Ne-am putea intreba: care e sensul tuturor acestor lucruri?
In clipa in care vine incercarea, sufletul nu o poate primi ca pe o aratare a milostivirii lui Dumnezeu (cum de fapt ea este!)
sau a increderii lui Dumnezeu fata de el, ca dorinta a Acestuia de a-l face pe om
sa se impartaseasca de sfintenia si plinatatea vietii care este intru El.
Sufletul nu stie decat un lucru: Dumnezeu l-a parasit dupa ce i-a aratat Lumina Lui, facind astfel suferintele lui si mai profunde.

Iar cand ajunge la capatul puterilor
el nu-L vede pe Dumnezeu plecindu-Se milostiv spre el; si atunci ii vin ganduri si simtaminte despre care e mai bine sa tacem.

Sufletul coboara in iad
dar nu asa cum coboara cei ce n-au cunoscut Duhul lui Dumnezeu
si care n-au in ei lumina adevaratei cunostinte a lui Dumnezeu
si prin urmare sunt orbi.
Nu, el coboara aici fiind in stare sa distinga natura intunericului pe care-l simte.

Acest lucru nu se intampla decat celor care
dupa ce au cunoscut harul dumnezeiesc
l-au pierdut mai apoi.