În prealabil postat de ioan cezar

Da, frate Vlad, miezul versetului este mereu mai bogat decat ne pare uneori, cata vreme ne aflam in Ocean...:), in Oceanul Scripturii! Cu barcuta noastra mica... Iar sfintii, tocmai de aceea au putere de lamurire pentru noi, intrucat in barcuta lor a incaput, prin Duhul Sfant, uneori intreaga Dumnezeirea...
Ma bucur ca ai deschis un pic din evantaiul interpretarilor. Ceea ce nazuiam era tocmai a da atentie smerita textului, pentru a preveni opiniile grabite, curioase chiar, unele de-a dreptul straine de Dumnezeu.
Cat priveste cuvantul sfantului meu cel mai drag, Isaac Sirul, desi nu am textul la indemana acum, imi pare ca talcuirea e in acord cu mesajul mai larg al capitolului. Fonful dominant al textului se refera la relatiile dintre semeni, la lupta lumeasca pentru ierarhii si prioritati, la goana dupa preamariri si cinstiri. La certuri, la pedepse si iertare... Tocmai pentru a aduce pacea aici, Domnul vine si spune ca mai este si El, cand ne razboim intre noi, aratind ca aceia care se aduna pentru vreo pricina in numele Lui, chemindu-l deci ca Judecator, vor bate ispita de a deveni ei insisi judecatorii aproapelui. Acest aspect cred ca nu trebuie omis din nici o talcuire, deoarece e limpede care e cadrul versetului, contextul, mesajul central transmis de Domnul.
Iar sfantul Isaac, om al isihiei, asadar al linistii si pacii prin Duhul lui Hristos, fireste ca pune aceeasi problema - problema conflictului, pe care o muta din planul exterior al relatiilor interumane, in planul intern, subiectiv, dinlauntrul sufletului. In noi e razboi. Adam cel vechi se razboieste cu omul duhovnicesc, mintea cu inima. Si cata vreme Hristos nu este chemat, razboiul interior nu va cunoaste pacea.
Domnul se arata in acest verset Facatorul de pace. Si intre noi, si inlauntrul nostru.
Asa imi pare, iti multumesc Vlad ca mi-ai dat prilejul sa imi expun opinia si cer iertare ca m-am abatut de la topic.
Domnul fie cu noi!