Vizavi de faptul că mulţi sunt deranjaţi, incomodaţi de prezenţa icoanelor în şcoli sau în alte locuri publice, constat că prea puţini sunt deranjaţi de prezenţa afişelor publicitare, care de multe ori sunt imense, vrând parcă să acapareze tot spaţiul vizual al omului, să nu-i mai lase posibilitatea de a gândi, de a dori altceva decât să cumpere. Ne lăsăm prea uşor, ba chiar cu plăcere, furaţi, manipulaţi, pervertiţi.

Am devenit cu toţii nişte consumatori, imbecilizaţi de mass-media, şi nu mai avem puterea sau dorinţa de a protesta. Suntem, de fapt, drogaţi şi ne declarăm fericiţi. Ni se fură adevărata viaţă fără să ne dăm seama, mai ales dacă nici n-am cunoscut-o vreodată.

Există riscul, însă, ca prin icoane cineva să o descopere, să se mişte ceva în conştiinţa lui, să se trezească. Mai ales dacă e copil şi sufletul încă îi este curat.

Nu vreau să spun că în spatele acestor aspecte stă vreo conspiraţie bine pusă la punct. Sau, mai bine zis, nu cred că e o conspiraţie de natură omenească, ci de dincolo, din zona de jos, a celor care ţin cu ghearele de orice suflet pe care l-au prins şi urăsc pe oricine vrea să li-l smulgă.