[MariS_]

În prealabil postat de ioan cezar

Sunt multe moduri, aflam din scrieri si din propria experienta firava, prin care ne apropiem de rugaciune.
Si multe, felurite rugaciuni practicam noi oamenii.
Si rugaciunile au fost catalogate, dupa vesmantul lor extern, in rugaciuni de cerere, de multumire etc. si chiar oamenii, una si aceeeasi persoana se afla in felurite stari atunci cand practica una si aceeeasi rugaciune.
Vasta este rugaciunea, complexa lucrarea ei! Nu ajunge viata de om pentru a-i da de margini...

Facem distinctia intre rugaciune ca vesmant (carcasa ei de vorbe) si lucrarea rugaciunii. Marii rugatori insa sunt ei insisi , cu totul, "rugaciune"... Slava lui Dumnezeu!

Talcuirea rugaciunii e de folos pentru incepator. Nu in zadar s-au ostenit cuviosii, urmind modelul Domnului care a adus primele lamuriri definitive (prin pogoramant, caci se cuvenea sa le fi obtinut deja ca dar printr-o viata curata, prin insasi rugaciunea dintr-o inima curata), sa talmaceasca atat de bogat o rugaciune sau alta.

Rugaciunea nu poate fi doar un act omenesc, o preocupare ca oricare alta, ci o ruptura totala cu modul de a fi obisnuit, lumesc. Daca nu e asa, nici nu e rugaciune, ci maimutareala, vai mie.
Si inca, o extraordinar de complexa activitate sufleteasca, cea mai complexa, limita extrema la care se poate ridica fiinta umana.
Si inca, nici asa nu mai este, cu vremea, nu mai este rugaciunea o activitate umana personala, individuala ci, pe masura inaintarii in vazduhuri este o aventura a sufletului, intre duhuri nu mereu prietenoase, dar si prietenoase!, este o lume de relatii interpersonale... Rugaciunea nu este inchidere in sine, ci deschidere. Tocmai deschidere este rugaciunea! Decentrare a eului de pe sine. Slava lui Dumnezeu ca o face in dar noua, bietilor oameni egoisti, spre sfaramarea mormantului zidit in care-alegem sa petrecem mai mereu...

Sa fiu iertat, dar s-ar cuveni putina umilinta incepatorului si oarecare consideratie fata de insusi acest cuvant sfant si sfintitor: rugaciunea.

Noi tragem in jos tot ce-i sfant.
In loc sa cautam cu atentie mare sa prindem firul tainic al unor daruri cu neputinta de gestionat doar de firea umana...
Si nu vedem pieirea in care ne topim cu totii, ceas de ceas.

S-ar cuveni nu noi sa inghitim lumina, cu pantecul intunecos al mintii noastre ci sa ne lasam modificati, re-modelati de mana blanda a Olarului, Lumina din Lumina...
Sa renuntam, treptat, la ale noastre, la cele ale mandriei si sa cersim de-a dreptul, sa cersim, o firimitura din Invatatura cea de negrait.

Iar Domnul este, cu noi cei de azi inca mai este, Multmilostiv si Multrabdator ... Dragostea Lui razbate chiar prin munti de piatra, chiar prin cosmosuri de intuneric gros.

Si, fratilor, sa avem grija noi: sa nu hulim, avind aerul inocent ca ne intereseaza cand una, cand alta...

O abordare cu care sunt in consonanta. Adaug doar cateva lucruri din putina mea experienta.
Nu e folositor duhovniceste sa impartim rugaciunile in puternice, tari sau slabe. Si asta si pentru a nu sminti pe altii. Unul face o rugaciune si aude aici ca o alta e mai puternica si imediat o schimba pe a lui, dornic de una mai puternica. Nu e bine. Rugaciunea puternica e cea care vine din cea mai mare adancime, adica din strafundul inimii noastre si poarta incarcatura iubirii.
Dar se poate face o diferentiere dupa scopul urmarit din rugaciune. Mintea noastra e ca o roata, morisca, se invarteste tot timpul. Uneori avem sus ravna, alteori indolenta, alteori poate un soi de deznadejde, asa cum afirma un frate pe alt fir de discutie. E bine sa avem pregatite rugaciuni "speciale" pentru aceste stari ale sufletului. Pentru starea de deznadejde recomand cu caldura rugaciunea talharului sau rugaciunea vamesului sau forma prescurtata a rugaciunii lui Iisus. Acest fel de rugaciune se mai numeste rugaciune strigat: noi suntem in prapastie si strigam dupa ajutorul lui Dumnezeu. Eu folosesc deobicei formula: "Miluieste, Doamne, sufletul meu pacatos!", dar se poate spune si simplu "Doamne, miluieste!" sau rugaciunea vamesului "Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului!". Important e sa o alegeti pe cea care va misca inima cel mai tare. Ea trebuie sa fie foarte scurta, ca un strigat de ajutor. E mai numita rugaciune sageata, pentru ca urca cel mai rapid la Cer. E caz de urgenta, e "apel 112", ca sa ma exprim prozaic.
Alt fel de rugaciune e cea pentru paza mintii si aici e clasica rugaciunea lui Iisus. Ea are rol sa pazeasca mintea de gandurile rautatii, sa pazeasca simturile de poftele placerii si sa pazeasca inima de invidie, ura si alte sentimente urate. Se foloseste in tot timpul zilei (chiar si noaptea de catre cei induhovniciti) si are mai multe trepte. Le gasiti descrise foarte frumos la parintele Cleopa. Trebuie stiut ca rugaciunea mintii si rugaciunea inimii folosesc exact aceleasi cuvinte, adica rugaciunea lui Iisus, ele se deosebesc, insa, foarte mult prin modul in care sunt spuse si scopul pentru care se folosesc. Daca rugaciunea mintii are rol principal de paza, rugaciunea inimii face mult mai mult, ea curateste inima de toata intinaciunea de peste zi si o aprinde de dragostea fata de Dumnezeu.
Si al treilea fel de rugaciune sunt toate celelalte, de cerere, de multumire, de laude. Aici regina este rugaciunea domneasca "Tatal nostru". Ea este foarte eficace atunci cand e spusa in grup sau in comuniune. Are si efect de legare a comuniunii, de cimentare a ei, de infratire prin Duhul intru Hristos. Aceasta se poate spune la masa, in familie, la biserica sau la orice eveniment ce implica prezenta mai multor persoane.
Pentru orice eventualitate si pentru orice stare in care ne aflam e bine sa avem pregatite rugaciuni "speciale", dupa inima noastra, una sa fie de strigare, alta de paza a mintii si alta pentru ocaziile cand suntem in comunitate cu altii. Insa nu e bine sa facem ierarhii intre ele, ca nu e folositor.
Sa nu schimbati rugaciunile fara aprobarea duhovnicului. Sper sa fie de folos. Doamne ajuta!
Har, smerenie si jertfa de sine.