Importanta RUGACIUNII

Ne-am putea intreba: care e sensul tuturor acestor lucruri?
In clipa in care vine incercarea, sufletul nu o poate primi ca pe o aratare a milostivirii lui Dumnezeu (cum de fapt ea este!)
sau a increderii lui Dumnezeu fata de el, ca dorinta a Acestuia de a-l face pe om
sa se impartaseasca de sfintenia si plinatatea vietii care este intru El.
Sufletul nu stie decat un lucru: Dumnezeu l-a parasit dupa ce i-a aratat Lumina Lui, facind astfel suferintele lui si mai profunde.

Iar cand ajunge la capatul puterilor
el nu-L vede pe Dumnezeu plecindu-Se milostiv spre el; si atunci ii vin ganduri si simtaminte despre care e mai bine sa tacem.

Sufletul coboara in iad
dar nu asa cum coboara cei ce n-au cunoscut Duhul lui Dumnezeu
si care n-au in ei lumina adevaratei cunostinte a lui Dumnezeu
si prin urmare sunt orbi.
Nu, el coboara aici fiind in stare sa distinga natura intunericului pe care-l simte.

Acest lucru nu se intampla decat celor care
dupa ce au cunoscut harul dumnezeiesc
l-au pierdut mai apoi.

Samanta iubirii dumnezeiesti pe care sufletul o poarta in adancul sau
naste atunci in el o cainta, a carei putere si amploare depasesc masura constiintei obisnuite.
Varsind lacrimi din belsug, omul se indreapta atunci spre Dumnezeu
din toata fiinta sa,
din toata puterea sa,
si asa descopera adevarata rugaciune

(Aici suntem in plina tema a topicului!)

care-l smulge din aceasta lume pentru a-l introduce intr-o alta lume,
in care aude cuvinte pe care nici o limba omeneasca nu le-ar putea rosti.
Ele sunt negraite,
caci din clipa in care sunt traduse in cuvinte, sau notiuni obisnuite,
cel care le aude nu le va interpreta decat in functie de cunoasterea
pe care o are din propria sa experienta, fara sa-i depaseasca limitele.

Cand sufletul a trecut prin toata aceasta serie de aspre incercari
vede limpede in el insusi
ca nu exista in lume loc, suferinta, bucurie, putere, faptura
care sa-l poata smulge de langa iubirea lui Dumnezeu.

Si de acum inainte
intunericul nu va mai putea inghiti lumina acestei vieti.


Dumnezeu sa ne miluiasca, fratilor si surorilor intru Hristos! Post binecuvantat! AMIN+

[cristiboss56]

Multumesc prietene Ioane , de rabdarea de care ai dat dovada in a posta cateva lucruri lamuritoare , dar oricum subiectul este extrem de vast , mult prea vast pentru a fi lamurit in totalitate . Cu adevarat , de multe ori , Dumnezeu nu-i usor de suportat pentru firea noastra cazuta si mult prea alipita de cele lumesti . Iti multumesc inca odata , si sper sa deschizi un thread pe aceasta tema a deznadejdii si a depresiei , a omului ajuns la disperare . . . ! Este un subiect extrem de vast , cu multe necunoscute !
Doamne ajuta !

În prealabil postat de cristiboss56

Multumesc prietene Ioane , de rabdarea de care ai dat dovada in a posta cateva lucruri lamuritoare , dar oricum subiectul este extrem de vast , mult prea vast pentru a fi lamurit in totalitate . Cu adevarat , de multe ori , Dumnezeu nu-i usor de suportat pentru firea noastra cazuta si mult prea alipita de cele lumesti . Iti multumesc inca odata , si sper sa deschizi un thread pe aceasta tema a deznadejdii si a depresiei , a omului ajuns la disperare . . . ! Este un subiect extrem de vast , cu multe necunoscute !
Doamne ajuta !

AMIN! AMIN! AMIN!
Multumesc, frate Cristian si ma iarta pentru iesirile mele. Post binecuvantat, frate!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

AMIN! AMIN! AMIN!
Multumesc, frate Cristian si ma iarta pentru iesirile mele. Post binecuvantat, frate!

