[ALEXANDRU ANASTASIU]

Mitropolitul Sfântul Simion Ştefan. îndată după înlăturarea lui Ilie lorest din scaun, soborul protopopilor a ales ca mitropolit pe ieromonahul Ştefan (din botez Simion) de la mînăstirea din Alba lulia. Nu avem ştiri despre el pînă la alegerea ca mitropolit. Presupunem că a învăţat carte în gimnaziul clin Alba lulia, care funcţiona de prin 1580, transformat în «colegiu academic» de principele Gabriel Bethlen, în 1622. Alegerea ca mitropolit a avut loc la sfîrşitul lui februarie sau în primele zile ale lunii martie 1643, căci dintr-o scrisoare a lui Geleji către Gh. Râkoczy, din 4 martie, aflăm că protopopii eparhiei se găseau încă în Alba lulia şi că «popa Ştefan... este acum vlădică». Din aceeaşi scrisoare aflăm că din cele 20 de protopopiate ortodoxe din Transilvania, 17 se găseau sub autoritatea superintendentului calvin. Această situaţie a nemulţumit pe.noul mitropolit, dar şi pe unii protopopi (de pe Cîmpie şi din Ţara Făgăraşului), care i-au declarat lui Geleji — în dimineaţa aceleiaşi zile — că nu doresc să iasă de sub ascultarea mitropolitului ortodox. Dîndu-şi seama de insuccesul propagandei calvine, Geleji sfătuia pe principe — în aceeaşi scrisoare — să îngăduie lui Sfântul Simion Ştefan să facă vizite canonice şi în protopopiatele puse sub ascultarea lui. în aceste vizite, mitropolitul urma să fie însoţit de «popa Gheorghe şi de Molodiţ» (probabil Gheorghe din Secul care a lucrat la traducerea Catehismului calvinesc şi Mihail Molodeţ, viitorul episcop de Maramureş, din 1651) «fără de care să nu vorbească nimic cu nimenea, ci adunînd preoţii români la fiecare protopopie, să-i sfătuiască a primi condiţiunile şi articolele...». Desigur este vorba de cele 15 puncte umilitoare care i-au fost impuse prin decretul de recunoaştere dat de Gh. Râkoczy I la 10 octombrie 1643. lată principalele îndatoriri : să se predice în româneşte, clar numai după Sfînta Scriptură, înlăturîndu-se astfel Sfînta Tradiţie ; tineretul să fie instruit după Catehismul calvinesc ,■ în locul Sfintei Împărtăşanii să se folosească pîine şi vin nesfinţite , să se înlăture ritualul botezului şi al înmormîntării, introducîndu-se — în locul lor — rugăciunile şi cîn-tările folosite de calvini , să se înlăture cultul icoanelor şi al crucii ] să nu se pună piedici preoţilor şi credincioşilor care, «din însufiarea Sfîntului Duh», doreau si treacă la calvinism ş.a. Se precizau apoi cî-teva din drepturile pe care le avea superintendentul calvin asupra Bisericii Ortodoxe şi a mitropolitului. Astfel, «episcopul ortodox unguresc» trebuia să fie consultat «în orice lucru greu în trebile reli-giunii», îşi dădea avizul la numirea, menţinerea sau îndepărtarea clin slujba a protopopilor şi se pronunţa — în caz de apel — asupra sen-iinţelor date de mitropolit şi protopopi.
În aceeaşi diplomă de confirmare erau menţionate şi comitatele peste care se întindea jurisdicţia mitropolitului Ştefan : Alba, Crasna, Solnocul de Mijloc, Dobîca, Cluj, Turda, Cetatea de Baltă (Tîrnava), apoi districtele Chioar, Bîrsa şi Bistriţa, scaunele secuieşti şi săseşti. în zonele care — după părerea lui Râkoczy — erau cîştigate pentru calvinism (Alămor, Orăştie, Haţeg, Hunedoara, Ilia, Criş şi trei protopopiate din Ţara Făgăraşului), «nu va putea să aibă nici o putere, decît numai cît îi va îngădui domnul episcop ortodox unguresc» (!).
