e tabăra lui Hristos. Calvin l a lăsat să i răspundă lui Castellio pe discipolul său apropiat şi succesorul său Teodor de Beza.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Acum vom vedea că ceea ce se naşte din pisică şoareci mănâncă:
Cartea acestuia[38] a apărut în septembrie 1554. În prima parte Beza combătea principiul toleranţei, iar în cea de a doua apăra conduita Genevei în cazul Servetus. Pentru el toleranţa faţă de eroare e indiferenţă faţă de adevăr şi distruge orice ordine şi disciplină în Biserică. Chiar şi unitatea forţată a papalităţii e mai bună decât anarhia. Erezia fiind mult mai rea decât crima fiindcă distruge sufletul, e datoria puterii civile să i pedepsească pe ereticii încăpăţânaţi şi destabilizatori. Toţi împăraţii şi suveranii creştini i au pedepsit pe eretici. Cine contestă dreptul autorităţii civile de a restrânge şi pedepsi erorile periculoase împotriva religiei acela subminează autoritatea lui Dumnezeu Însuşi. Autoritatea civilă trebuie să se limiteze însă la competenţele ei, lăsând definirea şi condamnarea ereziei pe seama Bisericii. După care trebuie să aplice cu înţelepciune acea pedeapsă care să asigure respectarea maiestăţii divine, precum şi pacea şi unitatea Bisericii. Reformatorii n au fost deci apostolii libertăţii şi toleranţei moderne (care e un produs al umanismului şi iluminismului), ci s au vrut a fi prin toate mijloacele slujitorii necondiţionaţi ai lui Dumnezeu. Din punct de vedere social şi politic ei au fost aici mai aproape de Evul Mediu decât de modernitate. După depăşirea crizei legate de condamnarea lui Servetus şi de escaladarea opoziţiei „patrioţilor” din anii 1553–1555, Calvin s a putut în sfârşit bucura de o autoritate incontestabilă în Geneva. Prestigiul său însă era imens în întreaga Europă. Mica republică geneveză, lipsită de resurse economice sau de putere militară, devenise cetatea model a Reformei. Academia teologică din Geneva deschisă solemn pe 5 iunie 1559 a contribuit considerabil la consolidarea calvinismului şi la extinderea sa în Europa: în Franţa, Olanda, Scoţia, Ungaria şi Polonia, ba chiar şi în Germania (Palatinat)[39]. În lumina acestor dezvăluiri figura solitară a lui Michael Servetus ocupă un rol central, el fiind o personalitate îndrăzneaţă care a analizat dogmele proaspăt îmbrăţişate de creştini dar şi autoritatea valorilor antice cat şi teologia medievală. Creştinismul pe care Servetus l-a descoperit în timpul vieţii sale nu avea prea multe în comun cu Scriptura şi practicarea acestuia a avut consecinţe dezastruoase în sânul societăţii de atunci. El a îndrăznit să pună la îndoială premisele religioase fundamentale şi de unul singur a dezvoltat un creştinism alternativ mai apropiat de litera şi spiritul Scripturii. De asemenea el a combinat doctrina sa religioasă cu viziunile naturaliste asupra lumii timpului său şi le-a unificat pe toate într-un singur sistem de gândire. El îşi păstrează o religiozitate profundă pană la sfârşitul vieţii în care Hristos este motivul central al existenţei sale şi ghidul permanent în comportarea personală şi profesională. În domeniul cercetărilor intelectuale Servetus a ridicat problema unei reevaluări radicale a întregului sistem ideologic al religiei dogmatice impuse de Apusul Europei încă din secolul al IV-lea. Cercetarea sa teologică s-a bazat pe studiul tradiţiei Scripturii într-o încercare de a dezvălui doctrinele religioase autentice conţinute în aceasta. În cadrul acestui proces de cercetare el a dezvoltat o nouă religie bazată pe elementul uman şi o nouă înţelegere a divinului şi problemelor divine mult mai apropiată de realităţile condiţiei umane. Mai târziu aceasta a evoluat într-un unitarianism biblic şi în timpurile moderne s-a dezvoltat în unitarianismul universalist. Pentru toate acestea el a rămas neegalat şi încă se constituie ca una din cele mai extraordinare minţi din istoria lumii ce şi-a adus contribuţia sa la cultura universală.
Studiul de faţă intitulat pune în lumină disputa care a avut loc între marele reformator Jean Calvin şi medicul savant Michael Servetus care s-a terminat tragic pentru cel din urmă. Acest conflict, încheiat cu arderea pe rug a lui Servetus a contribuit enorm la discreditarea lui Calvin în epoca modernă ca un adept al persecuţiei şi intoleranţei. Calvin a fost stigmatizat ca un „inchizitor” protestant şi ca un „papă” genevez, adversar al libertăţii de conştiinţă şi al intoleranţei medievale. Plecând de la Biblie, Servetus îşi propunea o reformă mai radicală decât cea a reformatorilor: reforma dogmelor despre Dumnezeu şi Hristos precum şi a sistemului eclezial. Concepţia lui Servetus se caracteriza prin trei refuzuri: refuzul dogmei ortodoxe a Trinităţii din Crezul niceo-constantinopolitan, refuzul hristologiei ortodoxe a Sinodului Ecumenic de la Calcedon şi refuzul botezului pruncilor, din care ar deriva toate relele şi coruperea Bisericii. În aceste condiţii, Calvin cuprins de zel pentru ortodoxia dogmatică s a simţit obligat să şi apere severitatea demascând erorile dogmatice ale lui Servetus. Execuţia lui Servetus avea să apese greu asupra imaginii lui Calvin în istoriografia modernă, fixându i aici imaginea unui inchizitor nemilos. Cu toate acestea, cu excepţia cercului italienilor umanişti şi sceptici, ea a fost însă aplaudată de către aproape toate mediile protestante din Europa.


