Citat:
În prealabil postat de AlinB
Cum am spus si mai sus, abstinenta inseamna a te abtine de la actul conjugal iar in celalat caz inseamna a avea un act conjugal dar cu intentii si mijloace contraceptive.
|
Dupa parerea mea, actul de a te abtine presupune cunoasterea consecintelor de care vrei să te adăpostești, deci conține o intenție certă de opoziție față de ce "ar putea să se întâmple", adică o sarcină. Altfel, de ce s-ar mai abține cineva? Să nu confundăm abstinența cu castitatea. Castitatea nu poate fi invocată ca motiv pentru spațierea "morală" a nașterilor.
Dacă spui că abstinența "ortodoxă" înseamnă abținere de la actul conjugal, atunci, cel puțin din punct de vedere mecanic, abstinența "catolică" funcționează la fel. Și, așa cum am spus mai sus, cum poți dovedi faptul că o familie ortodoxă practică abstinența "ortodoxă", și să susții, în același timp, că aceeași familie nu este conștientă de efectul implicit, asociat cu abstinența, de "întârziere" a unei posibile sarcini? Altfel, de ce s-ar mai abține?
AlinB, spui că abstinența este cea mai fericită cale de urmat. Dacă este pentru viața monahală, te înțeleg. Dacă spui asta pentru viața de familie, atunci intervine o contradicție în termeni: ce are a căuta abstinența în viața de familie, unde una din îndatoririle creștinești este chiar procrearea?
În definitiv, dacă BOR acceptă cel puțin un
singur motiv pentru care soții ar trebui să se abțină, atunci se află pe aceeași linie "de intenție"cu BC. Există sau nu există motive pentru care BOR acceptă, ca legitimă, decizia unor soți de a amâna venirea unui copil pe lume? Presupunând că nu există, și fără să doresc să minimizez (teoretic, evident) puterea lui Dumnezeu de a subveni lipsurilor și neputințelor noastre, ce se întâmplă cu soții care au reale dificultăți materiale sau medicale, pentru care se recomandă amânarea sarcinii numărul "n" cu o lună, două sau mai multe? Presupunând că există, atunci intențiile pentru care BOR și BC acceptă spațierea nașterilor sunt similare.
BC a integrat, în reflecția ei, realitatea creată și lăsată omului de Dumnezeu: aceea a împărțirii unui ciclu feminin în perioade fertile și infertile. Dacă s-a întâmplat ca această împărțire (fertil / infertil) să fie la o lună, sau de ce nu este această împărțire la două sau la nouă luni, cred că este o chestiune secundară. Important este că există, și duce la ridicarea problemei legitimității spațierii nașterilor. Făcând permanentă referire la motive serioase ("seriis causis"), reamintind fără încetare îndatorirea creștină de a aduce pe lume copii (nici Dumnezeu nu a vorbit de un număr anume de copii), și trimițând permanent la propria conștiință, libertate și responsabilitate de fii ai lui Dumnezeu, BC învață, în mod unitar, că viața conjugală este morală și în afara posibilității de a da naștere la copii, cu respectarea celor trei condiții de mai sus.
O altă părere (nu spun concluzie, las deschis subiectul inclusiv pentru mine) este că nu se poate pretinde că există abstinență doar pentru abstinență (adică fără să fie conștientizat efectul implicit de "întârziere" a unei sarcini - în speță, abstinența "ortodoxă", abstinență "bună" în act și intenție), și abstinență cu intenție conștientizată de "întârziere" a unei sarcini (în speță, abstinența "catolică", abstinență "rea" în act și intenție). Abstinența rămâne abstinență, indiferent cine și când și de ce o practică: este un act deliberat de amânare a sarcinii. Adică, cineva spune "Știi, eu doar mă abțin și atât", iar celălalt spune "Eu mă abțin fiindcă doresc să amân o sarcină". Eu nu găsesc argument pentru care, în primul caz, cineva să răspundă "stai liniștit, e ok", iar în al doilea caz, să spună "a, e un act imoral și contraceptiv, ceea ce faci".
Citat:
În prealabil postat de AlinB
observi ca am inlocuit acea expresie confuza cu exact intelesul ei ingrosat.
|
Am observat, și sper să nu exagerez dacă cer să fie lăsat la latitudinea cititorului să interpreteze, după cum dorește el, cele scrise de mine. Spațiu pentru argumentație există din plin, nu cred că trebuie să-mi fie înlocuite cuvintele proprii cu cele ale cititorului. Alți cititori au "ochelari" proprii de lectură, cred că trebuie respectați atât ei, cât și autorul articolului. Mulțumesc.