Citat:
În prealabil postat de ucenic
Una este sa cinstesti, pamanteste vorbind, pe cea de care Dumnezeu S-a indurat si i-a facut mare har, si anume, sa nasca pe Domnul Hristos, si alta este sa ii aduci cinstire sora cu inchinarea, sau proslavire dumnezeiasca numind-o nu doar "mama a tuturor pamantenilor" ci chiar "Imparateasca a Cerurilor".
|
Cinstirea și cultul Maicii Domnului în Biserică pornește de la dumnezeiasca taină a zămislirii sale de la Duhul Sfânt și a sălășluirii în pântecele ei a însuși Fiului lui Dumnezeu.
Poți să o consideri un om oarecare numai dacă nu gândești la ce a însemnat aceasta.
Dacă Fiul lui Dumnezeu a unit în Sine ipostasul dumnezeiesc cu cel omenesc, Maica Domnului a primit în trupul său omenesc, în Duhul Sfânt, pe însuși Dumnezeu-Cuvântul, om adevărat și Dumnezeu adevărat. În fața unei asemenea taine nu poți decât să te uimești sau s-o contești, căci s-o înțelegem e peste puterea noastră.
Însă dacă meditezi la ea, nu se poate să nu-i constați măreția. Este ceea ce a făcut Biserica în primele veacuri, încât numirea ei ca Împărăteasă a cerurilor, prin aceasta înțelegând că e mai presus de îngeri, vine dintr-o adâncă înțelegere a acestei taine.
Teologii Bisericii, pe care tu cu îndrăzneală îi acuzi de blasfemii și erezii, au înțeles că darul de care s-a învrednicit ea este unic și o situează mai presus decât heruvimii și serafimii, cei care văd fața lui Dumnezeu, întrucât ea s-a bucurat de o apropiere mai mare. Ce poate fi mai mult decât că L-a purtat în propriul său trup?
Oprindu-te la cuvântul scripturii nu faci decât să negi lucrarea Duhului Sfânt în Biserica lui Hristos încă din primele veacuri, considerând că Părinții Bisericii n-au primit duhul înțelegerii, în schimb l-ai primit tu, acum.
Citat:
"Bucura-te, nadejdea de mantuire a tuturor." - blasfemie:
"In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti." (Fapt.4:12)
|
„nădejdea de mântuire” exprimă realitatea faptului că prin ea L-am primit pe Mântuitor. Biserica înțelege inseparabilitatea dintre ea și Hristos, căci Domnul din ea și-a luat trupul.
Citat:
"Bucura-te, cheia imparatiei lui Hristos." - erezie:
"Si Eu iti spun: tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui. Iti voi da cheile Imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant va fi legat in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat in ceruri." (Mat.16:18,19)
|
Acest cuvânt înseamnă același lucru cu cel din citatul precedent, sensul fiind că prin Maica Domnului ni s-a deschis nouă împărăția lui Hristos. Ceea ce e un fapt incontestabil.
Citat:
Observati asemanarea sau pe alocuri substituirea Domnului Iisus Hristos cu maica Sa in cele mai elementare pozitii: Imparat al Cerurilor, Mantuitor, Usa Raiului, Mijlocitor etc...
|
Nu e vorba de substituire, ci de conștientizarea de către Biserică a împreună-lucrării dintre Hristos și Maica Sa. Voi prea le vedeți în separare.
Cât privește sfatul pe care-l dai în final, dacă tot te numești ucenic și nu învățător, fii și tu deschis pentru unul:
Ia aminte să nu te pierzi, crezând că ai primit lumina înțelegerii, dar al Duhului Sfânt, contestându-l, însă, Bisericii.
P.S. M-am încumetat să răspund, cu prea puțina mea pricepere, la aceste grave acuze pe care le lansezi, în speranța că altcineva o va face mai bine. Delia a dat cândva niște răspunsuri excepționale în acest sens. Desigur, pentru cei ce vor să înțeleagă.