Subiect: Tatal nostru
View Single Post
  #2  
Vechi 01.03.2012, 09:17:23
adam000 adam000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.09.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 719
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ioan cezar Vezi mesajul
Ca sa ma exprim metaforic, rugaciunile "programate" sunt lopeti si cazmale, sape si pluguri pe care le folosim ca sa destelenim ogorul sufletesc.
Rugaciunile programate sint in primul rind cea mai de baza cateheza. La inceputul inceputurilor citesti si te intrebi ce vrea sa zica. Dar sufletul tau poate nici nu intelege tot, poate nici nu este pe aceeasi lungime de unda cu rugaciunea citita. Cand constientizezi ca nici macar nu intelegi tot ce vrea sa spuna, te rogi la Domnul sa-ti descopere intelesul. E deja o a doua rugaciune (de data asta sincera si mai din suflet, directa vorbire cu Dumnezeu - deci o rugaciune mai "adevarata") paralela cu cea rostita (care e oarecum straina de starea ta de atunci). Iar cand Domnul iti pune gandul bun in minte si incepi sa intelegi, abea atunci descoperi si te minunezi ca exista o discrepanta intre minte si inima. Mintea intelege intrucatva, insa inima nu simte ceea ce ar trebui sa simta, nu e in acord, nu e in peisajul rugaciunii rostite.

Este ceea ce descrie Sf. Ignatie Briancianinov intr-o predica extrem de elocventa, care predica merita din plin citita integral, si pe care o gasiti aici:

http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...re-ne-trebuie/

Citat:
Inima, pe care viata nepasatoare dinainte a ranit-o de moarte, nu da niciun semn de viata. In zadar aduna mintea ganduri despre moarte, despre judecata lui Dumnezeu, despre multimea pacatelor sale, despre chinurile din iad, despre desfatarile raiului; in zadar se straduieste mintea sa loveasca in inima cu aceste ganduri: inima ramane fara impreuna-simtire fata de ele, de parca nici iadul, nici raiul, nici judecata lui Dumnezeu, nici pacatele, nici starea de cadere si pierzare nu ar avea cu ea nicio legatura. Ea doarme somn adanc, somn de moarte: ea doarme, adapata si imbatata cu otrava pacatului.
Citat:
Cand vom vrea sa ne indeletnicim cu citirea Cuvantului lui Dumnezeu, ce plictiseala ne va apuca! Ce greu de inteles, ce putin interesant, ce ciudat ni se pare tot ce citim acolo! Cum dorim sa scapam mai repede de aceasta lectura! De ce? Pentru ca nu avem impreuna-simtire fata de Cuvantul lui Dumnezeu. Cand ne sculam la rugaciune, ce uscaciune, ce raceala simtim! Cum ne grabim sa terminam rugaciunea noastra superficiala, plina de imprastiere! De ce? Fiindca suntem straini de Dumnezeu: credem in existenta lui Dumnezeu cu o credinta moarta; El nu exista pentru simtirea noastra. Pentru ce am uitat de vesnicie? Suntem cumva scosi din randul celor ce trebuie sa intre in necuprinsul ei taram? Oare nu ne asteapta moartea, asa cum ii asteapta si pe ceilalti oameni? Si atunci, pentru ce am uitat de vesnicie? Fiindca ne-am lipit cu tot sufletul de materie, fiindca niciodata nu ne gandim si nu vrem sa ne gandim la vesnicie, fiindca am pierdut pretioasa ei presimtire si am dobandit un fel mincinos de a simti pribegia noastra pamanteasca. Acest fel mincinos de a simti ne infatiseaza ca nesfarsita viata noastra pamanteasca. Suntem atat de amagiti si atrasi de el incat randuim potrivit lui toate faptele noastre, aducand puterile sufletului si trupului jertfa stricaciunii, neingrijindu-ne deloc de lumea cealalta, care ne asteapta: si, totusi, va trebui negresit sa devenim vesnici locuitori ai acelei lumi. De ce curg din noi ca dintr-un izvor vorbirea desarta, cuvintele spurcate, glumele de nimic, osandirea aproapelui, batjocurile muscatoare? De ce petrecem multe ceasuri in cele mai desarte distractii fara a simti nicio greutate, de ce nu ne mai saturam de ele, de ce ne straduim sa trecem de la o indeletnicire desarta la alta si nu vrem sa dam macar cateva clipe cercetarii pacatelor noastre, plansului pentru ele? Fiindca am dobandit impreuna-simtire fata de pacat, fata de tot ce este desartaciune, fata de tot lucrul prin care intra pacatul in om si prin care se pastreaza pacatul in om; fiindca am pierdut impreuna-simtirea fata de toate indeletnicirile prin care intra in om virtutile cele iubite de Dumnezeu, prin care acestea se inmultesc si se pastreaza in om. Nesimtirea este sadita in suflet de lumea cea vrajmasa lui Dumnezeu si de ingerii cazuti cei vrajmasi lui Dumnezeu, cu impreuna-lucrarea slobodei noastre voi. Ea creste si se intareste prin vietuirea dupa principiile lumesti; ea creste si se intareste atunci cand omul urmeaza propriei sale ratiuni si voi cazute, cand el paraseste slujirea lui Dumnezeu si cand slujeste lui Dumnezeu cu nepasare.
Abea de aici incolo incepe straduinta si adevarata lupta de a ne (fi) resuscitate inimile prin rugaciune spre viata pe care ne-o ofera Dumnezeu, spre - cum frumes se exprima sfantul - "impreuna-simtire fata de Cuvantul lui Dumnezeu".
__________________
Ca sub stapanirea Ta totdeauna fiind paziti, Tie slava sa inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor
Amin.

Last edited by adam000; 01.03.2012 at 09:19:25.
Reply With Quote