________________________________________
[1] P.F. Geisendorf, F. Klein, A pópos d’un quatrieme centenaire Michel Servete, Geneva, 1953, p. 68.
[2] A.V. Harnack, Lehrbuch der Dogmengeschichte, fourth edition, J.C.B: Mohr, Tubingen, Germany, vol. III p. 660, apud. E. Doumerque, Jean Calvin. Les Hommes et les choses de son temps, first edition, Lausanne-Paris 1899-1927, second edition Geneva, 1969, tome I, p. 32.
[3] Spre deosebire însă de protestanţi, el supunea Scriptura unei lecturi critice în acelaşi timp raţionaliste şi spiritualist-mistice şi apocaliptice.
[4] I. Zăgreanu, ,,Semnificaţia unui portret” Steaua, an XXXIV, nr. 6 (4331), iunie 1983, Cluj-Napoca, p. 39.
[5] Ibidem, p. 302.
[6] Servetus i-a vizitat şi pe Bucer şi pe Capito la Strasbourg care l-au primit cu prietenie, dar nici ei n-au reuşit să-l convingă să renunţe la opiniile sale.
[7] De Trinitatis erroribus libri septem per Michelem Serveto ab Aragonia Hispanum anno 1530, 120 p.
[8] J. Friedman, Michael Servetus: a Case study in total heresy, Edition Droz , Genčve, 1978, p. 112.
[9] Dialogorum de Trinitate libri duo. De justitia regni Christi capitula Quattuor per Michelem Serveto ab Aragonia HIspanum. Anno 1532.
[10] A. Hollard, Michael Servetus et Jean Calvin, Bibliotheque d’Humanisme et Renaisance, tome VI, Paris, 1945, p. 114.
[11] P.F. Geisendorf, F. Klein, op. cit., p. 70.
[12] A. Holland, op. cit., p. 116.
[13] Servetus anticipa astfel exegeza modernă raţionalistă.
[14] P. Collinson, The Reformation, edition Weidenfeld & Nicolson, London, Great Britain, p. 359.
[15] P. Covard, Le proces de Michael Servetus ŕ Vienne, Vienne, 1953, p. 71–75.
[16] A. Hollard, op. cit., p. 118.
[17] Denis Crouzet, op. cit., p. 317.
[18] Ibidem, p. 320.
[19] D. Macculloch, The Reformation. A History, Viking Books, New-York, U.S.A., 2004, p. 573.
[20] Christianismi restitutio. Totius ecclesiae apostolicae est ad sua limina vocatio, in integrum restituta cognitione Dei, fidei Christi, justificationis nostrae, regenerationis baptismi et Coena Domini manducationis. Restitutio denique nobis regno coelesti, Babylonis impiae captivitate soluta, et Antichristo cum suis penitus destructo, 1553, 734 p.
[21] R. H. Bainton, Hunted Heretic: The life and Death of Michael Servetus, 1511–1553, Beacon Press, Boston, 1953, p. 7.
[22] Ibidem, p. 10–14.
[23] M. Hillar, Process theology and process thought in the writtings of Michael Servetus, paper presented at the annual meeting of the Sixteenth Century Studies Conference, october 24-27, 2002, San Antonio, TX, accesat internet http w.w.w.socinian.org/ files/ ServetusMemory/pdf, accesat la data de 16 noiembrie 2007.
[24] Ibidem, p. 16.
[25] Servetus afirmă limpede prezenţa reală a lui Hristos căreia îi dă o înaltă valoare mistică, dar combate sever cele trei teorii false ale aşa numiţilor „transsubstantiatores” (catolicii), „impanatores” (luteranii) şi „tropistae” (zwinglienii).
[26] R.H. Bainton, op.cit., p. 18–20.
[27] Emile G. Leonard, Histoire Generale du Protestantisme, tom premier ,,La ReforŹmation” Presse Universitaires de France, Paris, 1961, p. 365.
[28] Ibidem, p. 366.
[29] A. Hollard, op. cit., p. 121.
[30] Ibidem, p. 122.
[31] Ibidem, p. 123.
[32] R.H. Bainton, op. cit., p. 24.
[33] Ibidem, p. 26.
34 G. Haldas, Passion et mort de Michel Servet: chronique historique et dramatique, Editions L'Age d'homme, Lausanne, 1975, p. 271.

