Rugaciunea lui Iisus

Sunt multe moduri, aflam din scrieri si din propria experienta firava, prin care ne apropiem de rugaciune.
Si multe, felurite rugaciuni practicam noi oamenii.
Si rugaciunile au fost catalogate, dupa vesmantul lor extern, in rugaciuni de cerere, de multumire etc. si chiar oamenii, una si aceeeasi persoana se afla in felurite stari atunci cand practica una si aceeeasi rugaciune.
Vasta este rugaciunea, complexa lucrarea ei! Nu ajunge viata de om pentru a-i da de margini...

Facem distinctia intre rugaciune ca vesmant (carcasa ei de vorbe) si lucrarea rugaciunii. Marii rugatori insa sunt ei insisi , cu totul, "rugaciune"... Slava lui Dumnezeu!

Talcuirea rugaciunii e de folos pentru incepator. Nu in zadar s-au ostenit cuviosii, urmind modelul Domnului care a adus primele lamuriri definitive (prin pogoramant, caci se cuvenea sa le fi obtinut deja ca dar printr-o viata curata, prin insasi rugaciunea dintr-o inima curata), sa talmaceasca atat de bogat o rugaciune sau alta.

Rugaciunea nu poate fi doar un act omenesc, o preocupare ca oricare alta, ci o ruptura totala cu modul de a fi obisnuit, lumesc. Daca nu e asa, nici nu e rugaciune, ci maimutareala, vai mie.
Si inca, o extraordinar de complexa activitate sufleteasca, cea mai complexa, limita extrema la care se poate ridica fiinta umana.
Si inca, nici asa nu mai este, cu vremea, nu mai este rugaciunea o activitate umana personala, individuala ci, pe masura inaintarii in vazduhuri este o aventura a sufletului, intre duhuri nu mereu prietenoase, dar si prietenoase!, este o lume de relatii interpersonale... Rugaciunea nu este inchidere in sine, ci deschidere. Tocmai deschidere este rugaciunea! Decentrare a eului de pe sine. Slava lui Dumnezeu ca o face in dar noua, bietilor oameni egoisti, spre sfaramarea mormantului zidit in care-alegem sa petrecem mai mereu...

Sa fiu iertat, dar s-ar cuveni putina umilinta incepatorului si oarecare consideratie fata de insusi acest cuvant sfant si sfintitor: rugaciunea.

Noi tragem in jos tot ce-i sfant.
In loc sa cautam cu atentie mare sa prindem firul tainic al unor daruri cu neputinta de gestionat doar de firea umana...
Si nu vedem pieirea in care ne topim cu totii, ceas de ceas.

S-ar cuveni nu noi sa inghitim lumina, cu pantecul intunecos al mintii noastre ci sa ne lasam modificati, re-modelati de mana blanda a Olarului, Lumina din Lumina...
Sa renuntam, treptat, la ale noastre, la cele ale mandriei si sa cersim de-a dreptul, sa cersim, o firimitura din Invatatura cea de negrait.

Iar Domnul este, cu noi cei de azi inca mai este, Multmilostiv si Multrabdator ... Dragostea Lui razbate chiar prin munti de piatra, chiar prin cosmosuri de intuneric gros.

Si, fratilor, sa avem grija noi: sa nu hulim, avind aerul inocent ca ne intereseaza cand una, cand alta...