In timpul acestei prime perioade a postului mare (primele trei saptamani, pana la Duminica Crucii), zilele obisnuite dezvolta temele postului, caintei si ale celorlalte virtuti intr-un urcus treptat spre praznicul Crucii, care e, in acelasi timp, semnul incheierii jumatatii cursei si anticiparea tintei sale: Patima.
Urcusul spre Cruce si centru se va face gratie legaturii intre credinta ortodoxa, faptele ascezei si o cainta mereu innoita, astfel ca, ajunsi la mijlocul Postului Mare si, prin urmare, aproape de Patima, sa putem spune. "ACUM AM INCEPUT" (Ps. 76, 11).
Venerarea Crucii in mijlocul Postului Mare, dupa ce cu prilejul Duminicii ortodoxiei s-a reamintit faptul ca ea nu este idolatrie, ci urca la prototip, dobandeste in acest fel o valoare considerabila. Crucea, dusa in procesiune, la fel ca Darurile mai inainte sfintite (pe capul preotului), apare in biserica ca o adevarata teofanie, iar slujba se deschide tocmai cu o parafraza a cantului de la intrarea Sfintelor Daruri de la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite:
"Acum ostile ingeresti insotesc lemnul cel cinstit cu buna cucernicie inconjurandu-l si cheama pe toti credinciosii la inchinare. Veniti deci, cei ce va luminati cu postul, sa cadem la el cu bucurie si cu frica, strigand cu credinta: Bucura-te, cinstita Cruce, siguranta lumii!"
Aceasta parusie a Crucii si marea solemnitate a ritului venerarii ei evidentiaza limpede ca, pentru teologia ortodoxa a Crucii, icoanele, moastele, sunt adevarate "Sfinte Taine", mijloace eficace de comuniune "in taina" cu prezenta lui Hristos, continuata in Biserica: ipostatic in icoana, substantial in Euharistie. Acest ritual al intrarii Crucii si acest tropar arata astfel ca nu exista limita foarte stricta intre icoana si Euharistie, astfel ca venerarea Crucii e, in fond, o coumuniune anticipata cu Patima lui Hristos si Invierea Sa nedespartita de ea.
Venerarea transmite credinciosilor "bucuria Crucii", adica efectele mantuitoare ale Patimii. Cei ce o saruta cu evlavie sunt incredintati ca primesc Duhul Sfant si gasesc o adevarata sfintire in razele duhovnicesti pe care le iradiaza Crucea:
"Facatoarea de viata Cruce stand inainte si de fata aratandu-se, arunca razele harului cele luminoase. Sa mergem si sa luam lumina de veselie si iertare, aducand laude Domnului!"
Vazandu-i pe credinciosi inchinandu-se Crucii, muntii si dealurile picura bucurie, intreaga Creatie fiind luminata si ea de harul Patimii. Ingerii se bucura si dantuiesc, pamantul si cerul alcatuiesc o "simfonie", caci Crucea a restabilit unitatea cosmosului divizata de caderea lui Adam.
Venerarea Lemnului Crucii e un har dat de Dumnezeu, cuprinzand in el intrega iconomie si anticipand bucuria pe care o vaaduce celebrarea Patimii:
"Mare esti, Doamne si multmilostiv! caci ne-ai dat sa ne inchinam acum facatoarei de viata Crucii Tale, pe care s-au pironit mainile si picioarele Tale, pe care s-a varsat Sangele din preacurata coasta Ta, izvorandu-ne noua viata!"
Acest har e atat de mare, incat de Cruce nu ne putem apropia decat dupa ce ne-am curatit in timpul celor trei saptamani precedente:
"Cu multimea milei Tale, preaindurate Doamne, curateste multimea pacatelormele si ma invredniceste a vedea cu suflet curat Crucea Ta si a o saruta intru aceasta saptamana a postului, ca un Iubitor de oameni!"