Daca mitropolitul Ştefan ar fi îndeplinit toate condiţiile care i-au fost impuse, fără îndoială că s-ar fi schimbat din temelii nu numai viaţa Bisericii, ci şi viaţa poporului român din Transilvania. Faptul că ele n-au fost îndeplinite se datorează nu numai curajului şi destoiniciei mitropolitului Ştefan, ci mai ales credincioşilor ortodocşi, care au ştiut să-şi apere cu dîrzenie legea strămoşească.
Un caz interesant prezintă parohiile româneşti din Ţara Făgăraşului care, încă din 1585, au fost puse — pentru mai bine de un deceniu — sub autoritatea preotului calvin maghiar din Făgăraş. Aceeaşi situaţie s-a repetat la începutul secolului următor, în timpul principelui Gabriel Bethlen. în 1647, printr-un decret al lui Gheorghe Râkoczy I, toate bisericile româneşti din Ţara Făgăraşului erau scoase de sub ascultarea mitropolitului şi puse sub conducerea protopopului Stefan din Berivoi, dependent direct de principe. Noului protopop şi preoţilor ssi li se cerea să înveţe pe credincioşi Biblia şi Catehismul calvinesc. Drepturile acestui «protopop suprem» vor fi durat pînă prin 1659, cînd principele Acaţiu Barcsai a pus Ţara Făgăraşului sub ascultarea mitropolitului Sfântul Sava Brancovici.
în 1648, sub principele Gh. Râkoczy II, s-a tipărit un nou Catehism calvinesc, în româneşte, cu litere latine şi ortografie maghiară. Era tradus din ungureşte de cunoscutul predicator calvin Fogarasi Istvân din Lugoj şi tipărit cu cheltuiala lui Acaţiu Barcsai — un român maghiarizat din Bîrcea Mare (jud. Hunedoara), banul Lugojului şi Caransebeşului şi comite suprem al Severinului, mai tîrziu principe al Transilvaniei. Am arătat şi în alt loc că primul Catehism — cel din .1642 —■ a primit din partea lui Varlaam, mitropolitul Moldovei, cu-noscuta replică : Răspuns la Catehismul calvinesc. Nu se ştie din ce motive calvinii au răspuns mitropolitului moldovean, abia în 1656, printr-o broşură tipărită la Alba Iulia cu titlul : „Scutul catichizmusului, cu răspuns den Scriptura svăntă, împotriva răspunsului a doao ţări fără Scriptură svăntâ”. Se ocupa cu Sfînta Scriptură, combătînd deci tradiţia, sfintele icoane, sfintele taine şi apărînd învăţătura calvină. N-ar fi exclus ca autorul să fie superintendentul Gheorghe Csulai, care a luat locul lui Geleji (-J- 1649), iar în româneşte să-I fi tradus vreun preot româno-calvin. Se cunosc multe .cazuri de trecere cu forţa a unor biserici româneşti în stăpînirea calvinilor. De pildă, în 1652 a fost răpită biserica ortodoxă românească din Turdaş (jud. Hunedoara) şi dată celor 26 de credincioşi calvini din sat, iar ortodocşii, siliţi să-şi facă o biserică nouă, din nuiele. […]
Concluziile care se desprind din această sumară prezentare sînt evidente.
Mitropoliţii Dosoitei, Ghenadie 11, Sfântul llie Iorest şi apoi Sfântul Simion Ştefan au fost confruntaţi în permanenţă cu tentativele principilor şi superintendenţilor calvini de a produce dezbinarea bisericească a românilor prin calvinism. în această luptă de apărare a credinţei, dar şi a fiinţei naţionale, s-a remarcat mai ales mitropolitul Sfântul llie Iorest, un adevărat martir al Ortodoxiei româneşti (canonizat ca atare în 1955, prâznuit la 24 aprilie). Iar urmaşul său, Sfântul Simion Ştefan, cu mijloacele care i-au stat la îndemînă, cu dîrzenia si abilitatea sa, la care se adaugă credinţa puternică a păstoriţilor, a ştiut să treacă peste orice obstacole, lăsînd culturii româneşti acel dar nepreţuit care este Noul Testament din 1648. Ierarh cu alese preocupări cărturăreşti, insuileţit de un cald patriotism, Si-mion Ştefan se încadrează în curentul larg umanisto-renascentist de culturalizare a poporului şi de ap rare a Ortodoxiei, reprezentat la noi de marii săi contemporani: Varlaam al Moldovei, Ştefan al Ungrovlahiei, iar dincolo de hotare, de Petru Movilă al Kievului. […]