[ALEXANDRU ANASTASIU]

Citatele de mai jos sunt date din cartea:

Mircea Păcurariu, Preot Prof. Dr. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Vol. 2. Editura IBMBOR. Bucureşti, 1992. Pag. 63-92

IV. SĂ VEDEM ACUM ROADELE ACESTEI TEOLOGII LA NOI
A. MITROPOLITUL GHENADIE
După înlăturarea lui Dosoftei, scaunul mi-tropolitan a fost ocupat de preotul nobil Gheorghe de Brad (cel pomenit în inscripţia din Alba Iulia-Maieri din 1622 : Ťpreot chir Gheorgheť), numit în călugărie — şi ca mitropolit — Ghenadie.'Presupunem că el a fost hirotonit la Tîrgovişte de mitropolitul de atunci al Ungrovlahiei, Luca din Cipru. Este atestat documentar ca mitropolit la 17 octombrie 1627. La 4 decembrie 1628 da o carte de întărire în slujbă protopopului Ianăş din Hunedoara, în care se intitula ŤPrea-sfinţitul arhiepiscop chir Ghenadie al scaunului Bălgradului şi Vadului şi Orăzii şi Sătmarului şi al întregii ţări a Ardealului şi celelalteť. Observăm că eparhia Vadului apare aici, oficial, încorporată în Mitropolia. propriu-zisă a Ardealului. Acest fapt s-a putut petrece cu puţin timp în urmă.
Cu toate că principele Gabriel Bethen îşi va fi pus mari nădejdi în mitropolitul Ghenadie că-1 va ajuta în încercările sale de răspîn-dire a calvinismului printre români, nu cunoaştem nici o abatere a iui de la credinţa ortodoxă. Dimpotrivă, a întreţinut în permanenţă legături cu domnii, ierarhii şi egumenii din Moldova. Desigur, în urma refuzului lui Ghenadie de a-I ajuta în acţiunea sa prozeli'tistă, Gabriel Bethlen a scris — se pare în mai multe rînduri — patriarhului ecumenic Ciril Lucaris (f 1638), cerîndu-i consimţămîntul pentru trecerea romanilor ortodocşi din Transilvania la calvinism. Nu se cunosc scrisorile lui Bethlen, ci numai răspunsul patriarhului, din 2 septembrie 1629, din care se pot afla şi unele din argumentele invocate de Bethlen în sprijinul încercării sale. Ei considera că preoţii români — prin calvinism — s-ar putea împărtăşi de lumina cărţii şi că trecerea lor la noua învăţătură a lui Calvin ar fi salutată cu satisfacţie de regele Suediei (Gustav II Adolf, admirator al lui Ciril Lucaris), de electorul de Brandenburg şi de principii protestanţi ai Germaniei (!) Patriarhul a combătut însă cu multă demnitate toate argumentele principelui calvin. Intre altele, îi scria : Ťnoi nu putem nici cum să dăm ajutorul nostru făţiş unei lucrări de felul acestať ; şi apoi continua : ŤDacă acea sărmană naţiune (românii, n.n.), lipsită de orice dreaptă învăţătură, ar trece la credinţa luminăţiei voastre, din neştiinţă sau din silă..., noi n-o putem împiedica, din cauza depărtării mare a locului şi a lipsei noastre de putere ; şi nici nu ni se cade nouă să ne luptăm altfel decît cu cuvîntul. Dar dacă am sprijini din partea noastră pe faţă sau în ascuns această părăsire de credinţă, am săvîrşi un păcat pe care nu l-ar putea spăla toate chinurile pamînteştiť. Ca unul care a călătorit în mai multe rînduri prin ţările române, patriarhul Ciril îi atrăgea atenţia lui Bethlen asupra zădărniciei planurilor sale şi prin aceste cuvinte : ŤPentru îndeplinirea fericită şi paşnică a acestei (schimbări de religie), ar trebui mai întîi să se rupă legătura de sînge şi de simţire care zvîcneşte în taină, dar cu multă putere, între românii din ţara Transilvaniei şi locuitorii din ţările Munteniei şi Moldovei. Negreşit, domnii vecini ai ziselor ţări nu vor îngădui aceasta niciodată şi foarte sigur vor pune piedici, dacă nu cu armele, cel puţin cu îndemnuri tainiceť. Deci şi străinii erau conştienţi de unitatea de credinţă, de limbă şi de origine a românilor din Transilvania, Ţara Românească şi Moldova.
Cu aceasta, s-au încheiat şi încercările lui Bethlen de a atrage pe români la calvinism, căci a murit la scurt timp (15 noiembrie 1629). Politica sa religioasă a fost continuată de noul principe Gheorghe Râkoczy I (1630—1648). Astfel, la 9 aprilie 1638, la rugămintea lui Ghenadie a întărit un decret dat de Betheln, în 1624, prin care preoţii din Ţara Făgăraşului erau scutiţi de impozite faţă de fisc. Din cuprinsul acelui decret, aflăm că încă din timpul lui Bethlen s-au impus cinci condiţii mitropolitului român, pe care Ťtotdeauna nevătămate le va ţine şi le va plini şi să fie ascultător de vlădica bisericii ungureşti de legea dreaptăť. înseamnă că mitropolitul român era pus sub ascultarea superintendentului calvin încă din timpul lui Gabriel Bethlen. Trebuie să ne reţină atenţia afirmaţia superintendentuilui Geleji Katona Istvân că Ghenadie Ťpe unele (condiţii) le ţinea, pe al-tele nuť.[…]
La 3 septembrie 1640, mitropolitul Ghenadie a trecut la cele veşnice. Deşi a păstorit în împrejurări vitrege, el a rămas un bun ortodox, căci nu s-a abătut cu nimic de la învăţătura Bisericii orto-doxe, ştiind să îndrume şi pe păstoriţii lui să păstreze adevărurile de credinţă ortodoxă.

Dacă ne ajută Dumnezeu Va urma