Citat:
În prealabil postat de laurastifter
Cred că un alt mod de manifestare a recunoștinței față de Dumnezeul nostru, Cel Ce a binevoit să ni Se reveleze întrupându-Se pentru noi, este mărturisirea credinței pentru că, așa cum ați afirmat și dvs într-un alt mesaj, nu ne este îngăduit să-i lăsăm pe semenii noștri în neștiință sub pretextul toleranței și al iubirii, ci suntem datori să devenim, prin cuvintele noastre și prin exemplul personal, promotori ai Ortodoxiei în relația cu frații noștri creștini de alte confesiuni, iar în fața celor de alte religii, mărturisitori fideli și înflăcărați ai lui Hristos, Cel Care este unicul Adevăr absolut și Viața cea adevărată (cf. In14, 6).
|
Revin iar eu cu "gandirea viciata" care v-a ofuscat, dar chiar nu vad altfel cum i-as putea spune.
Termenul de "frati" merge, pentru ca avem aceeasi protoparinti dar "frati crestini" mi se pare gresit, pentru ca nu avem aceeasi mama - Biserica, nici acelasi Tata - Duhul Sfant.
Chiar si Botezul lor este discutabil, chiar recunoscut valid prin iconomie, nu este deplin fara mirungerea ortodoxa, deci de unde si pana unde "frati crestini"?
Iar pe Hristos il marturisesc si ei dar din pacate nu este acelasi Hristos, vederea lor vizavi de Hristos este incetosata tare si nu de putine ori se confunda cu alte duhuri, deci marturisind tu de al tau Hristos, ortodox, ei il vor vedea pe a lor Hristos - nu prea deloc ortodox.
Credeti ca aveti ceva in comun si de fapt fiecare este in iluziile lui despre celalalt - asta este falsul ecumenism.
Si este mortal, pentru ca tu il vezi pe celalalt ca mantuindu-se si de fapt se afla intr-un impas spiritual, ii spui "frate crestin" indreptatindu-i de fapt ratacirea si facandu-l sa se increada si mai mult in ratacirea lui.
Discuta cu celalalt, ai deschidere fata de celalalt - nu cum procedeaza falsii "anti-ecumenisti" care vor clubuletul lor exclusivist in care ei sa vorbeasca iar restul sa taca, dar atunci cand sunt discutii interconfesionale, nu ezita sa-i pui celuilalt sub semnul intrebarii calea pe care se afla, daca il conduce la mantuire sau nu.
Daca nu poti sa faci asta, nu te tine sa faci asta, atunci evita discutiile interconfesionale si punct.
Roaga-te pentru el, dar nu-i ridica statuie pentru anumite merite aparente.
Dar daca discutiile astea au loc, si este inevitabil sa aiba loc intr-un astfel de loc cum e forumul, ajuta-l sa inteleaga ca
nu se afla pe drumul mantuirii in credinta lasata de Dumnezeu pentru mantuirea omului, ci in inselarea unor credinte fabricate de oameni la randul lor inselati de cel rau.