[35] Defensio orthodoxae fidei de Sacra Trinitate contra prodigiosos errores Michaelis Serveti Hispani, ubi ostenditur haereticos jure gladii coercendos esse 1554, în CO 8, p. 453–644; aici şi actele procesului lui Servetus, p. 721–872.
[36] De haereticis, an sint perseguendi, Basel, 1544.
[37] Acesta examinează diferitele pasaje biblice invocate pro şi contra intoleranţei şi e prima apologie europeană a toleranţei religioase revendicate în numele Evangheliei şi al Reformei.
[38] De haereticis a civili magistratu puniendis, adversus Martini Bellii farraginem et novorum academicorum sectam, Geneva, 1554.
[39] Emile G. Leonard, op. cit., tome premier, p. 301.

Va urma cu durerile provocate nouă de calvini - pentru a preveni pe cei ce vor să uşureze accesul la putere al (neo)protestanţilor sau papiştilor de cele de care vor suferi ei şi cu tot neamul nostru cel mult încercat şi mult îndurerat. De asemenea călătorim pe această cale lungă pentru a vedea şi pentru a ne convinge că după cum nu tot creştinismul este creştinism şi face bine aşa nici tot ceea ce se cheamă medicină este medicină şi face bine.
Cu durere şi dragoste, Alexandru

Alexandre,eu nu am inteles fraza de final.Ce este clar este ca articolul nu are legatura cu titlul,dar sa nu ne incurcam in amanunte,spiritul apologetic nu se impedica in detalii,cand trebuie combatut neicusorule pai trebuie combatut,chiar si sub camuflaj,underground ca sa nu se inchida (si)acest topic.Ce ai postat este interesant da sa ma pici cu ceara daca inteleg finalul: ,,Va urma cu durerile provocate nouă de calvini - pentru a preveni pe cei ce vor să uşureze accesul la putere al (neo)protestanţilor sau papiştilor de cele de care vor suferi ei şi cu tot neamul nostru cel mult încercat şi mult îndurerat.".Lipseste logica.Sa zicem ca tu vrei sa arati atrocitatile calvine da ce treaba are asta cu ascensiunea neoprotestanta si catolica?Adica neo+romano-catolicii vor proceda la fel precum calvinii?:)) Pai adventistii refuza sa tina arma-n mana,ce sa faca,sa te fugareasca cu Biblia?:))Imi era dor de tine,apologetul meu fav :) PS:la care putere te referi?Politica,bisericeasca?Zi,macar sa stiu unde pun stampila la anu,nu ma tine ma in suspans.Ador genul aceste de postari,pe sistem ,,dezvaluiri incendiare".O ultima intrebare:vorbesti la plural.Care ,,noi"?Sau si asta este secret? :)

În prealabil postat de Scotland The Brave

Alexandre,eu nu am inteles fraza de final.Ce este clar este ca articolul nu are legatura cu titlul,dar sa nu ne incurcam in amanunte,spiritul apologetic nu se impedica in detalii,cand trebuie combatut neicusorule pai trebuie combatut.Ce ai postat este interesant da sa ma pici cu ceara daca inteleg finalul: ,,Va urma cu durerile provocate nouă de calvini - pentru a preveni pe cei ce vor să uşureze accesul la putere al (neo)protestanţilor sau papiştilor de cele de care vor suferi ei şi cu tot neamul nostru cel mult încercat şi mult îndurerat.".Lipseste logica.Sa zicem ca tu vrei sa arati atrocitatile calvine da ce treaba are asta cu ascensiunea neoprotestanta si catolica?Adica neo+romano-catolicii vor proceda la fel precum calvinii?:)) Pai adventistii refuza sa tina arma-n mana,ce sa faca,sa te fugareasca cu Biblia?:))Imi era dor de tine,apologetul meu fav :) PS:la care putere te referi?Politica,bisericeasca?Zi,macar sa stiu unde pun stampila la anu,nu ma tine ma in suspans.Ador genul aceste de postari,pe sistem ,,dezvaluiri incendiare".

