Personal, cel mai mult ma mahneste pozitia triumfalista a unora, ca si cand toate s-au rezolvat si nu mai avem de facut decat sa ne culcam pe burta cu laurii pe piept. Asta nu e atitudine insuflata de Domnul ci de tovarasul dracu.
Pozitia triumfalista a existat dintotdeauna in Biserica, la unii oameni si grupari, dar astazi pare si mai tipatoare, asa cum sunt culorile unor toale de prost gust.
Nicaieri nu se minte mai mult decat in crestinism, asta-i limpede pentru orice crestin cat de cat lucid. In sens bun, acest fapt se datoreaza constientizarii neputintei, in duh de umilinta si pocainta. Crestinul vede cum pacatuieste permanent, in duh fiind purtat de Duhul iar aceasta pocainta a lui il apropie de Domnul. Intelege bine cat e de fragil si de usor de momit de satana, intelege bine urmarile pacatului in om si pricepe ca fara Domnul nimic nu este si nimic nu poate face. Intelege asa Scriptura, Cuvantul Domnului. O traieste aievea. Si comparind scurtele clipe de luciditate cu toate porcariile pe care le faptuieste zilnic, ajunge sa isi dea seama cat de mult minte crestinul, cum il batjocoreste pe Insusi Domnul, cum Il scuipa, cum Il biciuieste, cum Il rastigneste zilnic.
Cine nu intelege si nu simte asta face parte din suburbiile intunecate ale Bisericii si risca sa ramana acolo iar dupa moarte sa treaca gardul unde e plansul si scrisnirea dintilor. Mai mult inca, acest risc apartine in egala masura si celor sporiti duhovniceste, pentru care ispitele sunt corespunzator mai mari si mai perfide. Dracul nu lupta cu mine in aceeasi msura in care lupta cu un cuvios de pe Athos, de pilda. Cu mine e distreaza, mai trage o pipa, mai rasfoieste ziarul, mai arunca un ochi asa cum gospodina care croseteaza mai trage cu ochiul la friptura care se rumeneste singura in cuptorul cu microunde.

Teoria oglindirii nu are legatura cu ce am scris eu. Daca am folosit cuvantul oglinda si am scris o propozitie apelind la metafora oglindirii, asta nu inseamna ca m-am subordonat si am dezvoltat un curent de gandire strain de ortodoxie. Nu ma intereseaza practicile si teoriile pagane, nici oculte, nici ezoterice etc. Vad ca voi cunoasteti multe din astea si le scrieti pe labartatelea. Profitati de ocazie ca sa va etalati cunostintele bolnavicioase. Treaba voastra!
Pentru ochiul si inima buna, duhul, intelesul cuvintelor mele se vedea limpede din context. Si nu am facut nimic altceva decat sa dezvolt o particularizare, un exemplu, pe marginea cuvantului P.S. Episcop, pe textul pus voua sub ochi. Dar nu-l ingaduiti pe Episcop, nu va place cum v-o tranteste Omul lui Hristos. Treaba voastra, doar luati-va labele de pe mine, dezvoltati interpretativitatea deliranta pe alte meleaguri!
Dar cine decupeaza fire de par din corpul uman si apoi striga ca parul nu alearga, nu vorbeste, nu canta, are desigur dreptate. Dar v-am spus eu voua contrariul?
E greu sa comunici un inteles care reclama o diversitate de actiuni psihice in flux continuu, unuia care se pricepe sa faca doar analiza apoi sa delireze pornind de la un element extras. Fata de delir, tot respectul! Eu unul ma tin la distanta, pana trece parjolul.

In Dragobete, ca si in alte sarbatori care abia mai amintesc de originea lor categoric crestin ortodoxa, datorita balariilor intunericului care au crescut intre timp peste samanta florilor, licaresc elemente de viata intru Hristos. Cine are ochi de vazut sa vada! Cui ii place sa vada doar ce e prost si sa afirme, generalizind abuziv si bucuros de ocazie, ca totul este prost, sa-i fie de bine!

Lumea asta considerata rea de tot ereticul si, inca mai mult, Insasi Biserica spasmodica a lui Hristos, cu toate contrariiile si ororile ei ascunse sub pres din frica si viclenie sau dezvaluite cu nerusinare in ochii lumii, lumea si Biserica asadar: sunt creatia lui Dumnezeu care a ingaduit si ingaduie sa aiba loc tot felul de caderi si abateri.
Lumea aceasta e buna, e harazita fericirii si mantuirii. Inlauntrul ei respira Duhul Sfant, inlauntrul ei cresc sfintii, ca intotdeauna. Aici, sub soare si cer, intre oameni si probleme omenesti, printre boli si necazuri, intre dezbinari felurite, sub tot felul de silnicii si de apasari, de victorii momentane sau mai indelungate ale intunericului, aici are loc procesul de devenire intru Fiinta.
Unii dintre noi avem insa tendinta sa negam asta si, facind pe noi de frica in pantalonasii scurti, ne complacem in iluzia vazutului invers. Otravim cu gandirea negativa firele de iarba verde, minimalizam razele preadelicate ale Soarelui... Preamarim rautatea si moartea. Alungam Taina.
Dumnezeu sa ne lumineze pentru a vedea cum trebuie vazut! Pe toti laolalta si pe fiecare in parte! AMIN+