Postul s-a sfarsit de ceva timp , dar a fost un Post greu pentru mine cel putin , iar povara nu a fost din cauza partii alimentare , ci ispitelor si a gandurilor ce au navalit in timpul rugaciunii . Partea alimentara este extrem de benefica , si asta o spun acum cand sunt satul din cele de dulce . DA , trupul nu este facut pentru imbuibare , iar postul este foarte bine venit pentru a putea face o comparatie dintre << bine si rau >> . In fine , draga Ioane , sunt multe de spus , dar vorbind strict despre rugaciune , sunt momente groaznice cand mintea zboara complet in alta parte , totul devine o povara greu de explicat , si totul se reduce la ceva formal , precum sunt momente inexplicabile , cand o liniste profunda se intaureaza in jur , iar rugaciunea curge firesc , usor , precum un dialog , iar la sfarsit apare regretul ca s-a terminat ! Sunt momente atat de contradictorii si greu de explicat , si cred si sunt convins ca si tu , si altii au trecut prin astfel de momente "ciudate".
Bine ai spus , prietene , ca Dumnezeu nu-i usor de suportat , dar adaug , ca groaznic este fara El . . . , groaznic !

[Ekaterina]

Am gasit un cuvant puternic despre rugaciune la Sfantul Ioan Gura de Aur:

"Nici un gand sau fapta, care duce la dreapta credinta, nu poate intra in suflet fara ajutorul rugaciunii si slujirii lui Dumnezeu. Dupa cum un oras, care nu-i inconjurat cu ziduri cade usor in mana dusmanilor, pentru ca-i lipseste zidul care sa-i impiedice, tot asa si sufletul, care nu-i ingradit cu rugaciuni este supus usor de diavol si umplut lesne cu orice pacat.

Mai intai, diavolul nu indrazneste sa se apropie, cand vede ca sufletul e intarit cu rugaciuni ; se teme de taria si puterea pe care i-o dau rugaciunile, care-l hranesc mai bine de cum hranesc mancarurile trupul ; apoi, cei care se roaga cu ravna nu pot sa faca o fapta nevrednica de rugaciune, ci rusinandu-se de Dumnezeu, cu Care nu de mult vorbisera, indeparteaza iute toata uneltirea vicleanului ; ei singuri se gandesc ce rau mare este ca, dupa ce ai vorbit nu de mult cu Dumnezeu si L-ai rugat sa-ti dea viata curata si sfinta, sa te indrepti indata spre diavol, sa primesti in suflet placerile rusinoase, sa lasi pe diavol sa intre in sufletul pe care de curand l-a cercetat Dumnezeu si sa ingadui dracilor sa patrunda in sufletele fata de care harul Duhului si-a aratat marea sa iubire de oameni si purtarea sa de grija.

Mi se pare ca daca cineva ar spune ca rugaciunile sunt nervii sufletului, ar spune adevarul. Dupa cum datorita nervilor, trupul se mentine, alearga, sta drept, traieste si sta strans unit, iar daca tai nervii strici toata armonia trupului, tot asa si sufletele, datorita sfintelor rugaciuni isi pastreaza armonia lor, se mentin si alearga cu usurinta pe calea bunei credinte."

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ekaterina

Am gasit un cuvant puternic despre rugaciune la Sfantul Ioan Gura de Aur:

"Nici un gand sau fapta, care duce la dreapta credinta, nu poate intra in suflet fara ajutorul rugaciunii si slujirii lui Dumnezeu. Dupa cum un oras, care nu-i inconjurat cu ziduri cade usor in mana dusmanilor, pentru ca-i lipseste zidul care sa-i impiedice, tot asa si sufletul, care nu-i ingradit cu rugaciuni este supus usor de diavol si umplut lesne cu orice pacat.

Mai intai, diavolul nu indrazneste sa se apropie, cand vede ca sufletul e intarit cu rugaciuni ; se teme de taria si puterea pe care i-o dau rugaciunile, care-l hranesc mai bine de cum hranesc mancarurile trupul ; apoi, cei care se roaga cu ravna nu pot sa faca o fapta nevrednica de rugaciune, ci rusinandu-se de Dumnezeu, cu Care nu de mult vorbisera, indeparteaza iute toata uneltirea vicleanului ; ei singuri se gandesc ce rau mare este ca, dupa ce ai vorbit nu de mult cu Dumnezeu si L-ai rugat sa-ti dea viata curata si sfinta, sa te indrepti indata spre diavol, sa primesti in suflet placerile rusinoase, sa lasi pe diavol sa intre in sufletul pe care de curand l-a cercetat Dumnezeu si sa ingadui dracilor sa patrunda in sufletele fata de care harul Duhului si-a aratat marea sa iubire de oameni si purtarea sa de grija.