Scotty, tipu' e bun de ziarist la o fituica pedeleista dintr-un orasel nod feroviar. :)) "Si acum, despre crimele calvinistilor. Amanunte, va promitem datile viitoare". Oh, dear...
Dr. Alex, stiti, exista o conspiratie cheloniano-tardigrada, cu finantare FMI si personal din Opus Dei si Biserica Reformata. Aia cu tunurile sunt neo, si aia cu bibliile, menonitii si iehovistii. Calvin va fi clonat, si va fi incoronat ca si Rege al Europei. Nasol. Eu lucrez pentru solarieni, deci am asistat.

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Scotty, tipu' e bun de ziarist la o fituica pedeleista dintr-un orasel nod feroviar. :)) "Si acum, despre crimele calvinistilor. Amanunte, va promitem datile viitoare". Oh, dear...
Dr. Alex, stiti, exista o conspiratie cheloniano-tardigrada, cu finantare FMI si personal din Opus Dei si Biserica Reformata. Aia cu tunurile sunt neo, si aia cu bibliile, menonitii si iehovistii. Calvin va fi clonat, si va fi incoronat ca si Rege al Europei. Nasol. Eu lucrez pentru solarieni, deci am asistat.

Pe tine te curata primu ma pt ca i-ai dat in gat:))Oricum eu preciez ca am evoluat de la ,,Furosii Domnului" la ,,Revista Teologica".Cred ca este un motiv de firav optimism :) Abia astept continuarea,iau in calcul chiar o convertire,socat de dezvaluirile cutremuratoare :) Nu stiu inca la cine,da-mi un sfat,as fi bun de Opus Dei sau o tulesc in directia Manastirii Esfigmenu?Stiam eu ca finalul de an va aduce schimbari majore,asa urla de dimineata la radio o bezmetica la horoscop.Ca sa vezi dracie :)

În prealabil postat de Scotland The Brave

Pe tine te curata primu ma pt ca i-ai dat in gat:))Oricum eu preciez ca am evoluat de la ,,Furosii Domnului" la ,,Revista Teologica".Cred ca este un motiv de firav optimism :) Abia astept continuarea,iau in calcul chiar o convertire,socat de dezvaluirile cutremuratoare :) Nu stiu inca la cine,da-mi un sfat,as fi bun de Opus Dei sau o tulesc in directia Manastirii Esfigmenu?Stiam eu ca finalul de an va aduce schimbari majore,asa urla de dimineata la radio o bezmetica la horoscop.Ca sa vezi dracie :)

Hehe, mai bine mergi la stilisti. :)) Aia iti vor pune un cip cu calendar, ca sa nu cazi sub blesteme de mosi dusi cu pluta, pardon, anateme si pidalioane.
"Cosnpiratie cheloniano-tardigrada"...ha, pai chelonienii sunt testoasele, iar tardigrazii...animale semimicroscopice, care traiaesc in apa, sol, muschi, si licheni umezi., foarte dragi mie. Normal ca dom' doc nu s-ar fi prins... Ce ti-e si cu unii care cred ca diversitatea credintelor e motiv sa isi rupa camasa de forta (desigur, daca se poate)....
Crezi ca nu stiu ca calvinistii ardeleni, cu un secol inainte de Scoala ardeleana, au trimis tineri nobili romani la studii in vechi Universitati europene?! Mda, "ereticii" astia de protestanti, obsedati dom'le de cultura si iluminarea maselor...Nt nt nt...Crima lui Calvin se numeste Michel Servet. Crima altora se cheama "prostia ca religie personala/institutionalizata", dupa caz.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de Scotland The Brave

O ultima intrebare:vorbesti la plural.Care ,,noi"?Sau si asta este secret? :)

Rom 3:7 Căci dacă adevărul lui Dumnezeu, prin minciuna mea, a prisosit spre slava Lui, pentru ce dar mai sunt şi eu judecat ca păcătos?
Rom 3:8 Şi de ce n-am face cele rele, ca să vină cele bune, precum suntem huliţi şi precum spun unii că zicem noi? Osânda aceasta este dreaptă.
Rom 3:9 Dar ce? Avem noi vreo precădere? Nicidecum. Căci am învinuit mai înainte şi pe iudei, şi pe elini, că toţi sunt sub păcat,