Numai postul poate lumina indeajuns pe om pentru a-l face in stare sa vada, fara sa orbeasca, stralucirea Crucii mai scanteietoare decat soarele. De Cruce ne putem apropia nu numai prin post, ci si prin toate virtutile Postului mare, a caror faptuire a fost facuta cu putinta de Patima:
"Doamne, Cel ce Ti-ai intins mainile pe Cruce de bunavoie,invredniceste-ne pe noi sa ne inchinam ei intru strapungerea inimii, luminandu-ne bine cu postirile si cu rugaciunile, cu infranarea si cu facerea de bine, ca un Bun si de oameni Iubitor!"
Nu vom putea ajunge la sfarsitul Triodului sa vedem cu bucurie Patimile decat in masura in car ee vom fi curatit cu rava pentru a venera Crucea in mijlocul postului mare:
"Murit-ai fiind pironit pe Cruce, Cel ce esti viata si mantuirea tuturor.Deci pe aceasta da-ne sa o sarutam cu suflet curat, Mantuitorule, si sa vedem mantuitoarele Tale Patimi, bucurandu-ne!"
"Ziua aceasta este a inchinarii Cinstitei Cruci, veniti toti la dansa! Ca revarsand razele luminoase ale Invierii lui Hristos, le pune inainte. Sa o sarutam deci cu totii, sufleteste bucurandu-ne!"
In centrul Postului mare, Crucea apare ca un pom al vietii din mijlocul raiului. Ea defineste si caracterizeaza tot timpul celor 40 de zile asa cum centrul oraganizeaza totalitatea punctelor ce formeaza un cerc. Calea ce duce la Paste va fi de acum inainte marcata si organizata de semnul Crucii: e un timp "rastignit", care duce la Crucea lui Hristos:
"Trecand, credinciosilor, cu Dumnezeu, de borna timpului infranarii, sa alergam tinereste si partea ramasa a sfantului stadion (al postului) si sa purtam cununa!"
Pe site observ cu bucurie ca au aparut muuulte articole despre Sfanta Cruce:
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...re-124062.html
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...uci-69812.html
http://www.crestinortodox.ro/credint...re-135255.html
http://www.crestinortodox.ro/credint...re-135255.html
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...uce-69109.html
Voi posta o povestioara pe care am citit-o intr-un articol:
"Era odata un om obisnuit si pasea pe drumul vietii alaturi de alti oameni care erau langa el. Toti purtau in spatele lor cate o cruce, nu dupa aceiasi marime, ci pentru fiecare in parte era diferita. Nici unul dintre ei nu parea bucuros…
La un moment dat, omul nostru obosit de atata drum si cu greutatea mare a crucii pe umerii lui, se roaga Domnului spunand:
- "Doamne, Te rog scurteaza-mi crucea; simt ca nu mai pot! Ar fi mult mai bine pentru mine". Si incepe a taia din crucea ce-o purta…
- "Doamne, iti multumesc atat de mult!"
Isi continua bucuros acum drumul anevoios gandind: "Daca acum mi-ai ingadui sa mai tai putin din ea, ar fi si mai bine….". Si o mai scurteaza putin.
Si mai bucuros continua pe drumul vietii, uitandu-se in jurul lui observa ca ceilalti sunt din ce in ce mai obositi si necajiti. Dupa ceva vreme intalneste in drum o prapastie mare, peste care trebuia sa treaca; ceilalti folosesc crucea pentru a trece, deoarece crucea fiecaruia era suficienta ca inaltime, ca atunci cand o culca-i sa uneasca cele doua maluri. Transformandu-se in podul necesar sa treci in siguranta pe malul din fata ta. Toti trec bucurosi acum, insa el ramane plangandu-se ca nu-i destul de mare crucea lui, ca sa treaca si el…! Crucea lui era mult mai mica decat distanta dintre maluri".
Sa ne ajute Dumnezeu sa ne ducem si noi crucea!