Bine ai revenit Mihai !

Cultul Sfintei Cruci a fost dezvoltat o dată cu sfințirea din 13 septembrie 335 a vestitei biserici a Sfântului Mormânt cu basilica Sfintei Cruci, construite de împăratul Constantin cel Mare pe locul răstignirii Domnului Iisus Hristos. În această basilică a fost depusă cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, care a devenit loc de pelerinaj.
Cultul liturgic al cinstirii Sfântului Lemn s-a dezvoltat în secolul al VII-lea, când, în anul 629, împăratul Heraclius a recuperat Sfânta Cruce luată de regele Chosroes al perșilor în anul 614 și a depus-o la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, adăugând o nouă strălucire cultului public al Sfântului Lemn. Din cauza pericolului invaziilor arabe asupra Locurilor Sfinte, Lemnul Sfintei Cruci a fost depus la biserica Sfânta Sofia, iar apoi părți din ea au fost împrăștiate în toată lumea creștină. Părți din Lemnul Sfânt au ajuns și în țara noastră.
Cinstirea Sfintei Cruci s-a manifestat prin numeroase forme, precum facerea semnului Sfintei Cruci sau închinarea și invocarea ei în diverse împrejurări și momente, pelerinajele, zidirea de biserici închinate Sfintei Cruci, cuvântări și imne de laudă, dar cea mai importantă formă de cinstire a fost și este cea a sărbătorilor, adică a zilelor liturgice rânduite de Biserică.
Astfel, ca și sărbătoare, cinstirea Sfintei Cruci a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea și este cu dată variabilă. După cum aflăm din
Liturgica Generală a părintelui prof. dr. Ene Braniște, caracteristica slujbei din această sărbătoare este ritualul scoaterii solemne și venerării Sfintei Cruci, care are loc între Utrenie și Liturghie. El înlocuiește și amintește ceremonia liturgică a expunerii sau înălțării solemne și a venerării generale a Sfintei Cruci care avea loc odinioară la Ierusalim, apoi la Constantinopol, în Vinerea Patimilor, dar care a pierdut din importanță și din strălucirea de odinioară, deoarece a fost eclipsată de ritualul posterior al Prohodului.