Vezi? Noi ortodocşii încercăm să ne însuşim gramatica Sfinţilor Apostoli. Aceştia când vorbeau de păcat, chiar şi cel presupus şi neadevărat ca în citatul de mai sus vorbeau cu eu, eu păcătuiesc, eu sunt acuzat de minciună etc.
Atunci însă când mărturiseau adevărul Bisericii se simţeau mici şi vorbeau de noi, adică ei personal nu îşi expuneau propria părere ci Adevărul dat de Sfânta Biserică în sobor. Acesta este şi motivul pentru care folosesc pronumele noi şi folosesc citatele în loc de cuvintele mele. Voi asta nu aveţi cum să o ştiţi pentru că eu este stimulat în papism de singurul eu papă iar în protestantism fiecare cititor al bibliei este un eu papă.

2Co_10:12 Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri; dar aceia, măsurându-se şi asemănându-se pe ei cu ei înşişi, nu au pricepere.


Eu am multă treabă şi cu Facultatea şi cu serviciul şi de aceea nu pot sta să vă răspund amănunţit la toate, de aceea scriu noaptea şi în perioadele de sărbători. Vă rog să mă iertaţi dacă poate vă simţiţi jigniţi că nu stau la discuţii amănunţite şi prompte. Tot ce pot face eu este să aduc ortodocşilor care îmi scriu pe mesageria privată că se folosesc de postările noastre bucuria pe care am primit-o eu de la Dumnezeu şi Sfânta Sa Biserică în problemele discutate aici. Faptul că vă stimulează la replici, chiar şi ironice, este tot o bucurie a mea că Sfinţii şi Părinţii citaţi de mine vă trezesc interesul, chiar dacă îi criticaţi, poate vreo dată vi se va străpunge inima... desigur nu cu cuvintele mele ci ale noastre, ale ortodocşilor. Dacă însă nu vă veţi folosiţi până la capăt corectându-vă defectele ci întărindu-vă în ele criticându-i pe sfinţi asta e propria voastră sminteală, vă aparţine:


Fil 1:14 Şi cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu.
Fil 1:15 Unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă.
Fil 1:16 Unii o fac din iubire, ştiind că stau aici pentru apărarea Evangheliei;
Fil 1:17 Ceilalţi, însă, - din zavistie - vestesc pe Hristos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanţurile mele.
Fil 1:18 Dar ce este? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din făţărie, fie în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur. Şi mereu mă voi bucura.
Fil 1:19 Căci ştiu că aceasta îmi va fi mie spre mântuire, prin rugăciunile voastre şi cu ajutorul Duhului lui Iisus Hristos

Postările voastre în duet îmi aduc aminte de anii copilăriei mele...
Atunci mă uitam pe la TV şi era un serial numit The Muppet Show. În el erau doi bătrâni cârcotaşi ce bârfeau pe toţi şi pe toate. Dădeau savoarea emisiunii. Vă mulţumesc că faceţi pauze de divertisment la subiecte atât de dureroase şi încordate. Vă aştept cu foarte mult drag şi pe mai departe. Şi nu v-o spun aceasta cu ironie ci cu simpatie.

În rest vă doresc numai cele bune şi să veniţi la Sfânta Lumină...
Cu durere şi dragoste, Alexandru

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Citatele de mai jos sunt date din cartea:

Mircea Păcurariu, Preot Prof. Dr. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Vol. 2. Editura IBMBOR. Bucureşti, 1992. Pag. 63-92