Mi se pare ca daca cineva ar spune ca rugaciunile sunt nervii sufletului, ar spune adevarul. Dupa cum datorita nervilor, trupul se mentine, alearga, sta drept, traieste si sta strans unit, iar daca tai nervii strici toata armonia trupului, tot asa si sufletele, datorita sfintelor rugaciuni isi pastreaza armonia lor, se mentin si alearga cu usurinta pe calea bunei credinte."

Ce bun raspuns ne da Sf. Ioam Gura de aur la cele scrise aici :


Mosh-Neagu




"Soluția propriei existențe
Pentru fiecare dintre noi, există momente când ne aflăm la o răspântie de gânduri si vrem parcă să facem ceva. Care este acel „ceva” pe care decidem într-un final să-l facem ? Sau poate nici nu e vorba de „un final”, întrucât ne hotăram destul de repede ce să facem : punem mana pe telecomandă si schimbăm canalele până găsim ceva ce se potriveşte stării în care ne aflăm, de obicei un film artistic, sau poate un documentar… Uneori (mai rar) punem mâna pe o carte, deşi acest gest a devenit cu totul o excepţie, fiindcă de când cu internetul, cartea este monotonă si fadă…
Care este primul gând în mintea noastră, spre care ne îndreptăm, atunci când se întâmplă sa ne plictisim ? Cedăm primului impuls, sau ezităm îndelung si „negociem” cu conştiinţa ? Câţi dintre noi suntem tentaţi să găsim soluţia propriei existente ? Atât timp cât „ne plictisim”, ceva nu e în regula : ori suntem bolnavi, ori suntem nehotărâți, ori suntem limitaţi de resurse financiare pentru a ne pune în practică preocupările uneori duse dincolo de limitele posibilului… Pe o scară de la 1 la 10, unde se află Dumnezeu în obsesiile noastre? Cumva pe locul 11? Iar dacă în îngăduinţa noastră față de propriile slăbiciuni, Îl punem totuşi pe Dumnezeu intre 1 si 10, cât de tentaţi suntem să dăm fuga spre rugăciune în momentul plictisului nostru si nu spre telecomandă, telefon la cineva pe aceeaşi lungime de undă, internet să vedem ce s-a mai scris în urma poziţiei noastre, într-o anumită problemă…
Fără prea multă explicaţie, fiecare dintre noi este strâmtorat în visele lui si parcă împiedicat „sa zboare”. Am fi mult mai mulţumiţi dacă am putea face cutare sau cutare lucru. De obicei totul se învârte în jurul banilor: „Dacă as avea bani, as călători în toată lumea asta…”; „Dacă as avea bani, mi-as cumpăra o maşină super-tare, mi-as construi o casă pe gustul meu, cu bucătărie mare, cu baie mare, cu curte mare si grătar, cu gradină si mulţi trandafiri…”; „Dacă as avea bani, mi-as deschide o afacere beton, si as avea mulţi angajaţi care să lucreze pentru mine…”; „Dacă as avea bani…” Dar niciodată: „Dacă L-as avea pe Dumnezeu în inima mea, TOATA vistieria Lui, mi-ar fi deschisă mie, dar atunci… n-as mai avea nevoie de nimic!...”
Care este soluţia propriei noastre existenţe, dincolo de preocuparea pentru mântuirea sufletului? Ce ne lipseşte cel mai mult? Ce ne dorim cel mai mult? Dacă totuşi acel ceva ne este folositor, care este „moneda de schimb”, pentru a obţine acel ceva? Este de ajuns să visăm? Cât dintr-o săptămâna avem candela aprinsă (dacă… o avem)? Dacă totuşi este aprinsă, cât suntem dispuşi să oferim rugăciunii, pentru ca visele noastre frumoase să prindă contur?
O fi imposibil oare ca Dumnezeu să ne ajute să scăpăm de o boala grea, sau să avem o casă, sau să găsim un serviciu bun, sau să aflăm pe cineva potrivit sufletului, sau orice alt gând care nu afectează în rău viata nimănui? "

Atata cata il punem pe Dumnezeu pe o scara de la 1 la 10 si El este doar o obsesie a noastra , inseamna ca nu L-am simtit , ca de cunoscut nu putem vorbi , NICIODATA !

Spune M.Neagu :"Pe o scară de la 1 la 10, unde se află Dumnezeu în obsesiile noastre?" ( ! ! ! )