IV. SĂ VEDEM ACUM ROADELE ACESTEI TEOLOGII LA NOI
A. MITROPOLITUL GHENADIE
După înlăturarea lui Dosoftei, scaunul mi-tropolitan a fost ocupat de preotul nobil Gheorghe de Brad (cel pomenit în inscripţia din Alba Iulia-Maieri din 1622 : Ťpreot chir Gheorgheť), numit în călugărie — şi ca mitropolit — Ghenadie.'Presupunem că el a fost hirotonit la Tîrgovişte de mitropolitul de atunci al Ungrovlahiei, Luca din Cipru. Este atestat documentar ca mitropolit la 17 octombrie 1627. La 4 decembrie 1628 da o carte de întărire în slujbă protopopului Ianăş din Hunedoara, în care se intitula ŤPrea-sfinţitul arhiepiscop chir Ghenadie al scaunului Bălgradului şi Vadului şi Orăzii şi Sătmarului şi al întregii ţări a Ardealului şi celelalteť. Observăm că eparhia Vadului apare aici, oficial, încorporată în Mitropolia. propriu-zisă a Ardealului. Acest fapt s-a putut petrece cu puţin timp în urmă.
Cu toate că principele Gabriel Bethen îşi va fi pus mari nădejdi în mitropolitul Ghenadie că-1 va ajuta în încercările sale de răspîn-dire a calvinismului printre români, nu cunoaştem nici o abatere a iui de la credinţa ortodoxă. Dimpotrivă, a întreţinut în permanenţă legături cu domnii, ierarhii şi egumenii din Moldova. Desigur, în urma refuzului lui Ghenadie de a-I ajuta în acţiunea sa prozeli'tistă, Gabriel Bethlen a scris — se pare în mai multe rînduri — patriarhului ecumenic Ciril Lucaris (f 1638), cerîndu-i consimţămîntul pentru trecerea romanilor ortodocşi din Transilvania la calvinism. Nu se cunosc scrisorile lui Bethlen, ci numai răspunsul patriarhului, din 2 septembrie 1629, din care se pot afla şi unele din argumentele invocate de Bethlen în sprijinul încercării sale. Ei considera că preoţii români — prin calvinism — s-ar putea împărtăşi de lumina cărţii şi că trecerea lor la noua învăţătură a lui Calvin ar fi salutată cu satisfacţie de regele Suediei (Gustav II Adolf, admirator al lui Ciril Lucaris), de electorul de Brandenburg şi de principii protestanţi ai Germaniei (!) Patriarhul a combătut însă cu multă demnitate toate argumentele principelui calvin. Intre altele, îi scria : Ťnoi nu putem nici cum să dăm ajutorul nostru făţiş unei lucrări de felul acestať ; şi apoi continua : ŤDacă acea sărmană naţiune (românii, n.n.), lipsită de orice dreaptă învăţătură, ar trece la credinţa luminăţiei voastre, din neştiinţă sau din silă..., noi n-o putem împiedica, din cauza depărtării mare a locului şi a lipsei noastre de putere ; şi nici nu ni se cade nouă să ne luptăm altfel decît cu cuvîntul. Dar dacă am sprijini din partea noastră pe faţă sau în ascuns această părăsire de credinţă, am săvîrşi un păcat pe care nu l-ar putea spăla toate chinurile pamînteştiť. Ca unul care a călătorit în mai multe rînduri prin ţările române, patriarhul Ciril îi atrăgea atenţia lui Bethlen asupra zădărniciei planurilor sale şi prin aceste cuvinte : ŤPentru îndeplinirea fericită şi paşnică a acestei (schimbări de religie), ar trebui mai întîi să se rupă legătura de sînge şi de simţire care zvîcneşte în taină, dar cu multă putere, între românii din ţara Transilvaniei şi locuitorii din ţările Munteniei şi Moldovei. Negreşit, domnii vecini ai ziselor ţări nu vor îngădui aceasta niciodată şi foarte sigur vor pune piedici, dacă nu cu armele, cel puţin cu îndemnuri tainiceť. Deci şi străinii erau conştienţi de unitatea de credinţă, de limbă şi de origine a românilor din Transilvania, Ţara Românească şi Moldova.
Cu aceasta, s-au încheiat şi încercările lui Bethlen de a atrage pe români la calvinism, căci a murit la scurt timp (15 noiembrie 1629). Politica sa religioasă a fost continuată de noul principe Gheorghe Râkoczy I (1630—1648). Astfel, la 9 aprilie 1638, la rugămintea lui Ghenadie a întărit un decret dat de Betheln, în 1624, prin care preoţii din Ţara Făgăraşului erau scutiţi de impozite faţă de fisc. Din cuprinsul acelui decret, aflăm că încă din timpul lui Bethlen s-au impus cinci condiţii mitropolitului român, pe care Ťtotdeauna nevătămate le va ţine şi le va plini şi să fie ascultător de vlădica bisericii ungureşti de legea dreaptăť. înseamnă că mitropolitul român era pus sub ascultarea superintendentului calvin încă din timpul lui Gabriel Bethlen. Trebuie să ne reţină atenţia afirmaţia superintendentuilui Geleji Katona Istvân că Ghenadie Ťpe unele (condiţii) le ţinea, pe al-tele nuť.[…]
La 3 septembrie 1640, mitropolitul Ghenadie a trecut la cele veşnice. Deşi a păstorit în împrejurări vitrege, el a rămas un bun ortodox, căci nu s-a abătut cu nimic de la învăţătura Bisericii orto-doxe, ştiind să îndrume şi pe păstoriţii lui să păstreze adevărurile de credinţă ortodoxă.

Dacă ne ajută Dumnezeu Va urma

[ALEXANDRU ANASTASIU]

B. MITROPOLITUL ILIE IOREST.
Îndată după moartea lui Ghenadie, s-au ivit mai mulţi candidaţi pentru ocuparea scaunului mitropolitan: egu-menul Meletie Macedoneanul de la Govora -(a cărui activitate tipo-grafică este cunoscută), protopopul din Haţeg şi ieromonahul Iorest din mînăstirea Putna. Meletie a fost recomandat lui Râk6czy de superintendentul Geleji Katona Istvân, căruia i 1-a recomandat Ştefan Csernatoni, un sol al lui Râkoczy, trimis adeseori în Ţara Româ-nească. Dintr-o corespondenţă purtata între Geleji şi Râkoczy în cursul lunii septembrie 1.640 aflam că superintendentul a fixat viito-rului mitropolit o listă cu 24 de condiţii pe care urma să le respecte. O simplă lectură a acestora arată că acceptarea lor ar fi dus la o completă calvinizare a Bisericii româneşti.
Dintr-o nouă scrisoare a lui Geleji cu data de 8 octombrie 1640, aflăm că a fost numit un «moldovean», exprimîndu-şi regretul că n-a fost numit cel recomandat de el. Noul mitropolit se numea din botez Ilie, iar ca monah lorest, era originar din Transilvania, fiind «din copilărie dat să crească pentru învăţătură de carte... în mînăstirea Putnei şi în aceeaşi mînăstire a fost călugărit şi înaintat după oarecare vreme în treapta preoţiei». Aşa îl recomandau, mai tîrziu, ţarului Mihail Feodorovici al Rusiei ierarhii dan Moldova. Pe o Psaltire în manuscris de la mînăstirea Putna se află şi însemnarea : «Ieromonahul lorest, vleat 7133 (1624), noiembrie 3», care ar putea să fie făcută de el însuşi, pe cînd era tînăr ieromonah în ctitoria lui Ştefan cel Mare. Un preot, Manoil din Suceava, termina, în 1637, copierea unei Cronici universale a lui Simion Magistrul şi Logotetul, în slavo-neşte, începută sub îndrumarea mitropolitului Anastasie Crimca şi con-tinuată sub a «ieromonahului lorest, egumen» (azi se păstrează în biblioteca Saltîkov-Scedrin din Petersburg). Să fie viitorul mitropolit al Transilvaniei sau e viitorul episcop de Rădăuţi din anii 1651—1656? Numirea lui ca mitropolit s-a făcut la stăruinţele lui Vasile Lupu, care era în raporturi prieteneşti cu Râkoczy. A fost hirotonit la Tîrgo-vişte de mitropolitul Teofil al Ungrovlahiei pe la începutul lunii noiembrie 1640.
Păstoria sa a căzut în vremuri de restrişte, cînd acţiunea pro-zelitistă condusă de Gheorghe Râkoczy I şi de Geleji Katona Istvân se înteţea tot mai mult. S-au făcut numeroase presiuni şi asupra mitropolitului lorest, ca să-i ajute la răspîndirea învăţăturii calvine. în acest scop, cu prilejul confirmării sale ca mitropolit, i s-a fixat un program în mai multe puncte, prin care îi cereau sa lucreze în această direcţie. Ca mitropolit a continuat legăturile cu Moldova, fiind cercetat de călugări de la Putna. A făcut vizite canonice în diferite parohii, ajungînd pînă în Maramureş. Arătam mai sus că în 1641 a ieşit de sub tipar, la Alba Iulia, o nouă ediţie din Evanghelia cu învăţătură editată de Coresi, în care se intitula «lorest arhimitropolit». La 18 februarie 1642, Dieta Transilvaniei se plîngea de el că hirotoneşte preoţi dintre iobagii români de pe moşiile nobiliare, ca să-i scape de iobăgie. De aceea, membrii Dietei cereau să i se interzică astfel de hirotonii, iar cei pe care i-a hirotonit să fie înapoiaţi proprietarilor, ca iobagi. Dar mitropolitul n-a îndeplinit nici una din dorinţele calvinilor, ci a rămas statornic în credinţa ortodoxă, împreună cu păstoriţii săi.
In 1642 (după unii cercetători 1640), s-a tipărit în satul Prisaca un Catehism calvinesc, în româneşte, care avea să primească acel renumit Răspuns, din partea mitropolitului Varlaam al Moldovei. Catehismul a apărut «cu voia şi cu porunca» principelui Gheorghe Râkoczy, cu cheltuiala predicatorului Gheorghe Csulai, cu «scrisoarea s-a ostenit popa Gheorghe din Secul», iar cu tiparul, popa Dobre. Era împărţit după cele trei virtuţi teologice, explicînd Simbolul (apostolic), cele 10 porunci şi Tatăl nostru, sub formă de întrebări şi răspunsuri. Se pare că una din cauzele înlăturării vlădicii forest din scaun a fost tocmai opoziţia sa la tipărirea şi difuzarea Catehismului. Va fi fost întărit în convingerile sale ortodoxe şi de Sinodul de la Iaşi din septembrie—octombrie 1642, care a aprobat Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă.
în aceeaşi perioadă, relaţiile dintre Vasile Lupu şi Gheorghe Râkoczy erau pe cale de a se înrăutăţi, căci domnul moldovean urmărea cucerirea Transilvaniei. Din aceste motive, la începutul anului 1643, Gheorghe Râkoczy, îndemnat de superintendentul Ştefan Geleji şi de predicatorul curţii, Gheorghe Csulai — care a urmat apoi lui Geleji —, a convocat «un sinod obştesc al tuturor protopopilor şi păstorilor români de ritul grecesc şi sîrbesc», în vederea judecării mitropolitului, învinuit de viaţă nedemnă de un slujitor al Bisericii. Vlădica lorest a fost înlăturat clin scaunul mitropolitan, aruncat în închisoare, iar bunurile i-au fost confiscate. A fost eliberat abia în noiembrie 1643, pe baza răspunderii ce şi-au asumat 24 de garanţi (che-zaşi), că va plăti 1.000 de taleri pentru vistieria principelui. S-a reîntors apoi în Moldova, aşezîndu-se la mînăstirea sa de metanie, la Putna. în iunie 1645 a plecat în Rusia, pentru ca să strîngă banii trebuitori în vederea răscumpărării garanţilor. Avea asupra sa o scrisoare de recomandare către ţarul Rusiei, Mihail Feodorovici Romanov, dată în Suceava, la 2 iunie 1645, de ierarhii moldoveni : mitropolitul Varlaam, cu sufraganii săi : Anastasie al Romanului, Ştefan al Rădăuţilor şi Ghedeon al Huşilor, avînd şi sigiliile egumenilor de la Putna, Moldo-viţa, Slatina şi Bistriţa. Vlădicii moldoveni, după ce înfăţişau pe scurt viaţa mitropolitului lorest, relatau şi suferinţele pe care le-a îndurat din partea cîrmuitorilor calvini ai Transilvaniei, îndeosebi din partea lui Gh. Csulai, care «a adus mărturii mincinoase şi i-a făcut mare nedreptate şi i-au luat tot ce avea şi l-au legat şi l-au închis în temniţă nouă luni, şi a suferit în surghiun şi împreună cu el o mulţime de preoţi creştini, nu pentru altă vină, decît pentru credinţa creştină, voind să-i convertească la calvinism». Cereau apoi ajutorul ţarului pentru mitropolitul lorest, ca să-şi poată răscumpăra cei 24 de garanţi. A primit şi un «paşaport» din partea domnului Vasile Lupu.
Ajuns la Moscova, — probabil prin Kiev, unde va fi cercetat pe mitropolitul Petru Movilă —, fostul vlădică al românilor transilvăneni a fost primit de ţarul Rusiei (la 26 august 1645), căruia i-a dăruit părticele din moaştele Sfîntului Dumitru. In schimb, ţarul i-a făcut daruri bogate în bani şi obiecte. După o şedere de cîteva luni la Moscova, vlădica lorest s-a reîntors în Moldova, răscumpărîndu-şi garanţii de la Alba lulia. Şi-a petrecut restul vieţii la mînăstirea Putna (n-a ajuns episcop de Huşi, cum au crezut unii istorici). A murit aici, la adinei b£trîneţi, căci pe un Minei slavon în manuscris, din acea mî-năstire, se găseşte însemnarea : «Să se ştie cînd a murit vlădica lorest, în anul 7186 (= 1678) luna martie 12».
Ţinînd seamă de viaţa sa curată, dar mai ales de rîvna şi pătimirea îndurată pentru apărarea Ortodoxiei, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărît — la 28 februarie 1950 — ca mitropolitul Il'ie lorest să fie cinstit ca sfînt mărturisitor de către întreaga Biserică Ortodoxă Română, în ziua de 24 aprilie a fiecărui an, odată cu Sfântul Sava Brancovici, unul din urmaşii lui în scaunul mitropolitan. Canonizarea lor solemnă s-a făcut la Alba lulia, la 21 octombrie 1955.